Explorare: Ria Formosa din Algarve

Explorare: Ria Formosa din Algarve

Am pornit cu barca din Lagos către Cadiz, însă la căderea serii m-am hotărât să renunț să petrec noaptea pe mare, preferând să vizitez rezervatia naturală Ria Formosa din Algarve (Portugalia), o zonă protejată ce se întinde pe 18.000 de hectare.

Foto: Ioan Cobzarenco/ Apus de soare la ancoră în Culatra

Laguna este desparțită de ocean prin cinci insule și două peninsule. Un adevărat paradis pentru păsări marine, un loc unde câteva specii de pești își depun icrele în fiecare an și, nu în ultimul rând, locul de baștină al câinelui de apă portughez.

Intrarea în lagună se face cu mare precauție la vremea refluxului, un adevarat execițiu de pilotaj, după care am urmat o cale sinuoasă pentru a ajunge la marina din Olhão (cu o pronunție aproximativa “o:laio”).

Orașelul este cel mai mare port pescarec din Algarve, de unde se poate lua feribotul către Insula Culatra sau spre Cabo de Santa Maria unde există pensiuni și cîteva restaurant.

În 1698 aici a fost ridicată Biserica Nossa Senhora do Rosário din donațiile pescarilor, fiind de altfel și prima construcție din piatră din satul de atunci. Aici se rugau și se mai roagă sotiile și iubitele celor aflați pe ocean pentru întoarcerea lor cu bine la familie. Cuiburile de barză de pe acoperiș mi-au dat o senzație de liniște și pace, intalnită și în interiorul biserici decorată simplu.

Dimineața, la cafeaua onboard, am văzut oameni aplecați și săpând cu un fel de șpaclu mai lat în nisipul mâlos ieșit la lumină la ora refluxului. Culegeau scoici de diferite dimensiuni într-o căldare de plastic, generic numite clams, o delicatesă pe care am savurat-o de multe ori după aceea, prima oara chiar aici, în Olhão. Cuvântul “clam” este un termen generic pentru moluștele cu două valve ce pornesc de la nivelul microscopic și se termină la cele gigant care pot atinge si 200 kg. Se servesc cu un sos de ulei de măsline și usturoi și sunt deosebit de gustoase. Am folosit apoi prețul unei porții de clams ca etalon pentru cât de scump este un restaurant: de la 7.5 euro la o terasă de lângă piața de pește în Olhão până la 17 euro la un restaurant așezat pe stâncile de la Cabo Carvoiero, lângă Penish (cele mai bune mi s-au părut Portimao, la un restaurant pe plajă, la 12,50 euro).

În Faro, capitala regiuni Algarve

După amiaza am dat o fugă cu taxiul  până în capitala regiunii Algarve, Faro, aflat la vreo 10 km.
Atracţiile oraşului sunt centrul istoric și o plimbare cu barca pe apele lagunei pentru birdwatching.

Centrul istoric, un loc romantic, cu clădiri din sec. XVIII, arce si bolți peste alei ce te poarta perintre magazine de antichitati si câteva restaurante, toate înconjurate de ruinele vechilor ziduri de apărare.

Plimbarea cu barca pe apele lagunei este o experienta interesantă (primești un binoclu cu care să urmarești păsările dar cineva care a fost în Delta Dunării ar putea fi dezamăgit).

Insula Culatra

A doua zi pe la zece am pornit odată cu refluxul către Insula Culatra în lătrăturile unui câine de apă portughez supărat nevoie mare pe niște pescauși care nu îl băgau în seamă și am urmat din nou canalul sinuos ce străbate laguna. Acolo aveam să stau doua zile la ancoră, doua zile minunate așa cum îmi doream de mult. În jurul meu să fi fost vreo douăzeci de bărci, era jumătatea lui mai și încă nu începuse sezonul. Vara pot fi și o sută de bărci la ancoră aici, în lagună, la adăpostul insulei.

Insula Culatra are o lungime de șase kilometri și lățimea nu depășește un kilometru și jumătate. Undeva pe la mijlocul ei se află satul cu același nume, un sat pitoresc de pescari, cu câteva pensiuni și restaurante pitorești, cu meniuri bazate, cum altfel, pe pește.

Pe o punte de lemn ridicată peste mici dune si tufișuri se ajunge din sat la malul oceanului unde se întinde pe câțiva kilometri Praia da Culatra, o plaje cu nisip fin și apă cristalină. Nu-i de neglijat mareea care te poate lăsa fără haine dacă te-ai așezat la malul apei, cum ai face la Mamaia.

Am mers pe nisipul udat de valuri până la farul ce se ridică la Cabo de Santa Maria. Drumul mi s-a părut lung însă a meritat efortul. Am văzut și de pe mal intrarea în lagună, Barra Nova, m-am plimbat pe aleile frumos ornate cu scoici si flori căutând ceva de mâncare. Era trecut de ora prânzului și cele câteva terase erau închise.

Explorare: Ria Formosa din Algarve
Ioan Cobzarenco/ Vedere din Cabo Santa Maria.

Am gasit în sat, la întoarcere, un mic restaurant unde lucra toată familia și aici am mâncat pentru prima oară cataplana, o specialitate portugheză care se prepară din pește și fructe de mare sau cu carne. Gătitul se face într-un vas special, ca o scoică, în care se pun legumele, peștele sau carnea, mirodenii si se dă la foc mic până se fierb. Apoi se servește din același vas, capacul care-i prins cu o balama de partea de jos se folosește pentru oase sau cochilii. Este o mancare gustoasă, ușor de preparat si dietetică. Apoi am văzut în multe locuri astfel de vase de vânzare, din inox sau din cupru. M-am gandit, pragmatic, că la fel de bine pot prepara o cataplană și în oak dacă-i pun un capac pe masură.

Ieșirea din lagună, la lumina zilei, nu a mai fost o provocare așa că odată aflat în larg, am pus cap compas către Albufeira.

TEXT: Ioan Cobzarenco; material publicat exclusiv online

 

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*