Cu trăsura prin Luxor

Trăsurile cu turiști prin bazar sunt un adevărat spectacol pentru localnici. Foto: Sergiu Mihăescu

Suntem în Luxor, orașul din Egipt adesea descris drept cel mai mare muzeu în aer liber al lumii, de o zi, iar seara care urmează pare de departe momentul cel mai palpitant al călătoriei.

 

Text: Elena Drăghici

Welcome to Alaska și my horse’s name is Ferarri sunt probabil glumele obișnuite cu care Id, vizitiul nostru pentru jumătate de oră își întâmpină clienții. Râdem toți cu poftă, după care ne ia aparatul din mână și ne face rapid o poză, apoi plecăm în aventura cu trăsura prin centrul Luxorului.

Căruța împodobită cu poleială se clatină și scârție din toate șuruburile, iar Ferarri, în timp ce se strecoară printre mașini, pietoni și măgari, pare că are și momente când scapă de sub control. Eu mă țin bine de cel mai apropiat mâner și încerc să îmi ascund orice grimasă, Sergiu încearcă să surprindă atmosfera pe aparat, iar Id, în timp ce ne oferă o țigară, ne asigură că suntem în siguranță. Deține și un fel de carnet de condus oficial pentru mânuirea calului și a trăsurii pe care îl scoate și ni-l arată mândru. Are 31 de ani și plimbă turiștii în trăsură prin oraș de dimineața până seara, de vreo doi ani. A mai lucrat în Sudan, însă acum s-a întors pentru că trebuie să aibă grijă de familia lui compusă din tatăl care nu mai poate să muncească și cele cinci surori. Sau or fi fost șase? Nu îmi amintesc exact, cert este că povestea lui de viață și-a atins scopul și ne-a impresionat cât să-i lăsăm la final un bacșiș bun.

Ferarri cu noi în trăsură își continuă drumul de seară printre magazine cu haine tradiționale arabe și tricouri cu Messi, croitorii pitite între mormane de materiale textile și tarabele cu legume locale. Nu știu cum face, dar reușește să le ocolească în ultimul moment fără să dărâme sau să rănească pe nimeni.

Vântul ridică din când în când rotocoale de nisip înecăcios, iar sunetul copitelor de cai și răgetele de măgari se amestecă cu cel al claxoanelor mașinilor. În depărtare, răsună vocea unui imam care își cheamă credincioșii la rugăciune, în timp ce localnicii roiesc în jurul magazinelor cu de toate. Sunt doar mici fragmente ce compun tabloul de seară al Luxorului.  Este ora 22.00 și pare că orașul abia acum se trezește la viață. În zarva generală a serii, localnicii se uită de pe margine la noi probabil cu aceeași curiozitate cu care ne uităm și noi la ei. Ne zâmbesc, ne fac cu mâna prietenos și rămân în urmă. Un grup așa mare de 20 de turiști europeni care se plimbă în trăsurile locale reprezintă pentru ei o imagine pe care o văd rar. Turismul a scăzut mult în ultimii ani din cauza situației politice instabile, iar acum sărăcia îi îndeamnă să facă orice pentru a-i aduce înapoi pe cei care înainte vizitau vară de vară Egiptul.

Exact când mă obișnuisem cu zgâlțâielile trăsurii, călătoria noastră alături de Id și Ferarri se încheie în siguranță undeva pe marginea Nilului, acolo unde, la începutul secolului trecut Thomas Cook ducea primii turiști ai lumii moderne în croaziere minuțios organizate.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*