O zi pe Adornate

Ion Anghelescu, 48 de ani, se declară „hotel manager pe Adornate, adică cearșafar”. Foto: Bogdan Croitoru

În mai 2014 a avut loc prima regată internațională din Marea Neagră. Doi jurnaliști NG Traveler s-au îmbarcat pe un velier românesc la Soci și, de-a lungul unei săptămâni, au traversat marea până la Constanța.

Cătălin Gruia face radiografia zilei nr. 5.

4.35.

Ptiu, drăcia dracului, iar am căzut din pat! Nava e atât de bandată la babord, că e pur și simplu doar o chestiune de timp până când hula te pune la podea; așa era și aseară când am adormit cu cotul și genunchiul stâng bine înfipte în saltea. Între timp m-oi mai fi mișcat. Bogdan (Croitoru, fotograful) toarce încetișor din patul de sus ca un motor de pescador. Bănuiesc că abia s-a culcat; lui îi plac mult carturile de noapte… Aprind veioza de la capul patului și dezastrul din cabina noastră de 3 metri pătrați începe să prindă contur. Din bagajele revărsate pe podea ies în dezordine o plasă roșie, una galbenă, o pereche de sandale, una de șlapi și două de bocanci, mormane de haine murdare ce se joacă non-stop de-a v-ați ascunselea; în funcție de mișcările navei, ce e la ușă ajunge inexorabil sub pat și invers. Fiecare dintre cele două cuiere, singurele puncte fixe din cabină, seamănă cu părul vâlvoi al unui savant. Pe al meu sunt agățate un prosop albastru, o geacă roșie, una albă, două perechi de pantaloni, două genți de umăr, un pulover gri. Ca o doică beată, marea ne leagănă violent, dar eficient. Mă culc la loc.

7.15.

Gata cu somnul! Urmează coșmarul găsitului de haine curate, dușul, îmbrăcatul… În genunchi scormonesc prin întuneric încercând să dibuiesc cele de trebuință prin sacul înfundat pe sub pat. Cabina de duș e încorporată în cabina de dormit, ca o debara în debara. WC-urile sunt pe culoar. În prima dimineață când am plecat din Soci am făcut duș dându-mă cu capul de toți pereții – la propriu. Acum însă știu să dansez în același ritm cu nava.

7.45.

Înfofolit că o bunicuță de pinguin, cu căciula neagră trasă peste ochelarii fumurii sub gluga roșie a gecii de vânt, nea Mihai tronează la cârmă sub un soare orbitor. La 58 de ani, dintre care 40 pe mare, Mihai Giantău e cel mai respectat om de la bord. Blând și cumsecade, nea Mihai poate fi și furtunos; și în rarele momente când se înfurie, toți puișorii lui într-ale marinăriei sar de jur-împrejur ca boabele de popcorn în cuptorul cu microunde. Dar azi n-are motive să fie nemulțumit. Marea e liniștită. E timp frumos. Îmi face semn să vin la timonă unde e de cart. Nea Mihai a lucrat până la pensionare pe Bricul Mircea, iar acum, de vreo 5 ani, e nostrom (șef de echipaj) pe Adornate. Se spune că o navă arată după chipul și asemănarea nostromului. Felul excepțional în care arată Adornate se datorează în cea mai mare măsură meticulozității și seriozității lui. Îmi arată pe ecranul de comandă: ne aflăm la 30 de mile de coasta sud estică a Crimeei, avem vânt de larg din pupa de 3,7 noduri. Asta înseamnă că înaintăm cu aproximativ 6 km pe oră. Cred că pot să înot mai repede.

Velierul Adornate participă în prima regată din Marea Neagră (cu ocazia împlinirii a 75 de ani a Bricului Mircea) și a luat câte o cupă în fiecare port la categoria lui. Aceasta e ultima etapă, cu happy end peste 2-3 zile, în funcție de cum bate vântul, la Constanța.

8.15.

La comanda lui nea Mihai, Viorel Lintz („unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am adus de pe Bricul Mircea”) a deșurubat din perete o plăcuță de alamă pe care e gravată silueta navei și cele mai importante date din istoria sa și s-a pus s-o lustruiască, chiar în spatele timonei. Îl urmărim la lucru în timp ce nea Mihai îmi subliniază datele importante din istoria Adornate: în 1961 a fost construit ca pescador olandez, în 1996 a devenit velier, în 2006 fost transformat în vas de agrement, în 2010 a fost cumpărat de Hotelul Vega din Constanța. Are 10 cabine pentru turiști și 3 pentru echipaj, plus una pentru comandant. Velatura e formată din focurile 1, 2 și 3 (cele din prova), strai, vela Ianki și vela randă.

Adornate are o suprafață de 505 m2, 45 m lungime, 6,6 lățime, pescaj maxim de 3,5 m, o înălțime de 35 m și 250 de tone. „Astea sunt cifrele bune, măsurate de mine cu ruleta, nu ce găsești pe internet”, îmi spune nea Mihai.

9.30.

Toni valsează în bucătăria lui de 10 m2 între plită, frigider, congelator, dulapuri și cuptoare cu microunde. Antonio Balica, zis Toni, are 34 de ani și e bucătar pe Adornate în acest voiaj unde gătește 3 mese pe zi pentru 15 oameni. Adornate are un echipaj permanent de 5 marinari; alți 7 au fost delegați special pentru regată, iar la Soci au urcat la bord 2 pasageri de la Traveler.

La 8 fix e micul dejun (cafea și sandviciuri), la 12 prânzul și la 18 cina. Toni e obsedat de punctualitate; m-am obișnuit deja să mă certe când întârzii la masă. În afara orelor de masă e un tip foarte de treabă, iar bucătăria lui are mâncare la discreție; „Poți oricând să te bagi în frigider și să iei ce îți place”.

– Ce ne faci bun azi, Toni?

Aflu că la prânz o să avem mușchi de vită la grătar cu cartofi prăjiți („a mai rămas un sac și vreau să scăpăm de el”), iar diseară somon la grătar cu broccoli și lămâie.

9.45

„Închideți telefoanele la manevre”, tună Dragoș către un cadet ghinionist prin asupra faptului. Comandantul Dragoș Teodorescu, 39 de ani, are darul rar de a ști când să fie un zeu neîndurător și când sufletul petrecerii. Echipajul îl respectă și aș îndrăzni să spun că-l iubește. E volubil și fermecător când povestește despre experiența lui pe mare.

Dar imediat ce îl întreb despre regată, devine oficial, ceremonios, ofițerul în cămașă albă impecabilă. Îmi recită numele tuturor celor 17 veliere participante (www.tallshipsconstanta.ro/nave) și observă încruntat că nu le notez decât pe cele de la clasa B, unde concurăm: Johhana Lucreția din Marea Britanie, Bodrum din Turcia, Attila din Olanda și Adornate din România.

„Scopul regatelor e să-i facă pe tineri să iubească marea, să promoveze sailingul. Și mai notează-ți asta”, insistă el, văzând că pixul tot nu scârțâie pe carnețel, „experiența de a fi pe mare te ajută să afli mai multe despre tine însuți, să îți descoperi puncte forte, să conștientizezi importanța lucrului în echipă”.

Notez, ce să fac?

10.00

Mă retrag în cabină pentru prima sesiune de lectură a zilei. Citesc Viața lui Pericle, de Plutarh. M-am educat puțin câte puțin și acum pot citi peste jumătate de oră neîntrerupt fără să am rău de mare. La îmbarcare mă temeam că o să mă plictisesc: ce să faci toată ziulica în câteva zeci de metri pătrați? Am descoperit, plutind pe o mare extrem de agitată, că nu mai știam nici să respir sau să îmi țin echilibrul. A fost nevoie de o zi să reînvăț să stau în picioare. Nea Ionică m-a salvat chiar la momentul oportun cu două pastile contra răului de mare și un sfat bun: să stau culcat în pat în cabina mea, așezată cel mai aproape de centrul navei, unde amplitudinea mișcărilor e cea mai mică.

Am stat doar o zi în Soci și nu pot spune că știu cum e acolo cu adevărat, dar sunt aproape sigur că peste tot și toate, nevăzută, o poliție a modei pândește ca un frate mai mare; n-am văzut nicăieri atâția oameni îmbrăcați impecabil. Străzile, parcurile, promenadele par podiumuri unde lumea defilează pe toc înalt, în haine scumpe, de firmă, bărbații sunt toți la patru ace, femeile au coafuri impecabile. După ore bune de plimbare, când ne-am așezat extenuați pe buza unei fântâni arteziene, a ieșit ca din pământ o femeie de serviciu (și ea mult mai bine îmbrăcată ca noi) care a mormăit încruntată să ne dăm mai la o parte să măture sub noi…

Îmbogățiți peste noapte!, i-am ștampilat pe loc în sinea mea. Numai provincialul e așa de aranjat, un boier la a treia generație e deja mai relaxat, mai lasă de la el…

Orașul, împotriva a tot ce citisem înainte de rău despre el, mi s-a părut o mare grădină, în care s-a construit mult și dintr-odată, grație miliardelor pe care le-a băgat Putin pentru jocurile olimpice. Revin la cartea mea și aflu deci, că și Pericle a fost foarte criticat de mulți dintre grecii contemporani lui pentru că a cheltuit ca o mână spartă banii Ligii Ateniene în programul magnific de construcții de pe Acropole și abia peste o generație și-au dat seama atenienii ce cadou primiseră de la el…

10.45.

Alex aruncă zarurile cu mișcări largi, excesive. Cu ochelari de soare de firmă, o căciulă șmecheră, Alex pare hotărât să-l zdrobească la table pe Dulău. Alexandru Luca, 26 ani, este ofițer de navigație și de distracție pe Adornate.

„Altul mai bun!”, strigă victorios, dar se întoarce la timonă; e totuși cartul lui. Cadetul Petre Preda, 24 de ani, îi raportează datele citite pe AIS (Automated Identification System): mergem cu 3,9 noduri, și în zonă mai sunt două nave care merg cu 5,2 noduri și respectiv 6,7 noduri. În stație race control-ul transmite informații despre starea vremii. Se anunță vânt din nord-est.

11.00

Cobor cu Petrică în cabina comandantului să noteze coordonatele pe hartă. În fiecare oră trebuie notate în jurnalul de bord viteza navei, cursul adevărat (true course), cursul overground, cursul magnetic, barometrul, vântul, direcția. Informațiile acestea sunt consemnate la fiecare ieșire din cart, mai întâi într-un terfelorg, apoi pe curat, în jurnalul navei, și la final, pozițiile sunt figurate în creion pe hartă.

11.15

S-a trezit Bogdan. Zice că s-a culcat pe la 4 dimineața. Scormonește prin sacul de rufe murdare și scoate o pungă de cadou verde cu flori roșii. Azi e ziua mea. Fac 35 de ani. Înăuntru descopăr o pereche de căști „să-ți asculți interviurile ca omu’; și bonus”, zice el, „o hârtie de 10 ruble cu ștampila bricului Mircea la Soci, când a fost ziua de vizite în port”. Bricul Mircea a împărțit celor din Soci pliante de prezentare a României, albume cu Săpânța și a pus ștampile pe banii rușilor care au stat la coadă să urce la bord.

12.00

Nea Ionică umblă în 4 labe pe culoar, urmărit de un monstruleț galben. Ca un arheolog care folosește o pensulă în sit, omul nostru dă cu aspiratorul, relaxat în hărmălaia pe care o face, de parcă ar medita. Ion Anghelescu, 48 de ani, se declară „hotel manager pe Adornate, adică cearșafar”. A venit pe navă ca motorist (asta e meseria lui), dar a ajuns prin vocație  bucătar, DJ și responsabil cu curățenia. „Majoritatea turiștilor noștri  nu stau mai mult de 24 de ore la bord. Majoritatea fac ieșiri de 4 ore pe mare și nici nu folosesc cabinele.”

12.18

Mai toată lumea e pe punte. Înghesuiți la pupa, stăm la soare că șopârlele (e prima zi însorită de când am plecat de la Soci; ne-am săturat de vreme rea). Nea Ionică întinde fețe de masă albă pe mesele de la pupa, legându-le cu elastic să nu le zboare vântul. O să luăm masa afară. E soare, adie ușor vântul. Toni și nea Ionică aduc farfuriile. Avem cotlet de vită, cartofi prăjiți și salată de varză. Nea Mihai aduce și o sticlă de palincă (din partea echipajului) să ciocnim de ziua mea.

13.15

Cu un pahar de Cola cu gheață dinainte ne facem siesta la soare. Ne-am adunat mai mulți în spatele cârmei. Cadetul Andrei Ududec, 27 de ani, un tip plinuț, cu o față zâmbitoare încadrată de o bărbuță roșcată, ne povestește despre răul de mare care se instalează când „ce vezi nu se mai pupă cu ce experimentezi”.

În prima zi după ce am ridicat ancora la Soci am navigat în condiții de hulă foarte puternică (hulă, îmi explică Andrei, este o energie cinetică acumulată în timp, imprimată apei; mai pe românește, sunt valuri cauzate de vânt care ajung să se miște fără vânt). „Răul de mare”, ne spune comandantul Dragoș Teodorescu, „este o stare de disconfort general care apare când otolitele din canalele semicirculare din ureche o iau razna din cauza mișcărilor navei pe mare”. În funcție de individ, și pare-se și de mișcările navei, există 3 mari tipuri de manifestări ale răului de mare: greață, foame sau somn.

14.00

Mă retrag în cabină pentru somnul de frumusețe. Am căpătat obiceiuri bune pe nava asta și nu vreau să îmi stric programul taman acum spre final.

15.45

„Hai în biroul meu”, mă cheamă nea Petrică. Coborâm pe o scară verticală ca într-un puț până în sala mașinilor într-o liniște ca de mormânt. Bănuiesc că atunci când sunt pornite motoarele aici e iad, nu alta. Petre Răgălie, 42 de ani, e motorist pe Adornate. În burta navei e o adevărată mățăraie, cu cutii și țevi înghesuite unele în altele, care pentru mine n-au nicio noimă, dar pentru nea Petrică sunt o operă de artă. „Uite, cu vopsea albastră am circuitele de apă dulce, cu verde – apă sărată, galben este pentru ulei, roșu – instalația de incendiu, maro – motorină.” Motorul principal e de 360 de cai-putere și merge cel mai bine la 1.500  de turații. Adornate mai are și două generatoare de 33 KW fiecare.

4.00

Majoritatea băieților s-au băgat în castel (salonul navei) și se uită la un film. Pentru mine e încă prea devreme. Merg la pupa unde Andrei și Viorel exersează noduri marinărești. Sorin e la timonă, e cartul lui. Vântul a căzut de tot. Sorin îl înjură. Nimic neobișnuit. El înjură tot ce mișcă și iată că și ce nu mișcă. Dar are dreptate: azi chiar am mers ca melcul. Înaintăm cu 2,7 noduri. „Poate dacă face Toni niște fasole diseară să ne mai mișcăm de aici”, zice Sorin ronțăind la covrigi. S-au adunat deja ceva firimituri pe jos. „Șase! A ieșit nea Mihai în inspecție”, a dat alarma unul dintre cadeți. Nostromul a venit direct la noi, s-a interesat cum mergem, a glumit nițel cu băieții, apoi s-a aplecat și a cules câteva firimituri de pe jos pe care le-a aruncat peste bord. A plecat zâmbind blajin. Cum s-a întors cu spatele, băieții erau în genunchi, strângeau firimiturile de covrigi și făceau curățenie la punctul de comandă.

16.45

M-am mutat la prova unde, ca de obicei, e pustiu. Nu știu de ce toată lumea preferă să se înghesuie la pupa, în spatele cârmei. Mă uit după delfini. Zilele trecute s-au tot jucat de-a v-ați ascunselea cu noi, ba la babord, ba la tribord, ca niște exhibiționiști. Azi nici urmă de ei. Apare însă, că din pământ Sorin: vă roagă domnul comandant să nu mai stați cu spatele la prova. Aduce ghinion!

17.20

Se petrec în același timp două improvizații de mare inspirație: în bucătărie Toni pregătește un tort, la prova nea Mihai și echipa lui fac din cabluri, frânghii mici și mari o „portugheză”, să ridice din nou focul 1. Ieri s-a întâmplat un mic accident, s-a fisurat un cap de prindere metalic, și au trebuit să coboare prima velă. Dar nea Mihai nu vrea să intre în port fără velatură completă, „că se vede urât la paradă”.

18.00

Toni ne cheamă la masă. Ca prin farmec apare o sticlă de whiskey din rezerva personală a comandantului, „să ciocnim și noi”. Umăr la umăr, ne înghesuim în jurul bunătăților: somon grill cu broccoli. „Asta e doar aperitivul”, zice Toni, dar nu-l crede nimeni. După 15 minute, minune: iese din bucătărie un platou imens. Miel la tavă cu legume în sos! Nea Mihai scoate un pet de 2,5 de Băbească neagră. De casă. Apoi încă unul.

19.00

Singur la prova, cu stânga încleștată pe o funie, îmi fac exercițiul zilnic: în picioare, în locul în care mișcările navei se simt cel mai acut, mă chinui să îmi țin echilibru. Așa îți cresc picioarele de mare – m-a învățat Andrei. E ca la rodeo, nu alta, dar învăț ce se dovedește a fi o abilitate foarte necesară, în special la duș. Apoi, destul de mulțumit de progresele mele, încalec pe bompres ca pe gâtul uriaș al unui monstru marin care înaintează leneș către apus. Dedesubt, sub plasa de funie, marea se leagănă hipnotic. Singura limită e linia orizontului.

20.02

Un soare mare și roșu, ca un ochi de ciclop obosit, se cufundă în mare la babord. Membrii echipajului dau năvală să-l pozeze cu telefoanele.

21.00 Ciudat, azi nu coboară nimeni la film în salon. Îl văd pe nea Ionică cocoșat sub boxele cele mari pe care le cară la prova. Discotecă!!! Chiar sunt pe nava party a regatei, cum au poreclit-o invidioșii. Mai târziu apare și un microfon. Comandantul  a comandat karaoke și cântă melodia lui de suflet:

SUNT VAGABONDU’ VIEȚII MELE / CA ÎNTR-UN FILM CU RAJ KAPOOR / MĂTURĂTOR DE PRAF DE STELE / ȘI CUSURGIU FĂRĂ CUSUR.

Orele trec și, unul câte unul, oamenii serioși se duc la culcare.  Doar tinerii zurbagii rămân pe punte. Alex e încă în tricou și dansează cu foc.

22.30 S-a pornit un vânt rece, în rafale. Băieții se grăbesc să strângă vela iake. Dar nava s-a însuflețit – din mai multe puncte de vedere. Am adus din cabină, sper să mă ierte comandantul, încă o sticluță cu palincă de casă. Odată în viață face omul 35 de ani. Alex a adus alte pahare din bucătărie. Din boxele cât un stat de om bubuie muzică rock. Deasupra e puzderie de stele, dar puntea e cufundată în obscuritate. De lângă bompres unde stau eu se văd doar țigările dansând. Așa plutim îndrăciți pe o mare de cerneală.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*