În căutarea creveților uriași din Mozambic

Nordul Mozambicului e de o frumusețe atavică

Jungla tropicală care mărginește rezervația Niassa îmi pare ascunzișul perfect, populat de babuini, macaci, antilope de tot felul și păsări care se coagulează în stoluri rozalii. Continuăm să campăm noapte de noapte sub stele. Iar în ultima petrecută pe continent, cum ne foim de pe o parte pe alta în sacul nostru de dormit, auzim în departare un „uuuuuh-huuum”. O clipă mai târziu se aude din nou, „uuuuuh-huuum“, apoi sunetul se stinge. Să fie lei? |nainte să adorm, mă asigur că vatra de foc va rămâne încinsă peste noapte și îmi imaginez spinările felinelor arcuite în iarba înaltă. Aceasta este totuși Africa pe care o iubesc. Intimidantă, frustă, sălbatică. Sunt foarte departe de orașe și de familiarele infrastructuri de beton. Mă simt un grăunte, ușor de strivit de stihii. Dar nu aș da libertatea asta pentru ceva atât de prozaic ca un pat.

A doua zi mă trezesc ca de obicei înaintea soarelui, deranjată de cucurigul cocoșilor de Guineea. Păsările se sfădesc pe roua care trebuie să se fi condensat sub frunziș. Atras de posibilitatea unui mic dejun copios, sosește smircăindu-se și primul șacal. Curioasă, trag fermoarul de la cort și abia-mi văd mâna întinsă. O ceață deasă culcă vegetația la pământ. Temperatura e de frigider. |n câteva clipe însă, erupe globul incandescent care ne scaldă bivuacul în lumină aurie și guralivii locuitori ai pădurii se risipesc care încotro. Noi trebuie să ne grăbim. Pe coasta Oceanului Indian, în satul Tandanhangue, ne așteaptă un dhow bătrân, un fost pescar pe nume Mino și o nouă aventură. Rudi ne-a promis că toate cele 32 de insule ale arhipelagului Quirimbas ne vor uimi. Că vom putea chiar să mergem pe jos de la una la alta, prin apa turcoaz care chiar și la reflux mișună de creaturi marine. Că acolo unde ne va duce Mino nu e nevoie de electricitate sau de lanterne, pentru că odată cu luna, marea se aprinde cu miliarde de fitoplanctoni fosforescenți. În câteva ceasuri dibuim locul de rendez-vous. Ne împachetăm echipamentele de protecție și pantofii și cu ochii la valuri așteptăm să apară omul tocmit. Briza bate puternic. |n orizontul dantelat al mării văd un mic punct mișcător, un triunghi de pânză care flutură în vânt și care vine mai aproape, tot mai aproape. E Mino cu barca. Dacă până aici ne-am descurcat cu ce încape de minune în două cutii de aluminiu și un sac, de acum începem o viață de Robinson.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*