Tură pe bicicletă pe Valea Beiului

Tură pe bicicletă pe Valea Beiului

Povestea unei fotografii și a unei ture pe bicicletă pe Valea Beiului.

Deși ziua noastră începe descurajator, cu picuri de ploaie ce se preling agale pe parbriz, ajungem după două ore, chiar înainte de prânz, în Potoc. Parcăm mașina și scoatem bicicletele îngrămădite în portbagaj și pe bancheta din spate. Ne suim pe biciclete și urcăm cu entuziasm dealul Potocului, după care coborâm în viteză pe drumul ce duce la Podul Bei. La capătul asfaltului ne așteaptă Beiului învolburat, de început de aprilie. De aici pedalăm, acompaniați de vuietul apei, pe superba vale a Beiului, la finele căreia ne așteaptă, ca de fiecare dată, indiferent de vreme sau anotimp, albastrul inconfundabil al Ochiului Bei. Printre crengile copacilor abia înmugurite, ce străjuiesc valea, se zăresc norii care încep să se risipească și raze răzlețe ale soarelui ne mângâie creștetele… După mai puțin de o oră de pedalat, cu o scurtă pauză foto la Cascada La Văioagă, ajungem la lac.

Facem o pauză de masă și o ședință foto ceva mai lungă cu Ochiul Bei, în care am surprins imaginea de mai sus într-unul dintre momentele în care soarele își face apariția peste suprafața albăstruie a lacului. Urmează o incursiune și la Cascadele Beușniței, extraordinar de spectaculoase datorită debitului mare al apei în această perioadă. Zăbovim aici mai mult timp pentru a le fotografia, după care ne reîntoarcem la lac și ne pregătim de partea finală a turei. Mai avem de urcat și coborât dealul cetății Socolari pe un drum mai puțin umblat. Sus pe deal ne așteaptă soarele, care a răzbit norii ce acopereau cerul de dimineață, și o perspectivă de vis asupra dealurilor primăvăratice ale Oraviței. Urmează o coborâre ușor tehnică în care alternează nămoalele cu porțiuni pietruite, iar spre seară ajungem la Socolari, și de aici pe asfalt, după doi kilometri, la mașină, în Potoc. Ne curățăm bicicletele de noroi și pornim satisfăcuți de tură către casă. Trimite-ne la [email protected] o fotografie pe care ai surprins-o în călătoriile tale, împreună cu povestea ei în maximum 350 de cuvinte. La această rubrică vom publica în fiecare număr din National Greographic Traveler cea mai bună imagine primită de la voi. TEXT și FOTO: Daniel Humelnicu



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*