Mocănițe din Carpați

Foto: Tudor Smalenic

Călătorie în timp cu trenul amintirilor.

1, 2, 3… 27, 28, 29. Înaintăm atât de încet, că pot număra în tihnă merele căzute prin curțile oamenilor. Mocănița trece pe lângă gospodării de-a lungul a 8 km, din centrul orașului Vișeu de Sus, până aproape de Novăț. Bătrânica noastră se opintește, șuieră și gâfâie, dar își vede neabătută de drum pe ultima cale ferată forestieră funcțională din Europa, urcând în Silva Nigra (cum sunt numiți Munții Maramureșului în vechile diplome) prin această vale ca un canion de o sălbăticie fermecătoare.

Uneori, când accelerează ca acum, aproape de 12 km/h, odată cu viteza cresc zdruncinăturile și clătinatul. Însă Nicolae Perciun rămâne impasibil pe al său scăunel cu roți, dar fără spătar, pe care stă cu spatele perfect drept, dinaintea pupitrului cu comenzi antice, mormăind din când în când ceva în stația de radiorecepție. Înalt, blond, mereu zâmbitor, e cumsecădenia întruchipată. Stie ca-n palmă fiecare centimetru de traseu, conduce mocănița în sus și-n jos, zilnic, de aproape 20 de ani.

Rangerul Cristina Pop, de la Parcul Natural Munții Maramureșului, ne spune câte ceva din povestea locului. Coloniști de limba germană aduși de stăpânirea austro-ungară în secolul al XVIII-lea au intrat în pădurile virgine pentru a aduce lemnul la gaterele din Vișeu cu ajutorul plutăritului. Buștenii coborau la vale cu puhoiul, provocând distrugeri uriașe.

E unul dintre motivele pentru care a fost construită aici Vaser Velli (din germană: Calea ferată a Văii Apelor), între anii 1924 și 1932, cu materialul dezafectat de la calea ferată ce traversa Prislopul din Maramureș în Moldova. Locomotive mici trăgeau la deal trucurile goale, iar la coborâre trenul era împins de greutatea buștenilor din vagoane. Odată cu dezvoltatea transportului rutier din anii 1950-60, căile ferate forestiere au dispărut progresiv din Europa. Noi însă am păstrat în uz 3.000 km de CFF în 1970 și până în anul 1986 România mai fabrica locomotive cu abur.

În tăvălugul de după 1990, mai toate CFF-urile – locomotivele sau vagoanele – au ajuns la fier vechi. Mocănița de pe Valea Vaserului a scăpat miraculos și își îndeplinește și astăzi scopul inițial. (Mai există căi ferate forestiere la Moldovița, Covasna-Comandău sau Abrud Câmpeni, dar sunt utilizate sporadic, exclusiv în scop turistic.)

Din 2000, elvețienii de la Hilfe für die Wassertalbahn au dat o mână de ajutor la repunerea în funcțiune a unor locomotive vechi (cea mai bătrână, „O&K“, a fost construită în 1910); au fost cumpărate vagoane, a fost restaurat depoul și clădirea istorică a gării. Din 2005, trenul amintirilor bucură turiștii, iar din 2005, Valea Vaserului face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului.

Cu 30.000 de vizitatori pe an, ultima cale ferată forestieră din România are un viitor. Plecările sunt dimineața la ora 9 din mica gară a orașului Vișeu de Sus. Mocănița duce turiști, preț de două ore într-un sens, și circa 12 euro în funcție de sezon, doar până la stația Paltinu, unde e rost de mâncare bună, muzică, joc și voie bună, precum și plimbări pe trasee marcate. (Traseul principal măsoară 43 km, din Vișeu de Sus la Comanu, sfredelind tunele, trecând peste poduri, prin această pădure enormă, pe alocuri neatinsă).

Noi am prins o cursă specială cu automotorul Russia, dincolo de Paltinu, oprind și în stațiile Făina și Miraj, până la barajul de la Măcârlău, la kilometrul 36, și pot spune cu mâna pe inimă că Valea e cu mult mai frumoasă și mai sălbatică după ce treci de Paltinu.

Bine de știut: Valea se laudă cu atracții precum Stânca Falcon, Galeriile din stânci din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, Tunelurile de pe Valea Vaserului, Aapele minerale de la Suligu, capelele din lemn de la Făina, cimitirul din Miraj, ruinele barajului de la Măcârlău. Cere-i ghidului care însoțește trenul să îți povestească despre ele.

Pont: stai în vagonul din spate, să nu te afumi.

https://youtu.be/pQ4J57hcB_8

Box 1

Informații utile

Când să vii

Mocănița circulă din aprilie până în octombrie. Sezonul de vârf e între 15 iunie și 15 septembrie, când sunt curse zilnic. În rest, circulă 4 zile pe săptămână. Dar există trenuri speciale de Crăciun și de Anul Nou și trenuri de închiriat – oricând.

Cum ajungi din București

În Vișeu de Sus se ajunge cu trenul (legătură directă) de la București, București – Vișeu de Jos (Vișeu de Jos este la 7 km de Vișeu de Sus).

Cazare

Hotel Gabriela (www.hotel-gabriela.ro), condiții excelente, preț excelent.

Casa Chira – pentru o cazare medie tradițională.

Mâncare cu specific local

Încearcă neapărat colesa cu brânză sau pături (mămăligă cu brânză) și horincă.

Du acasă

Un suvenir autentic de-al locului e jebul (traistă în miniatură confecționată din lână).

Plus

Pentru a gusta ape minerale veritabile, urmărește din Vișeu de Sus triunghiul roșu și ajungi pe Valea Vinului, unde sunt cartate 15 izvoare minerale.

 

Tramvaiul din Carpați

La succesul mocăniței de pe Valea Vaserului vrea să se racordeze și localitatea ucraineană Vyhoda, din raionul Dolyna, care are un complex de căi ferate cu ecartament îngust construit de baronul Leopold von Popper Podgari, începând cu anul 1890. Mai târziu, caii care tractau mocănița au fost înlocuiți de locomotiva cu abur și lungimea căii ferate a crescut la câteva sute de km. Declinul a început din 1960, odată cu introducerea funicularelor, și totul părea că s-a sfârșit în 1990. Însă din vara lui 2003, mocănița din Vyhoda a fost resuscitată de firma „Uniplytu“ și a început să funcționeze ca atracție turistică. Tramvaiul din Carpați pleacă de două ori pe zi din Vyhoda, la orele 11 și 15. Biletul costă 60 de grivne (mai puțin de 2 euro). Punctul terminus e la Cascadele Mizunsk.

E o plimbare frumoasă în munți, prin zona mirifică a Carpaților.

Bine de știut: În octombrie a avut loc deschiderea Centrului de patrimoniu al Mocăniței din Vyhoda, care alături de Tramvaiul din Carpați țintește să ajungă prima atracție turistică a regiunii.

Pont: În Ucraina sunt drumuri foarte proaste, prețuri bune și oameni extrem de primitori – ca-n orice țară care ajunge izolată fără voie.

https://youtu.be/_xVZuXjesDE

Text: Cătălin Gruia;    Imagine: Tudor Șmalenic



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*