Hoinăreală în Thailanda: un paradis pe zi

Hoinăreală în Thailanda. Un paradis pe zi
Pe Koh Lipe, unii vin, alții pleacă, într-un du-te vine amețitor. Totșuși, între două transferuri, te poți bucura de multă relaxare.

Bifar cu valize în insulele din sudul Thailandei.

Text şi foto: Helmut Ignat

Dracu’ m-a pus! Am zis OK, deși știam că va fi un maraton infernal. Organizatorul excursiei m-a prins probabil într-o dispoziție aventuroasă… În plus, mi-am mai zis să profit de ocazie ca să văd pe repede înainte cât mai multe insule, doar-doar oi găsi ceva să-mi placă unde să mă pot întoarce să stau după pofta inimii.

Și uite-așa am plecat pe Marea Andaman cu valize demne de portbagajul taxiurilor urbane, și nu de puntea bărcilor tradiționale, cu obsedante operațiuni de despachetat-împachetat care păreau că durează mai mult decât șederea însăși… Ca să nu mai vorbesc despre debarcările-îmbarcările direct în/din apă până la genunchi, cu valiza în spate, imagini cu trimiteri la filmele cu pirați cărându-și cuferele cu comori pe insule secrete.

M-am „transferat“ aproape zilnic, uneori cu „speed boat“-uri în care pasagerii stau efectiv ca niște sardele portocalii (vestele de salvare), laolaltă cu propriile bagaje, dar și cu saci cu mâncare sau „baxuri“ de băuturi. Alteori cu celebrele „long tail boat“-uri, un fel de microbuz maxi-taxi al apelor thailandeze, dotat cu o coadă lungă de câțiva metri, un fel de țeavă având la un capăt un motor ca de tractor (aspect și sunet), iar la celălalt, elicea. Întregul ansamblu (adică inclusiv motorul care duduie la peste 1 m înălțime) este manevrat lateral, uneori caraghios, dar întotdeauna eficient, devenind astfel și cârmă…

Am început hoinăreala prin Thailanda cu în Satun neturistic, cu popas à la Sindbad în mijlocul mării, pe „Spinarea de aur a dragonului“, o fâșie de nisip lungă de vreo 5 km care la reflux leagă ca o potecuță câteva insule din apropierea Ban Tan Yong Po. Pe mal, în micul resort cu inox și termopane (Tanyong Bury) al primarului unui sat de pescari musulmani, am savurat cea mai bună masă cu fructe de mare din toată excursia. Nu mai țin minte cum îl chema pe primarul de 35 de ani, școlit la Koh Lipe, dar omul s-a întrecut pe sine: crabi cât pumnul, mega-creveți Goliat, mega-crabi negri înecați în piper negru, lunguieți ca niște călugărițe, calamari în sos tamarin, pește peste pește. Allah Ahbar!

A urmat o preche de insule total opuse: Koh Lipe, cu atmosferă de supermarket turistic (dar înconjurată de alte câteva insule nelocuite minunate) și Koh Tarutao cea spartană și liniștită, parc național unde prima informație este o listă lungă de lucruri interzise. Merită, măcar pentru plaja superbă, cu un nisip atât de fin, încât scârțâie când pășești pe el, ca zăpadă noastră în ger! Am continuat spre nord, cu stații scurte prin multe, multe insulițe-satelit din Parcul Marin Tarutao: Koh Kai, Koh Hin Ngam, Koh Adang, Koh Rawi.

După o escală continentală, alte două popasuri nocturne au fost Koh Kradan (favorita mea, este „calea de mijloc“ între agitația de pe Lipe și austeritatea de pe Tarutao) și Koh Mook (de unde se poate ajunge într-un alt loc decupat dintr-un film de aventuri – trecând înot, la reflux, printr-o grotă cufundată în beznă, ajungi pe o plajă cu vegetație luxuriantă, înconjurată complet de pereți de stâncă de zeci de metri înălțime!).

Finalul a fost apoteotic, cu o cină somptuoasă la Rayavadee, pregătită de chef Romanin Aletru, pe o terasă aristocratică și păziți de maimuțe hoațe de trei fete cu praștii!

Am schimbat în această ieșire în Thailanda 4 speedboaturi și 12 long-tail boat-uri, bifând 16 insule și alte trei localități de pe coastă, totul în doar câteva zile. Am înjurat în gând de 1.000 de ori, dar acum consider călătoria una memorabilă, cu natură splendidă, mâncare savuroasă (mai ales dacă reușești să eviți ardeii „otrăvitori“) și localnici calmi și serviabili (cu o mare notă în plus pentru ghidul Tan, de care, chiar dacă răspundea aproape întotdeauna cu: „Not so much!“, mie mi-a plăcut „very much“!).

Hoinăreală în Thailanda. Galerie foto



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*