Ce să faci în Insulele Eoliene

Ce să faci în Insulele Eoliene

Pierde-te în peisajul nepământean din Insulele Eoliene.

Text și foto: Ioan Cobzarenco

Vântul era prea slab pentru vele. Am parcurs în 8 ore cele 40 de mile nautice dintre Strâmtoarea Messina și Insula Vulcano din nordul Siciliei, mergând mai mult cu motorul. Am intrat în Porto Levante la apus, acostând la unul dintre pontoanele ce se doreau a fi o marină. Un du-te-vino permanent al ferry-urilor și al vaporașelor pentru plimbări făcea să te simți pe barcă la fel ca în timpul unei furtuni în largul mării.

Insula Vulcano, împreună cu ale sale surori – Filicudi, Alicudi, Panarea, Salina, Lipari și Stromboli – formează grupul cunoscut ca Insulele Eoliene, după zeul vânturilor din Grecia Antică, Aeolus.

Toate fac parte din patrimoniul UNESCO, dar acest lucru nu le protejează în totalitate de exploatarea pietrei ponce în scop industrial și le expune unei forme destul de agresive de turism (ajung aici aproape 200.000 de vizitatori anual).

Până în anii ’40, insulele erau nelocuite și greu accesibile. Odată cu filmul Stromboli (1950), regizat de Roberto Rossellini și având-o în rolul principal pe Ingrid Bergman, arhipelagul începe să fie căutat atât de vedetele timpului, cât și de turiști. În același an, apare filmul Vulcano, al germanului William Dieterlei, care aduce investitori din Messina, marcând începutul unui deceniu de dezvoltare explozivă a insulelor.

Arhipelagul a apărut că urmare a activității vulcanice din ultimii 260.000 de ani pe falia de coliziune dintre plăcile tectonice ale Africii și Europei, activitate responsabilă și de existența insulelor din Marea Egee, cum ar fi Santorini. În zilele noastre mai sunt activi Vulcano și Stromboli, care alături de Etna și Vezuviu reprezintă vulcanii de suprafață ai Italiei.

Insula Vulcano este cea mai sudică și cea mai apropiată de Sicilia. Nenumărate nave rapide fac legătură cu Sicilia, la Messina și Milazzo, sau cu continentul, la Reggio di Calabria. La poalele vulcanului s-a dezvoltat o mică industrie a turismului pentru cei care vor să se viseze o zi pe Marte, vizitând craterul.

Cazarea se poate face în pensiuni de câteva camere sau la cele câteva hoteluri construite între cele două golfuri. Orice ai alege, e bine să faci rezervare cu mult înainte de lunile de vârf, iulie și august.

Drumul până la crater este săpat pe panta nordică a vulcanului și până la 400 de metri, cât măsoară conul vulcanului, este o plimbare plăcută, de făcut dimineața sau seara, pe răcoare.

Odată ce începi să urci, încep să apară și frumoasele peisaje marine, încadrate de cenușa și piatra ponce din jur.

Vulcanul în sine este stins – ultima erupție propriu-zisă a avut loc în august 1888 –, dar încă emană continuu aburi și oxizi de sulf, atât pe marginea craterului, cât și submarin, în jurul insulei. Ajuns sus, trăiești un sentiment ciudat, de lume stranie, cum ai văzut doar în fotografiile cu peisaje selenare sau marțiene. |n plus, fumarolele îți îngreunează respirația, iar sulful te face să te îneci. Culoarea dominantă pe coama de nord este galbenul, galbenul sulfuros acoperit de vapori de apă.

Vizita pe vulcan trebuie completată cu o baie în Golful Levante sau în nămolul amestecat cu cenușă vulcanică de pe mal. Numeroasele fumarole de la fund fac apa să se încălzească și să miroasă a sulf. Plaja e neagră, ceea ce îi dă un pitoresc aparte, iar culoarea se schimbă acolo unde apa fierbinte amestecată cu oxizi de sulf întâlnește apă marii.

 Plajă neagră

O barcă cu motor te poate duce în jurul insulei pentru a descoperi micile galerii aflate la nivelul apei și formate prin scurgerea lavei în mare. Adânci de la câțiva metri până la zeci de metri, sunt decorate cu fel și fel de forme, care stârnesc imaginația. Cei care au dat nume locurilor au crezut că recunosc în ele sirene, monștri, un cal și chiar pe Fecioara Maria. Lista nu este încă închisă și oricine poate face propuneri. Cu adevărat minunat este jocul luminii la intrarea în grote.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*