O după-amiază de august îmbătrânită prematur de nori încruntați m-a îndemnat să ies din Grădiștea de Munte.
Lumina părea de acum mai potrivită pentru fotografierea vestigiilor dacice din Munții Orăștiei. Mai făcusem drumul spre Sarmizegetusa Regia: conduceam cu grijă Dacia pe un drum forestier, apoi o lăsam la marginea unui povârniș, de unde urcam pe jos. Hotărâsem să revin pentru o imagine mai expresivă. De astă dată, șleaurile erau atât de adânci, noroioase și alunecoase, încât am abandonat mașina mult mai jos. Tot făcând fotografii „colaterale”, s-a înserat binișor. La cetate, până să-mi pun aparatul pe trepied, s-a înnoptat. Am făcut niște expuneri de vreo 30 de secunde, alergând cu blitzul în stânga și-n dreapta, să luminez sanctuarul din mai multe direcții. O liniște sfâșiată când și când de strigătul bufniței ori de ceea ce părea a fi urletul unui lup se amesteca cu bezna și singurătatea. Am dat să strâng echipamentul. Neverosimil, discul de andezit pe care Iordanes spune că dacii sacrificau oameni pentru a-l împăca pe zeul războiului s-a luminat. Cumva, plafonul de nori s-a spart și o lună puternică radia într-o rână. Am făcut câteva declanșări lungi, sperând să nimeresc expunerea optimă pentru diapozitivul de 400 ASA din aparat. Ecranul de nori s-a recompus brusc, anunțând încheierea momentului de grație. M-am întors orbecăind spre mașină, dar cu fricile risipite de speranța surprinderii unei imagini inedite.
Text si foto: Bogdan Croitoru
* Articol aparut in editia de vara 2014 a NG Traveler.
Fotografia ta
Trimite-ne la [email protected] o fotografie pe care ai surprins-o în călătoriile tale, împreună cu o povestea ei în maximum 200 de cuvinte. La această rubrică numita carte postala vom publica în fiecare număr cea mai bună imagine primită de la voi.
Leave a Reply