Însemnări din Africa

Watamu

Acest sătuc tihnit și bătut de soare se află pe coasta de est a Africii, acolo unde setea continentului se potolește în apele Oceanului Indian, pe țărmuri roșii roase în platforme suspendate. De aici continuă un platou din cel mai alb nisip, precum un deșert scufundat în câțiva centimetri de apă limpede, pe care vasele suple cu vele triunghiulare – mgalawa – împinse cu prăjini parcă zboară leneș trăgând în urma lor propriile umbre lunguiețe de pe fund. În depărtare, ondulează în soarele dogoritor siluetele deșirate ale pescarilor slabi ce colindă pe jos pustiul inundat.

Despachetându-și rezervele de ganja în arșița amiezii, căpitanul și mateloții micii noastre ambarcațiuni spoite în albastru cam uită să plece și ne trezim afară din apă, eșuați pe o limbă de uscat. Așa că nu ne rămâne decât să așteptăm întoarcerea oceanului peste câteva ore. Dar cine se poate plânge? Mai avem de zăbovit între pământ și mare, nu departe de linia Ecuatorului. Pole pole – „încet încet“, în kiswahili – e până la urmă o filosofie de viață pentru kenyeni. Ca și în Americi, la tropice nimeni nu se grăbește.

Reciful nu e spectaculos, probabil un rezultat al anilor în care s-a folosit ca piatră de construcții de localnici. Se mai pot vedea doar mici insule colorate înconjurate de întinderi de coral ciobit. Un grup de delfini se întrece cu vasul nostru.

În aceste ape calde și clare am avut privilegiul să eliberez o țestoasă marină prinsă în plasa unui pescar și recuperată de personalul Watamu Turtle Watch, un ONG micuț care însă a salvat sute de mii de animale în cursul anilor – o mână de oameni dedicați salvării acestor vietăți periclitate, pescuite accidental, mult prea râvnite pe meniurile nescrise ale restaurantelor de lux ori prin atelierele de artizanat ilegal. Imediat ce vede orizonul albastru, țestoasa verde începe să fâlfâie puternic înotătoarele în gol. O las jos și după ce se târăște puțin stângaci, își ia zborul prin apa clară, lăsând în urmă un nor lung de nisip.

Nu departe de Watamu, marea formează o lagună luxuriantă – Mida Creek. {i ca peste tot la Ecuator, acolo unde apa întâlnește uscatul, apar mangrovele care sezon de sezon renegociază granița dintre pământ și ocean, înfigându-și lăstarii ascuțiți tot mai în larg. Sub luciu, o junglă submersă ascunde „creșa“ viețuitoarelor oceanice. De unde barca motorizată nu mai poate merge, continuăm în dugout, niște canoe mari de lemn, considerate primele ambarcațiuni construite de om, un model neschimbat de milenii. Crabi-violonist și crabi-fantomă se dau din calea noastră coborând de pe rădăcini în apă. De deasupra ne privesc egrete, berze cu cioc galben, stârci, lopătari și flamingi. La mal, sute de mii de crabi-soldat fug din calea mea și milioane de picioare minuscule foșnesc vag. Am dat în sfârșit peste peștii-amfibii numiți aici „frog-fish“. Aș putea rămâne o zi întreagă să-i observ, însă trebuie să mergem mai departe. După ce termin de fotografiat păsările, ne întoarcem mulțumiți la mal, iar căpitanul e, în sfârșit, liber să cânte după pofta inimii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*