Domeniul Zăbala. Viața la țară, cu iz nobiliar

Domeniul Zabala. Viata la tara, cu iz nobiliar

Suntem cazați în clădirea fostului depozit de șei și căpestre, construită pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe fundal se aude Sinatra, acompaniat de trosnetul lemnelor din șemineu. Încă mai simt furnicături în obraji de la vântul înghețat de pe dealurile din jurul satului Zăbala. Puțin mai devreme, doi cai albi ne-au purtat, într-o trăsură, pe drumeaguri pustii, unde rar vezi vreo mașină, dar poți să descoperi fauna locală. Când ne-am apropiat suficient de pădure, o bufniță ne-a zburat pe deasupra capului. Judecând după fotografiile alb negru de pe pereți, îmi închipui că experiența noastră nu e foarte diferită de cea a oaspeților care vizitau castelul pe la 1900. „Pe vremea bunicului meu, Zăbala era un domeniu cu circuit închis. Doar prietenii și rudele veneau în vizită. Se organizau partide de vânătoare, plecau câte șase trăsuri odată în pădurile din apropiere“, îmi povestește Alexander Roy Chowdhury, actualul conte de Zăbala. În 1949, comuniștii au întrerupt cursul firesc al lucrurilor, confiscând toate proprietățile familiei. Bunicul lui Alexander, contele Mikes din acea vreme, a murit la scurt timp, iar bunica sa a fost condamnată la muncă forțată, la canal. Mama lui, Katalina, în vârstă de cinci ani, a fost luată în grijă de o femeie din sat, iar la 16 ani a reușit să fugă în Austria, la rude. Acolo s-au născut Alexander și fratele său, Gregor, actualii proprietari ai castelului. După revoluție, mama lor s-a întors în țară, și-a recăpătat cetățenia română și a început lupta pentru moștenirea familiei.

Băieții s-au stabilit și ei în România, după finalizarea studiilor în Europa. Muncesc din greu la consolidarea domeniului. Merg în paralel cu agricultura, exploatarea forestieră sustenabilă, creșterea animalelor și turismul, activități care au creat locuri de muncă pentru peste 70 de săteni. „Cu o singură excepție, toți cei care lucrează pe domeniu se trag din familii care au lucrat pentru bunicul meu“, povestește contele. Continuitatea asta i-a ajutat să se integreze mai ușor în viața locală și i-a apropiat de localnici. Tolănită pe canapea, nu m-aș mai da dusă din casa în care confortul zilelor noastre se întâlnește cu decoruri găsite de însuși contele Alexander pe la săteni, prin poduri și cufere demult uitate. Mă uit la soțul meu cum deschide o trapă pentru a ajunge la sticlele cu vin depozitate în podea. În timp ce el se decide între un Cabernet Sauvignon și un Negru de Drăgășani, fetița noastră de doi ani, Ana, încearcă să-l sune pe Ali, prietenul ei din București, folosind un telefon vechi, cu furcă și disc. Mă ridic cu greu, împinsă de la spate de gândul că în sala de mese din clădirea alăturată mă așteaptă o supă de vițel aburindă, cu fidea de casă. Înaintăm toți trei, cu pași mici, prin zăpada care scârțâie. După două castronașe de supă mâncate pe nerăsuflate, Ana îmi adoarme în brațe. O așez pe canapea și trec la felul doi. Doamna care ne-a gătit cina iese din bucătărie să vadă dacă mai avem nevoie de ceva. O aude pe Ana sforăind ca un motoraș, în fundul camerei. Se apropie de ea, zâmbește, o acoperă cu un pled roșu, cusut de mâna, și îi mângâie ușor buclele blonde. Pleacă zâmbind și ne lasă și pe noi cu zâmbetul pe buze și gândul la o nouă zi în care vom experimenta viața la țară, cu iz nobiliar.

Ce poți face în zonă

1. Admiră Lacul Sf. Ana, singurul lac vulcanic din România, situat la 50 km de Zăbala. 2. Mergi într-un tur ghidat al Tinovului Mohoș. E o zonă cu ochiuri de apă în care se reflectă cerul și podețe care te poartă deasupra mlaștinii. Uită-te după Roua Cerului, o plantă insectivoră care crește în zonă. 3. Încearcă să găsești drumul prin pădure ce duce la Tinovul Buffogo, trecând pe lângă Grota Ucigașă și Cimitirul Păsărilor. 4. Descoperă viața sălbatică din Carpați într-un tur ghidat de trei – patru ore, prin pădure. Cei de la Zăbala pot aranja un astfel de tur. 5. Caută o mofetă și, dacă se potrivește cu afecțiunile de care suferi, poți să și profiți de ea. Există mai multe amenajate în zona Balvanyos. TEXT, FOTO: Adriana Cocic



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*