Carte postală

Foto: Anca Șerban, www.1001calatorii.com

Kotor, desupra fiordului. Text si foto: Anca Serban

 

1, 2, 3… 300, 500, 1.000, 1.350. Uf, multe trepte sunt până sus, la fortificațiile din Kotor! Dar a meritat: la picioarele mele se întindea cel mai mare fiord din sudul Europei, Golful Bokar-Kotor. Si nici măcar n-a trebuit să merg până în Norvegia pentru asta, pentru că respectivul loc e la vecinii noștri balcanici, în Muntenegru. Până sus am golit rapid sticla de apă cu care pornisem la drum, noroc cu localnicii întreprinzători care pândeau la umbra copacilor, cu geanta frigorifică plină cu sticle reci ca gheața și cu ochii pe posibilii clienți însetați. Trebuie să fii foarte atent la drum, la treptele uneori sparte, prea înalte sau cu denivelări. Deși unii dintre cei care urcau se opreau pe la jumătatea drumului, mulțumiți cu priveliștea care se zărea de acolo, m-am încăpățânat să urc până în vârf. Fortificațiile sunt din vremea dominației venețiene și au devenit sit UNESCO încă din 1979. In vârful muntelui câteodată nu e nimeni și trebuie să ai mare grijă pe unde calci, căci peisajul de la picioarele tale îți fură toată atenția: centrul vechi din Kotor, micuț și cochet, feribotul care se vede cât un punct pe apa fiordului, muntele, cerul de vară săgetat de păsări răpitoare. A fost una dintre cele mai spectaculoase priveliști pe care le-am văzut vreodată! La coborâre am explorat un pic zidurile fortificației și, ce să vezi, prin spărtura unei ferestre se zărea cealaltă coastă a muntelui, neinclusă în traseu și vizitată doar de caprele localnicilor care pășteau nepăsătoare pe lângă o bisericuță abandonată. M-am strecurat prin zid și am început să cobor pe partea cealaltă, împrăștiind fără să vreau animalele care se strânseseră la umbra unor copaci. Bisericuța din piatră era încuiată, dar se putea privi înăuntru unde, pe pereți, încă se mai zăreau urmele unor picturi vechi. |n afară de un alt turist care descoperise și el aceeași fereastră și se întorcea pe partea cealaltă a muntelui, nu mai era nimeni acolo – cu siguranță caprele știau și singure drumul spre casă și n-aveau nevoie de ghid. M-am întors pe unde venisem, cu regret că nu pot să îmi petrec toată ziua acolo. Era atâta liniște în locul acela retras, la doi pași de fortificațiile Kotorului, încât am înțeles de ce s-a gândit cineva să construiască, în pustietatea aceea, o bisericuță din piatră, ai cărei posibili enoriași erau un grup de capre și, poate, uneori, câte un turist rătăcit.

Articol publicat în ediția de toamnă 2014 a NG Traveler.

Trimite-ne la [email protected] o fotografie spectaculoasă pe care ai surprins-o în călătoriile tale, împreună cu povestea ei în maximum 350 de cuvinte. La rubrica CARTE POSTALA din NG Traveler vom publica în fiecare număr cea mai bună imagine primită de la voi.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*