Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai… la Răiuți

La stâna din Răiuți. Foto: Cătălin Dumitrescu

Plecăm din Vulcăneasa, sat aflat pe Valea Milcovului, în amonte de Odobești. Traversăm râul care, altădată, despărțea cele două Principate valahe și continuăm, pe șosea, tot în amonte, urmărind firul apei.

La confluența cu unul din afluenții săi, pârâul Reghiu, facem dreapta și intrăm pe un drum neasfaltat, care urcă spre masivul Răiuți, cel mai înalt din zonă (954 m). Mașina 4×4 ne ajută să parcurgem satele Fărcașa și Răiuți aflate într-un decor idilic, “pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Ele se găsesc undeva la circa 750-850 m altitudine. Ne continuăm periplul, încercând să ajungem în vârful masivului. După o cotitură, balada Miorița devine realitate. Nu intriga, doar decorul. Pe o pășune cu iarbă verde, găsim o stână. Circa 250 de oi sunt în grija a trei generații. Unul dintre ciobani are peste 60 de ani, altul, șeful, vreo 45, iar al treilea este un puști de gimnaziu.

Schimbăm două vorbe cu ei și le lăsăm în grijă mașina, promitându-le că vom zăbovi mai mult la întoarcere.

E ora mulsului. Luăm cu asalt vârful, pedeștri. Nu e foarte greu, necesită doar un pic de efort fizic, dar peisajul de sus merită îl cu prisosință. Vedem spre răsărit Focșanii, deși de află la la 30 de km. Vedem spre sud munții Buzăului, iar spre apus, munții Vrancei, cei șapte munți ai celor șapte fii ai mătușii de legendă, Teodora Vrâncioaia. Dar și pământul răscolit de mistreți, în căutarea hranei.

Revenim la stână, unde ciobanul șef, Făniță, ne invită să învățăm a face caș proaspăt. Mâinile lui mângâie laptele. Ne povestește că a făcut brânză în Sicilia. Un altfel de brânză, după cerințele celor de acolo. Băiatul este din satul Răiuți. Îl întreb unde merge la școală. Îmi spune că în Reghiu. Cam departe. Noroc cu microbuzul școlar.

Răsar pe masa o mămăligă, ceapă, sare si urda. Ne ospătăm. Apoi, ne aprovizionăm…. Baciul cel mai în vârstă ne vorbește despre viața de aici:

– Primul muls este la 5 dimineața….

– Cât stați aici? întreb.

– Toată vara și spre Sfântul Dumitru! îmi răspunde.

După sute de ani, păstoritul încă este legat de calendarul religios.

– Dacă scrieți de noi să ne arătați! mă roagă păstorii la plecare, scurtcircuitând arhaismul locului cu smartphone-urile lor.

Text și foto: Cătălin Dumitrescu



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*