Jurnalul cinefilului călător. 
Episodul 4 – Egipt, mitologia prezentului

Foto: Hasan Amin

Cu multe milenii înaintea erei noastre, în nordul Africii, pe malul Nilului, a luat naștere Egiptul.

De: Sabina Scarlat
Foto: sursele citate

Fiind cea mai veche civilizație din lume, se bucură de o bogăție istorică și culturală inimaginabilă. Piramidele, templele, scrierile specifice, ruinele, izvorăsc din fiecare colț al țării, constituind o mină de aur pentru cercetători, dar și pentru cei care se află în căutarea inspirației. La fiecare pas te vei întâlni cu o legendă sau poveste ce așteaptă să fie descoperită și făcută cunoscută lumii prin orice mijloc artistic. Îți propun ca în cele ce urmează să parcurgem împreună o călătorie în timp și spațiu prin intermediul filmelor.

Foto: Film O’Clock International Festival
Foto: Hasan Amin

Alexandria – Cleopatra (1963)

Celebră pentru frumusețea, inteligența și agilitatea tacticilor sale militare, Cleopatra este una dintre cele mai importante personalități feminine din istoria Egiptului, dar și din întreaga lume. Filmul Cleopatra, semnat de Joseph L. Mankiewicz, apărut în 1963, ne prezintă încercările acesteia de a salva Imperiul Egiptean din mâinile cuceritorilor romani. Pentru a-și atinge scopul, aceasta îi manipulează pe doi dintre cei mai duri și impozanți generali romani, Marcus Aurelius și Iulius Caesar. Filmul reușește să creeze unul dintre cele mai intense triunghiuri amoroase din cinematografie.

Pentru a fi martori la o bucată din istoria vieții acestora putem vizita cele mai frumoase locuri ale Alexandriei, zonă importantă din punct de vedere cultural, dar și economic, încă din vremea lui Alexandru cel Mare, întemeietorul acesteia.

Farul din Alexandria – una dintre cele șapte minuni ale Antichității – alături de Bibliotecă, au reprezentat două dintre cele mai importante obiective ale orașului în acele timpuri. Din păcate acestea nu au supraviețuit, fiind distruse de un cutremur, respectiv un incendiu. Clădirea Bibliotecii a fost reconstruită și conține nenumărate artefacte și tomuri importante egiptene. Vizita acestui loc este o călătorie de neratat în trecut, prin care vei învăța mai multe despre incredibila istorie și mitologie egipteană.

Pe malul mediteraneean poți vizita Cetatea Qaitbay, construită în secolul al XV-lea pentru a apăra orașul de orice amenințare. Priveliștea din vârful acesteia este una specială, încărcată cu însemnătate istorică, dar și un important izvor de inspirație pentru orice creator.

Foto: Hasan Amin

Moscheea de Alabastru – Malcolm X (1992)

Unul dintre cei mai cunoscuți și importanți activiști pentru drepturile afro-americanilor a fost Malcolm X. Parcursul vieții sale este unul tragic, tatăl său a fost ucis de Ku Klux Klan, o organizație rasistă extremistă, iar mama sa a fost internată într-un spital pentru persoane cu boli mintale când acesta avea doar 13 ani.

Evenimentele care au urmat au dus ca la numai 20 de ani să devină prizonier. În închisoare a descoperit islamul și s-a convertit. Toate acestea au stat la baza creării filmului din 1992, regizat de Spike Lee, ce reușește cu succes să ne prezinte unele din cele mai importante momente din viața acestuia. Pentru rolul lui Malcolm X, Denzel Washington a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor. În încercarea de a se apropia și mai mult de islam, Malcolm a ajuns și la Moscheea de Alabastru sau Moscheea lui Muhammad Ali.

Aceasta a fost construită în secolul al XIX-lea după modelul marilor moschei din Istanbul și se află în interiorul Citadelei din Cairo. Cu timpul a devenit unul dintre cele mai importante puncte de atracție din Cairo datorită arhitecturii superbe și impozanței sale. Domul central, de o înălțime amețitoare de 52 de metri, este înconjurat de patru turnuri și două minarete. Poți vizita moscheea indiferent de religie, dar trebuie sa ai o ținută modestă și să respecți faptul că te afli într-un loc sacru. Poți profita de aceste momente pentru a te încărca cu energie pozitivă.

Foto: Hasan Amin

Piramidele din Giza – Transformers: Revenge of the Fallen

Seria Transformers a avut un succes răsunător în industria filmelor de acțiune de tip SF, dar și în industria de jucării, aducând profituri uriașe. Revenge of the Fallen este al doilea film din serie și se concentrează asupra conexiunii lui Sam Witcky, interpretat de tânărul Shia LaBeouf, cu lumea autoboților și a decepticonilor, rivali ce se află în război. Bătălia finală are loc în preajma complexului de piramide din Giza. Acestea fac parte din cele șapte minuni ale lumii antice și sunt cunoscute în întreaga lume pentru grandoarea și importanța lor istorică.

Majoritatea acestora au fost construite pentru a servi drept morminte pentru faraoni sau pentru a-i cinsti. Construcția acestor piramide constituie în continuare o enigmă pentru cercetătorii din mai multe domenii, existând nenumărate teorii și conspirații care să explice metodele antice. Deși probabil ai văzut nenumărate poze ale acestor piramide, nimic nu te poate pregăti pentru nemărginitele emoții pe care le vei simți pășind în interiorul acestora sau chiar în jurul lor. Fiecare piatră și fir de nisip au o poveste care așteaptă să fie auzită și cunoscută. Vei fi îmbrățișat de o lume cumva apusă, dar care încă reușește să stârnească emoții puternice în interiorul fiecărui vizitator.

Hurghada – A Hologram for the King

Mult îndrăgitul Tom Hanks interpretează aici rolul unui reprezentant al departamentului de vânzări pentru o firmă specializată în noi produse IT. Acesta are mustrări de conștiință din cauza fostului loc de muncă, o fabrică de biciclete la care a adus pagube care s-au finalizat prin concedierea multor muncitori cinstiți. Într-o încercare de a vinde produsul firmei la care lucrează acum ajunge în Arabia Saudită.

Pelicula a fost filmată în mai multe țări, printre care și Egipt. Creatorii filmului au ales unul dintre cele mai superbe și iubite locuri de turiști. Hurghada se află pe malul Mării Roșii și obișnuia să fie un sat pescăresc, astăzi însă reprezintă o atracție turistică minunată. Există o mulțime de activități cu care să îți ocupi timpul. Printre acestea se numără windsurfing, navigație, scufundări, dar și pescuit. În adâncurile Mării Roșii se ascund nenumărați corali, creând una dintre cele mai frumoase bariere din lume. Îi poți vedea în siguranță alături de un înotător profesionist.

Indiferent dacă alegi să înoți printre corali, să practici unul dintre sporturile extreme de apă sau doar să îți petreci timpul pe plajă ascultând valurile mării, vei reuși să te bucuri de locul încântător și să te deconectezi de la agitația generală din jurul tău.

Foto: Hasan Amin

Luxor – The Spy Who Loved Me

Seria de filme ce îl are ca personaj principal pe James Bond s-a bucurat de succes în țări de pe tot mapamondul. Fermecătorul agent secret a prins viață prin intermediul mai multor actori în cele 24 de filme oficiale. The Spy Who Loved Me este adaptarea din 1977 în care britanicul Roger Moore ne oferă o portretizare deosebită a agentului special.

Una din locațiile de filmare a fost orașul Luxor, aflat pe malul Nilului în sudul Egiptului. Templul din Luxor a fost construit în cinstea zeului soarelui Amon în secolul al XIV-lea înaintea erei noastre. Statuile și coloanele dau templului un aer mistic ce te transpune în altă lume. La aproximativ 10 km de Templu se află Valea regilor, cea mai mare necropolă din Egipt, având peste 62 de morminte, printre care și cel al reginei Nefertari. Ghizii te vor îndruma și îți vor explica semnificația fiecărei ruine pentru a te ajuta să înțelegi ritualurile vremii. Orașul este presărat cu asemenea obiective istorice care să te familiarizeze cu mitologia și credințele egiptene.

Foto: Hasan Amin
Foto: Hasan Amin

Fiecare colț al acestei țări impresionează prin relația sa cu vremurile apuse, istoria și modernitatea fiind îmbinate într-un stil unic. Aceasta țară este mai mult decât potrivită pentru o călătorie imaginară în trecut și pentru a-ți lărgi orizonturile față de această cultură. Film O’Clock International Festival te invită în perioada 27 februarie – 3 martie 2021 să călătorești prin intermediul filmelor în locuri uimitoare. Evenimentul se va desfășura simultan în România, Grecia, Lituania, Egipt și Africa de Sud, oferindu-ți șansa să intri într-un dialog real cu o parte din artiștii ce au fost inspirați de aceste meleaguri.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*