Experiențe în afara Vietnamului turistic
Text, foto: Bogdan Comănescu
Am vrut să-mi croiesc propriul drum – fără ghid sau agenție. Împotriva tuturor recomandărilor, am ales să călătoresc în Vietnam în sezonul ploios, care mi-a oferit totuși un spectacol uimitor. După ce am umblat câteva zile pe străzile orașelor aglomerate, am lăsat în urmă norii de fum ai motoretelor. În satele din împrejurimi am cunoscut mici universuri pescărești și meșteșugărești.
Plimbându-mă într-una din zile printre pescarii din portul orașului Vung Tao, cerul s-a întunecat în timp ce soarele lumina încă pământul, vântul s-a întețit și tot ceea ce părea static până atunci s-a transformat parcă în rotițele neliniștite ale unui mecanism. Vasele au început să danseze pe mare, pescarii alergau de pe mal spre bărcile lor, norii dansau în nuanțe de culori pe cer. A fost un moment magic, care părea să fi dat timpul înapoi, smulgând acel peisaj din atmosfera banală și ducându-l cu zeci sau sute de ani în urmă. Și aceste experiențe frumoase trăite în afara zonelor turisice ale orașelor mi-au dat și mai multă determinare de a „evada“ din mediul urban, pentru a mă bucura de autenticul satelor din nord.
Plănuisem de la bun început să ajung în zona rurală de munte din nordul Vietnamului. În ziua în care am ajuns să privesc peste munții terasați cu culturi de orez din zona Lao Cai și drumurile întortocheate pe care zoreau localnicii triburilor H’mong, Dzai și Dzao, mi-am dat seama că pentru asta ajunsesem eu acolo.
Am fost „adoptat“ pentru două săptămâni de familia lui Mao din satul Hau Thao. M-am împrietenit cu gazdele și mi-am făcut culcușul în podul casei. Fiind o prezență constantă prin sat, cutreierând în fiecare zi după răsărituri, care din păcate au fost rar însorite, și curios să aflu despre viața și ritmul satului, mereu cu aparatul de gât și cu rucsacul în spate, vecinii m-au poreclit „cel care umblă singur“ (alți turiști care se mai abăteau prin acea zonă pentru trekking erau mereu însoțiți de ghid).
Mi-a rămas la suflet acest sat în care am ajuns la îndemnul unei prietene, Simina Cernat. Toate întâmplările în acea lume restrânsă le-am văzut ca pe mici aventuri, fiind nerăbdător să treacă repede noaptea pentru a continua povestea. Implicându-mă în ceea ce se întâmplă în jurul casei în care locuiam, am trăit sentimentul și bucuria de a face parte din acea comunitate. Am plecat de acolo cu bucurie, așa cum și ajunsesem, dar și cu un sentiment asemănător celui de atunci când pleci de acasă – cu siguranță am să revin.
Leave a Reply