Permis pentru senzații tari

Foto: Andrei Pop/Shutterstock

10 drumuri care îți dau fiori, te lasă mască, sfidează gravitația – și toate celelalte clișee. De fapt, 10 drumuri cu adevărat speciale.

Virginia – Carolina de Nord

Învăluit în albastru

Întinzându-se peste două state și 755 km fără un singur semn de oprire sau semafor, șerpuitoarea Autostradă Blue Ridge se desfășoară peste culmi de munte, peste văi fertile și dincolo de cel mai înalt vârf de la est de Mississippi (Mt. Mitchell), legând Waynesboro (Virginia) din Munții Shenandoah de Cherokee (Carolina de Nord) din Munții Great Smoky. „Dacă ai avea un rezervor suficient de mare și o vezică destul de rezistentă, ai putea-o parcurge pe toată lungimea fără să te oprești”, spune Dan Brown, fost administrator al îndrăgitei autostrăzi.

Desigur, fermele, câmpurile și orășelele oferă destule diversiuni pentru care merită să faci un popas, iar majoritatea călătorilor zăbovesc aici mai mult de o zi. Urcă pe Muntele Sharp Top din Virginia, cum a făcut cândva Thomas Jefferson, mănâncă chec de mălai la istorica Mabry Mill sau hoinăresc sub stejarii albi, arțarii roșii, magnoliile de munte, cireșii sălbatici și plopii tremurători de la Flat Top Manor, desfătându-se cu melodii country și americana. Istoric: Numele Blue Ridge vine de la ceața albastră delicată care din depărtare pare că învăluie munții. Pont: Renumit pentru culorile dramatice de toamnă, traseul inspiră la fel de multă admirație și în restul anului, insistă Brown – de la covoarele de flori de câmp presărate cu ghimbir sălbatic, crin galben, nap indian și copacii înmuguriți primăvara la verdele luxuriant din timpul verii și la frumusețea sumbră și solitară a iernii.

Bolivia

Șofat la mustață

Pe circa 105 km de drum din munții Boliviei, șoferii sunt despărțiți de parașutiști doar printr-o bandă și un pic. Drumul Yungas de Nord, care cuprinde o trecătoare de 40 km plină de cruci și cunoscută sub numele de Drumul Morții, duce de la periferia capitalei La Paz – cea mai înaltă din lume – la orășelul Coroico. Un drum ocolitor, asfaltat în ultimii ani, oferă o alternativă mai sigură, dar bicicliștii montani și alți temerari care înfruntă vechiul Drum al Morții își încep aventura înfricoșătoare prin trecătoarea La Cumbre, pe o creastă aridă de 4.650 m. Privind peste vale, își pot reaminti în orice clipă poziția lor precară pe un perete vertical. În sfârșit, poteca coboară într-un desiș de frunze enorme de palmier și arbuști de coca sălbatic, insecte mișunătoare și ferme de cafea și citrice, totul înecat în umezeală. Istoric: La mijlocul anilor ’90, prăpastia neprotejată și-a câștigat notorietatea de cel mai periculos drum din lume. Pont: „E extrem de îngust”, spune Dan Grec, un turist canadian care a făcut recent o călătorie cu mașina din Alaska în Argentina. „Sunt destule locuri unde, dacă te întâlnești cu o altă mașină, trebuie să te întorci și să te gândești cât să dai înapoi ca să încăpeți unul lângă altul.”

China

Misiune imposibilă

În 1972, după secole de izolare, sătenii din Guoliang au decis să-și croiască propriul drum spre lumea exterioară. În adâncul Munților Taihang din nord-estul Chinei, ei se bazaseră mult timp pe o potecă montană abruptă numită uneori „scara spre cer”. Apoi 12 localnici au săpat un drum prin munte. Tunelul Guoliang (cunoscut oficial sub numele Coridorul Lung din Prăpastie) este un miracol de voință umană. Și e nevoie de o putere de voință similară și pentru a-l parcurge cu mașina. Ascuns într-un colț îndepărtat al țării, la vest de Beijing, pasajul este greu de găsit. Dar cei care au făcut călătoria îl descriu ca pe o priveliște excepțională. Lat de numai 5,79 m și înalt de 3,96 m, tunelul sinuos are niște „ferestre” grosolane, care privesc din fața netedă a stâncii în defileul abrupt de dedesubt. Istoric: Potrivit unei plăcuțe de la intrare, tunelul lung de aproape 1,6 km a fost săpat în șase ani, singurele unelte fiind ciocanele de 3,6 kg și sfredelele de oțel. Pont: „Când traversam tunelul, am avut senzația neplăcută că s-ar putea prăbuși”, spune Darren Crawford, un călător din Nottingham, Anglia. Pereții de stâncă sunt foarte crăpați și au plasă de sârmă la intrare. E bine ca șoferii să aprindă farurile și să claxoneze când trec.

Austria

Loc de joacă vertical

BMW-uri clasice și mașini sport zboară prin cele 36 de curbe ale Drumului Alpin Grossglockner (între landurile austriece Salzburg și Carinthia), care urcă peste 900 m în doar 48 km, până la un punct de belvedere situat la cota 2.500. Deasupra, vulturii dau târcoale piscurilor alpine, unde capre negre și marmotele grăsune aleargă prin mijlocul populațiilor refăcute de urși bruni și lupi.

„Dacă ai cer senin, e extraordinar”, spune Johannes P. Hofer, un austriac care a trăit zeci de ani la New York, dar se întoarce în fiecare an la Zell am See. „Nu a fost niciodată o vizită în care să nu urc pe drumul acesta” –  preferabil la volanul unei decapotabile închiriate. Iar ca bonus, plimbarea te duce până în zone sălbatice din parcul Național Hohe Tauern, cea mai mare rezervație naturală din Alpi și un magnet pentru drumeți, cicliști și schiori. Istoric: Denumită după cel mai înalt vârf din Alpii austrieci, Grossglockner, de 3.798 m, șoseaua a fost terminată în 1935 și construită pe urmele unor drumuri pentru cai și ale unor poteci antice celtice și romane. Pont: Pe Grossglockner se percepe o taxă (cam 43 de dolari). Între mai și noiembrie, drumul duce la centrul pentru vizitatori Kaiser-Franz-Josefs-Höhe, unde un funicular transportă pasagerii la un punct de observare al colosalului Ghețar Pasterze.

Noua Zeelandă

Nevoia de viteză

Colțul sud-vestic al South Island din Noua Zeelandă le creează șoferilor o adevărată dilemă: drumurile largi, dintre care cel mai cunoscut este Milford Road (alias Autostrada 94), te îmbie la viteză, dar locurile te îndeamnă permanent să încetinești și să privești în jur. De la Queenstown, pe Lacul Wakatipu, un circuit pe autostrăzile statale se dovedește un preludiu adecvat la Milford Sound, drumul tăiat în ghețar. În succesiune rapidă, ultimii 121 km pe 94 trec prin păduri tropicale,  înconjoară veșnic înzăpeziții Munți Ailsa și străbat malurile Lacului Te Anau, până la fiordul cu ape ca oglinda și cer de culoarea ceaiului. Acolo, în jur de 150 de locuitori trăiesc în mijlocul unei rezervații marine pentru pinguini, delfini și foci. Dar cu tot farmecul uluitor al regiunii, este greu să nu lași pilotul de raliuri din tine să-și dea drumul. Depășirea limitei de viteză (100 km pe oră) e tentantă, spune Melissa Antonelli, din Seattle, care a trăit în Noua Zeelandă și a aflat asta din proprie experiență. „Eram doar eu și munții și un râu frumos care curgea”, spune Antonelli despre regiunea rurală Fiordland, în mare parte nepopulată. „Pe urmă au venit polițiștii și mi-au făcut proces verbal, iar eu mă gândeam: De unde ați apărut? Nu mai era nimeni pe aici.” Istoric: Rudyard Kipling a descris cândva Milford Sound drept „a opta minune a lumii”. Populația Maori l-a botezat după pipio, o pasăre indigenă care acum este dispărută. Pont: Milford Road se întâlnește în cele din urmă cu Bulevaradul Muntelui care Dispare, unde o iluzie optică face ca piscul să pară că se micșorează pe măsură ce se apropie oamenii de el. Șoferii opresc la Lacul Gunn pentru un popas în natură.

Foto: colbiere photograph/Getty Images

Oregon

Întoarcere în timp

De mult depășită de o autostradă interstatală, subțirica șosea cu două benzi Historic Columbia River Highway, suspendată pe o parte a Defileului Fluviului Columbia, a cunoscut puține schimbări de când a fost terminată, în 1922. De la un orășel din Oregon (Corbett) la altul (Dodson) aflat la doar 24 km, cea mai populară porțiune rămasă cuprinde șase parcuri statale, șapte cascade și, în zilele senine, priveliști ale vârfurilor munților, inclusiv explozivul Munte St. Helens. „Dacă o iei pe autostrada aceea veche e ca și cum ai păși înapoi în timp”, spune Darren White, un fotograf local. Iarna când e polei, celebrele sale cascade îngheață și țurțuri groși cât niște crengi atârnă de podurile elegant arcuite ale autostrăzii. Primăvara și la începutul verii, câmpurile se umplu de flori autohtone – inclusiv  margarete – și de pomi înverziți. Toamna, drumul alunecă sub un baldachin de portocaliu, roșu și galben. Istoric: Primul drum planificat în SUA pentru admirarea peisajului urmează niște protocoale de construcție stricte (de exemplu, nici o pantă mai abruptă de 5%), inspirate de șoseaua elvețiană Axenstrasse din secolul al XIX-lea. Pont: La Crown Point, șoferii opresc la Vista House, un elegant observator în stil Art Nouveau, situat la 200 m deasupra Fluviului Columbia. Samuel Lancaster, inginerul care a supravegheat construcția autostrăzii, a spus că din acest loc „fluviul putea fi privit în comuniune tăcută cu infinitul”.

România

Inima întunericului

Măsurate în palpitații, cotiturile și pantele Transfăgărașanului din România par mai înfiorătoare decât cel mai celebru fost locuitor al Făgărașilor, Vlad }epeș, principele valah care a inspirat personajul Dracula al lui Bram Stoker. „Vezi cruci la marginea drumului și ți-e groază să te gândești prin ce trebuie să fi trecut (șoferul) – e o pantă abruptă”, spune Paul White, un britanic care acum locuiește în apropiere de șoseaua alpină și ține un blog numit Wild Transylvania.

Șerpuind de la nord la sud între cele mai înalte vârfuri ale României și ajungând la o înălțime de aproape doi kilometri, Transfăgărășanul urmează Argeșul, traversează pe marginea curbată a barajului Vidraru și apoi pe malurile lacului de acumulare de culoarea smaraldului. Pe drumul cu două benzi (limita de viteză:  40 km pe oră), șoferii traversează 27 de poduri și apeducte și trec printr-un tunel neluminat lung de 805 m – precum și pe lângă ciobani cu turme care blochează traficul. Turiștii se opresc la ruinele vechi de 700 de ani ale castelului Poenari, o fostă reședință a lui Dracula aflată la capătul a 1.480 de trepte, în comuna Arefu. Istoric: Drumul a fost construit în anii ’70, sus în Munții Făgăraș din Carpații Meridionali, ca un drum militar strategic de 161 km. Pont: Condițiile meteo fiind adesea schimbătoare, drumul este deschis sigur de la sfârșitul lui iunie până la jumătatea lui octombrie; în lunile reci, el devine inaccesibil dincolo de cascada Bâlea, un lanț de cascade în 20 de trepte. De acolo, un teleferic roșu îi duce pe turiști la Bâlea Lac, unde sunt două cabane deschise tot anul și un hotel de gheață construit de la zero în fiecare iarnă.

Chile-Argentina

Curbe periculoase

Șoseaua Transandină oferă mai multe senzații tari decât un parc tematic, răsucindu-se pe 364 km de trecători montane între prospera capitală chiliană Santiago și regiunea viticolă Mendoza de pe colinele submontane din vestul Argentinei. O cale ferată scoasă din uz care însoțește o parte din rută nu face decât să sporească efectul de montagne russe. Fiind una dintre arterele principale din conul sudic al continentului, drumul este pe cât de crucial pentru comerț, pe atât de seducător pentru excursioniști, semirulotele și autocarele internaționale urcând în viteză pe 29 de serpentine în succesiune rapidă care ajung la 3.500 m pe partea chiliană a Anzilor.

La Trecătoarea Internațională Iisus Mântuitorul – numită astfel după o statuie de patru tone așezată acolo în 1904 – un tunel lung de aproape 3,2 km străpunge munții masivi la o trecere de frontieră cunoscută pentru cozile sale interminabile. Tunelul semnalează și o diviziune frapantă. „Într-o singură călătorie ai două ecosisteme total diferite”, spune emigrantul american Cary Gilbert, care administrează un restaurant în Mendoza. Pe partea argentiniană „este deșert, cu formațiuni frumoase din rocă de toate culorile. Apoi ieși pe partea chiliană și totul e verde”. Istoric: Localnicii numesc trecerea prin Anzi Paso de los Caracoles – „trecătoarea melcilor”. Pont: De pe partea argentiniană a tunelului, călătorii pot zări Vârful  Aconcagua, de peste 6.500 m, cel mai înalt din emisfera vestică.

Canada

Acasă la sălbăticiuni

Pe Autostrada Icefields, lungă de 230 de km, care leagă Parcurile Naționale Banff și Jasper, calmul Stâncoșilor Canadieni este la fel de profund ca numeroasele lacuri glaciare din regiune. Și totuși aici nu ești niciodată singur. Te însoțesc titanii Marelui Nord – de la mufloni, caribu și elani la urși negri și grizzli – fiarele din fanteziile copilăriei; apoi, din când în când, intră în scenă câte o creatură ce pare ieșită dintr-o carte de Dr. Seuss. Mirit Poznansky, agentă turistică locală, conduce regulat pe autostradă, dar recent a fost oprită din drum de o apariție rară – timidul râs canadian, o felină cu niște smocuri neobișnuite pe urechi. Peisajul pare desprins dintr-un vis, încât îți vine să te ciupești să vezi dacă e aievea. Nimic nu e mai suprarealist decât peisajele cristaline răsturnate, reflectate de lacurile întâlnite în cale – fiecare renumit pentru nuanța sa distinctivă, ca de pildă turcoazul Lacului Bow și verdele-smarald al Lacului Louie. Istoric: Construit în timpul Marii Recesiuni, drumul s-a deschis în 1940 sub forma unei singure benzi cu pietriș, fiind îmbunătățit în deceniile următoare. Cam pe la jumătate, o întindere imensă de ghețari interconectați, numită Columbia Icefield, stă pe o triplă cumpănă a apelor. Zăpada sa topită se varsă în oceanele Pacific, Atlantic și Arctic. Pont: „Singura dată când se blochează traficul e atunci când se află un urs la marginea drumului”, spune Poznansky. „Noi le numim blocaje de urși.”

Maroc

Pe covorul fermecat

Ca un circuit de Formula 1 fără elemente de siguranță, Drumul Montan Atlas din Maroc testează curajul șoferilor. Cioplit în coloana vertebrală a Africii de Nord-Vest, traseul de 188 km poate dura ore, pe cele două benzi înguste fără parapet care șerpuiesc pe prea multe curbe nevăzute. „Ai de luat curbe de 200 sau 250 de grade”, spune David Wisner, fost profesor în Tanger. Aici, marele premiu este peisajul nepământean văzut din trecătoarea Tizi-n’Tichka pe măsură ce drumul urcă cu peste 2.000 de metri mai sus de  străvechiul Marrakech, peste Munții Atlas, apoi înapoi în oaza Ouarzazate din deșert („Hollywoodul Maghrebului”, unde acum o jumătate de secol se filma Lawrence al Arabiei. Pe drum, obstacolele variază de la condițiile de teren imprevizibile la capre, cămile și catâri care blochează drumul. Istoric: Legiunea Străină Franceză a construit acest drum în 1936 pe traseul pe care exploratorul devenit preot Charles de Foucauld l-a documentat în anii 1880. Pont: Telouet, capitala ruinată a fostului Maroc Sudic Francez, conține grandioasa casbah a lui T’hami el Glaoui, care a condus regiunea la începutul secolului al XX-lea.

 

Text: Freda Moon



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*