Viața cu aurorele

Un spectacol al luminilor nordului deasupra zonei Tromsø, surprins în septembrie. Sunt rare momentele când poți avea în același cadru aurore și lumina colorată peste orizont. Foto: Horia Bogdan

Despre cum trebuie să-ți setezi aparatul ca să faci poze aurorei boreale cred că s-au mai scris 100 de articole. Despre cum e să trăiești cu ele … poate mai puțin.

Fac fotografie de peisaj de peste 10 ani, iar ultimii șase i-am dedicat Nordului Norvegiei. Am mers chiar mai departe de atât și am ajuns ca în ultimii doi ani să-mi petrec întreg sezonul rece în zona arctică a Norvegiei – mai exact, în Tromsø, la circa 70 grade latitudine nordică. Ca să petreci cele mai reci patru-cinci luni pe ani peste Cercul Polar trebuie, cred, să fii puțin ciudat. Trebuie să fii genul de persoană care să se poată rupe de casă, trebuie să ai în jurul tău oameni de încredere și trebuie să ai o motivație suficient de puternică. Iar când ai toate acestea, trebuie să-ți iei inima-n dinți și să zici: „Hai!”.

Autoportret pe un lac înghețat, sub o adevărată furtună geomagnetică – una dintre cele mai spectaculoase nopți ale sezonului trecut. Preț de jumătate de oră, nimeni nu a mai avut nevoie de lanternă.

Așa a fost la mine prima dată când am decis să fac o „iarnă arctică”. Și nu mi-a părut rău deloc. Cunoșteam deja bine de tot locul unde merg. În Tromsø mai fusesem de patru ori și stătusem cumulat câteva luni. Un oraș mic – circa 80.000 de oameni – dar foarte bine dotat pentru mărimea lui. Are aeroport internațional, un sistem de sănătate (cu spital) bun, chiar și o universitate bună, multe hoteluri, restaurante, pub-uri, cinema, dar nu are traficul și gălăgia clasice ale unui oraș mare. E, cu alte cuvine, un fel de echilibru aproape perfect. Pe lângă toate acestea, marele avantaj al Tromsø-ului este poziționarea lui geografică: aici nu ești niciodată departe de natură și de peisaje frumoase, în orice direcție pleci din oraș. 

Față de Islanda, sau față de alte regiuni ale nordului Norvegiei, zona Tromsø e, de asemenea, ideală pentru a vedea Aurora Boreală – ajungi ușor aici și ești la o distanță relativ mică de zone cu clime complet diferite. Ca să explic: în Islanda, de exemplu, se poate întâmpla uneori să fie înnorat și atunci nu prea ai unde să mergi ca să găsești un petic de cer senin pentru a avea o șansă să vezi aurora. Am întâlnit foarte mulți turiști care au trecut prin asta, iar apoi au ajuns aici. În Tromsø însă, dacă e un front atmosferic care vine dinspre mare, poți merge spre est, treci de Alpii Lyngen (o barieră naturală pentru majoritatea fronturilor) și ajungi către granița cu Finlanda unde, de regulă, e senin. Dacă, din contră, frontul vine dinspre partea continentală, sunt șanse bune ca el să se oprească la aceiași munți înalți, și atunci, dacă mergi pe extremitatea insulelor la vest de Tromsø, ai din nou șanse de cer senin. Cam așa stă treaba.

Câteodată, ultimele luni ale iernii pot oferi cele mai spectaculoase aurore, iar aici sfârșitul lui martie a fost de-a dreptul magic. Foto: Horia Bogdan
Un grup de turiști mexicani, aflați pentru prima dată în nordul Norvegiei, stau în jurul focului, pe malul Grotfjorden-ului, așteptând spectacolul aurorei. În acea noapte, luminile au rămas în permanență cu noi, dar cel mai intens moment avea să fie cel din drumul nostru spre acest fiord.

Știind toate aceste date, precum și multe zone cu poluare luminoasă redusă, m-am alăturat echipei Enjoy the Arctic și am devenit „ghid de aurore”. Pe timp de zi ducem turiști să vadă și să fotografieze peisajele și fiordurile frumoase din jurul orașului, iar pe timp de noapte, urmărim aurore. Zilnic, întâlnim oameni de peste tot de pe Glob. Tururile nu țin mult – circa 5-7 ore în medie – dar pentru a putea sta afară, la temperaturile de aici, atâtea ore, e nevoie de câteva lucruri în plus. Noaptea, când așteptăm Luminile Nordului mai multe ore la rând în aceeași locație, facem un foc de tabără. Acesta nu doar că ajută la încălzire, dar, de regulă, îmbunătățește și atmosfera grupului. Adițional, avem costume speciale pe care le dăm turiștilor, pentru a-i ajuta să reziste la –15, –25 … poate chiar –35°C. Da, câteodată e frig bine și expunerea prelungită la asemenea valori scoate pe oricine din zona de confort.

Un prieten fotograf venit în vizită, trage imagine după imagine, uimit de un absolut spectacol de culoare și viteză, la final de iarnă arctică.

Statul, ca stat, dar în frig mai trebuie făcute și poze. Aici am aflat că niciunul dintre marii producători de aparate foto nu garantează produsul lor la asemenea temperaturi. Majoritatea aparatelor însă rezistă … ceea ce e bine. Eu, în primele vizite, am folosit body-uri Canon, acum, în ultimul an, folosesc un Sony A7mk3. Dacă lași aparatul pe trepied mai mult timp, poate forma condens și îngheța destul de bine … trebuie avut grijă. Însă de departe cea mai grea este acționarea butoanelor cu atenție și migală, când e tare frig. Deși am încercat multe modele, încă nu am găsit un anume tip de mănuși care să mă protejeze termic bine, dar cu care să am și destulă dexteritate. Așa că eu am ales o soluție de compromis – fac poze fără mănuși, iar când nu mai îmi simt degetele, fac o pauză și mi le încălzesc. Știu, nu e cine știe ce compromis, dar altul mai bun nu am găsit … fiindcă atunci când apare o auroră frumoasă, trebuie să te miști repede. Și aparatul ca aparat, dar trepiedul (un alt obiect necesar) când trebuie să-l miști, repoziționezi sau ajustezi cu mâinile goale, pe un frig năpraznic, e dureros. Chiar dacă eu folosesc un Gitzo de fibră de carbon, tot e foarte rece la atingere, iar dacă mai trebuie să ajut pe vreun participant care are trepied din aluminiu, parcă uneori îmi las o bucată de piele pe el.

Dar hai să zicem că trecem peste toate astea și ajungem să ne bucurăm de frumoasa Auroră Boreală. Aaaa … momentul mult așteptat. Adevărul e că puține alte senzații se compară cu el. Aurora poate să apară sub forma unui arc verzui șters sau poate lua multiple alte forme și culori, când energia ei este mai puternică. Poate fi inertă sau se poate mișca repede, ba poate chiar dansa pe tot cerul. De aceea, noi le spunem oamenilor că sunt două tipuri de aurore – cele de fotografiat și cele doar de privit –, ca să nu uite complet de ce au venit până aici. Și aici revin la acele priviri, la acele zâmbete necontrolate pe care toți … dar absolut TOȚI, le afișează când văd aurora pentru prima dată. E ceva fermecător.

Mi-aș dori ca toți să ajungă măcar o dată în viață să vadă ceva atât de frumos și poate să se îndrăgostească din nou de natură. Am văzut peste 100 de aurore până acum și niciodată nu găsești două la fel. Este genul ăla de fenomen care te face să vrei să-l revezi de cât mai multe ori. Eu nu pot decât să fac cât mai multe poze cu peisajele arctice de aici și să-i motivez pe oameni să vină.

O frumoasă panglică de auroră bifurcată se reflectă în apele Skulsfjorden-ului. Era un ger de crăpau pietrele, uitat cu desăvârșire însă odată apărută aurora. Foto: Horia Bogdan
Foto: Horia Bogdan
Foto: Horia Bogdan
O poveste de iarnă adevărată: –24ºC, lună plină, zăpadă cât vezi cu ochii, peisaj cu totul neatins și aurora dansând pe toată nemărginirea cerului. Foto: Horia Bogdan
Foto: Horia Bogdan

Text, foto: Horia Bogdan

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*