Ferestrele din Yangon

Fotografia oglindește trecutul, prezentul și viitorul: clădirea veche, determinarea femeii să ude florile, agățată cu un ham și speranța reflectată de plantele verzi.

 

O călătorie în timp. Text și foto: Cristina Maria Chiorean

Yangonul are cele mai multe clădiri coloniale din Sud-Estul Asiei, construite de britanici și negustorii chinezi sau indieni pe vremea când orașul era capitala Birmaniei. Însă trecerea anilor și clima umedă au făcut ca majoritatea să aibă nevoie urgentă de restaurare.

Timp de două luni am colindat străduțele lungi și înguste din centrul Yangonului pentru a fotografia ferestrele și balcoanele acestor vechi clădiri coloniale, așa cum le zăresc din stradă, câteodată vizibile doar parțial, restul rămânând ascuns din cauza înălțimii imobilului, a copacilor stufoși, a hățișului firelor de electricitate și a nenumăratelor haine puse la uscat. Nu am mai fost turistul care uită să își înalțe ochii spre clădirile pe lângă care trece, distras de zarva din jur și intrigat de lucrurile neobișnuite pe care localnicii le vând, transportă, gătesc sau mănâncă direct pe stradă. M-am ferit însă de construcțiile vaste, impresionante, care adăpostesc ministere și instituții publice. Am căutat exclusiv case de locuit care dezvăluie o istorie lungă și zbuciumată și care, în același timp, emană optimism și poftă de viață. Fiecare e împodobită cu ferestre sculptate și balcoane elegante.

La o privire grăbită, ferestrele și balcoanele sunt pitorești și câteodată vesele. Însă studiindu-le mai îndeaproape observi cum trecerea anilor a dus la decolorarea vopselei și a schimbat formele conferind o înfățișare melancolică întregii clădiri. Pe multe cresc plante și uneori mici copaci cu rădăcinile bine prinse de fațadă, încercând să-și forțeze intrarea prin profilul deteriorat al ușilor și ferestrelor. Inevitabil te întrebi cât este de sănătos să locuiești în aceste imobile acoperite parțial de pete de mucegai. Stâlpii de electricitate sunt uneori foarte aproape de clădiri, iar mulțimea de cabluri legate în jurul stâlpilor prezintă un pericol pentru orice mișcare greșită făcută de pe balcon sau geam. Majoritatea caselor sau apartamentelor sunt închiriate, iar lipsa fondurilor este vizibilă cu fiecare balcon vopsit într-o altă culoare și cu improvizații la structura de rezistență. Cu tristețe încerc să îmi imaginez ce va rămâne în picioare în cazul unui cutremur. Restaurarea devine o chestiune de supraviețuire atât pentru cei ce le locuiesc, cât și pentru istoria tumultuoasă a acestui oraș unde colonialismul, comerțul, războiul, persecuția și primele sclipiri ale democrației au lăsat urme vizible și se fac simțite.

Câteodată, pe geam sau la balcoane, îi zăresc pe locatari. Deseori sunt persoane în vârstă. Bătrânelele, cu o atitudine de plăcută indiferență, sunt cele mai fermecătoare. Aceste femei, cu fața blajină, brăzdată de riduri, sunt deopotrivă martore ale trecutului colonial și spectatoare la conturarea Myanmarului de mâine.

Nu voi uita uimirea și bucuria care mă cuprindeau de fiecare dată când descopeream o nouă clădire colonială frumoasă. Uneori, câte un localnic bătrân exclama încântat și mândru, într-o engleză perfectă: „Aceasta este o clădire foarte, foarte veche!“

De multe ori am zărit în ferestre localnici privind la zarva de pe stradă. însă această fată frumoasă visa cu ochii pierduți în zare.

Localnicii folosesc bețe din bambus care le oferă mai mult spațiu în fața ferestrelor să își întindă rufele colorate la uscat.

Acest băiat s-a bucurat când m-a văzut că îl fotografiez. De obicei localnicii sunt timizi, dar de cele mai multe ori reușești să îi convingi să rămână în geam.

De multe ori, din cauza imobilului aflat într-o stare avansată de degradare, nu îți vine să crezi că locuiește cineva în acele apartamente.

Am zărit printre barele balconului această femeie așezată pe jos. Mă privea. Am ridicat aparatul chiar dacă balconul se găsea la o anumită înălțime. Aș numi-o Femeia adăpostită la umbra rufelor.

Localnicii sunt iscusiți la a improviza din ce au, tot ceea ce le lipsește, așa cum ar fi acest paravan din plastic contra soarelui.

Această bătrânică visătoare mi-a plăcut foarte mult. Era aproape ora prânzului, iar lumina puternică nu mai era indicată pentru fotografii. Știam însă  că dacă mă voi întoarce mai târziu, balconul nu va mai arăta la fel.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*