Fuga după lumină în Ciucaș

Foto: Toma Bonciu

“Hai să mâncăm niște jumări, slană și să bem o pălincă, m-am gândit că vă este foame după drum”. Așa a început aventura foto de pe Ciucaș, în comuna Cheia, la baza drumului forestier de unde trebuia să vină mașina cabanei să ne ia.

Știam că mai este cel puțin o oră până plecăm, așa că am zis să spargem gheața în stil românesc: cu mâncare și băutură. Întotdeauna preocuparea principală în prima fază a workshopurilor este să unesc grupul dintr-un singur moment, pentru că de asta depinde succesul înâlnirii. În cele 4 zile, participanții sunt acolo să învețe fotografie de la mine, dar în același timp știu că un grup unit înseamnă că vor învăța și între ei și în același timp vor fi mai deschiși să pună de față cu ceilalți întrebări legate de fotografie. Într-un cuvânt, pălinca și jumările deschid gura omului, în sensul bun al cuvântului.

A venit mașina și am urcat la cabană. Planul meu era ca în prima zi să mergem spre Zăganu pentru a surprinde în lumina apusului cabana Ciucaș și Vf. Ciucaș, acum acoperite de zăpadă. A da, am uitat să vă spun că deși era început de noiembrie și teoretic încă toamnă, noi aveam parte de prima tură de iarnă, ceea ce a venit tare bine pentru că deja fotografiam de vreo lună și jumate doar culori de toamnă. Întotdeauna, schimbarea peisajului te stimulează vizual ca fotograf și e mai ușor să vezi cadrele. În mașina cu care urcam era veselie, mai ales că stăteam toți înghesuiți cu bagajele până la tavan și tot eram aruncați în stânga și în dreapta de drumul denivelat, cum să nu faci glume în astfel de momente. Pe măsură ce urcam, a început să apară ceața și a venit și momentul când am știut că în seara aceea nu vom vedea apusul.

Foto: Toma Bonciu
Foto: Toma Bonciu

Nu am pierdut însă timpul și ne-am strâns în sala de mese de la cabană, după ce ne-am cazat și am început prezentarea foto pe care o fac în prima seară la workshopuri. Întotdeauna discut despre modul meu de a vedea fotografia de peisaj și despre viziunea mea în care fotografia unui loc nu trebuie să vină ca un duplicat al acestuia, în afara fotografiei documentare, ci ca o interpretare proprie a ce ai văzut și ai trait în acel moment. Un lucru mai ușor de spus, decât de făcut, dar de asta eram noi toți acolo. Fiecare participant trebuie să învețe de la primul workshop că nu trebuie să mă copieze pe mine sau stilul meu de editare, ci trebuie să învețe să se descopere pe el în fotografia din fața lui.

Ceața se mai ridicase așa că am plecat pe la 10 spre Vf. Ciucaș. Concret, traseul nu ia mai mult de două ore, dar ritmul nostru de deplasare la workshopuri este unul extrem de lent și orice ne atrage atenția este fotografiat și discutat cu toată lumea. Dupa câteva pauze, am ajuns cam la două treimi din drum unde am făcut o pauză mai mare. Ceața se lăsase din nou și încercam să decid dacă e bine să continui urcatul spre vârf sau să ne întoarcem și să maximizăm potențialul de la bază.

“Și dacă se rupe ceața exact la apus și eu sunt jos?” cu întrebarea asta, care îmi suna în minte, am decis să continuăm să urcăm. Este un fotograf pe care îl apreciez tare mult, Michael Melford. Într-o prezentare a acestuia am văzut tratată exact această temă: când alții renunță și pleacă și când tu decizi să stai acolo până la final. Și cu asta în cap ca justificare pentru participanți și pentru mine, am continuat să urcăm.

Foto: Toma Bonciu

Am mers cam 10 minute și parca muntele a decis să ne răsplătească decizia: ceața s-a deschis numai într-o parte și lumina a pătruns pentru prima dată în acea zi pe pantele pline de zăpadă. În acel moment, aproape că s-a dezlănțuit o nebunie: strigam setări pentru toată lumea și arătam cu degetul posibile subiecte și încadrări. A trebuit să ne mișcăm repede pentru că totul s-a sfârșit în alte 10 minute. Era primul semn, iar eu la semne sunt primul, cred că e o chestie personală sau o urmă a poveștilor pe care mi le spunea bunica despre munți și spiritele care trăiesc acolo, nu o pot explica.

Continuăm spre vârf și odată ajunși acolo ne montăm trepiedele și asteptam. Ca într-un film, ceața se sparge, lăsând să se vadă un mare nor la orizont. A fost un moment de mare WOW urmat de un mare “AAA și cu norul ăla ce facem?”. Norul ăla mare speram să rămână acolo, iar soarele să coboare sub el exact la apus. Vom avea probabil maxim cinci minute, dacă nu și mai puțin. Cam astea erau planurile. Și la final am încheiat: “stați liniștiți că am vorbit, e totul aranjat.” Bineînțeles că am râs și eu și ceilalți, dar peste doar 20 de minute, fotografiam razele apusului venite de la un soare coborât pentru cinci minute sub norul de la orizont.

Foto: Toma Bonciu

A urmat apoi momentul de după apus care iarna este cu adevărat special prin culorile pe care le capată zăpada. Ne-am meritat mâncarea pe ziua de azi. Cu o mare bucurie am coborat pe întuneric, la cabană. Mai aveam un singur lucru de făcut: să surprindem un răsărit fain a doua zi.

Uneori momentele se succed așa cum trebuie și totul e perfect. La acest workshop însă, ultimul răsărit a fost epic, peste așteptări. Am ieșit din cabană și luna apunea peste Tigăi. Am accelarat pasul și am făcut primele cadre: dacă luna se duce după vârf până la răsărit să am totuși câteva imagini. A ieșit soarele și a început să lumineze Vf. Ciucaș și Tigăile. Lumina a început să coboare și tot atunci am surprins și luna în poziția perfectă.

Tot așa ne-am luat și noi la revedere cu promisiunea că ne vom revedea și altă dată. Aceste întâlniri sunt utile, cred eu, pentru că în doar câteva zile îți răspunzi la multe întrebări pe care le ai, dar sunt și amintiri pe care ți le construiești și despre care vei povesti.

Foto: Toma Bonciu

Workshopul din Ciucaș o fost o experiență frumoasă care trebuie repetată. Armosfera relaxata si prietenoasa, fotografiile realizate si experienta dobandita in fotografia de peisaj demonstreaza (pentru mine inca o data) de ce merita sa mai merg la workshopurile lui Toma. Multam mult, Toma, (chiar daca acum merg ca robotelul datorita febrei musculare) – Alina Murgu.

Dacă un workshop începe cu jumări și o gură de țuică, știi că va fi un workshop reușit. Dacă workshop-ul este organizat de Toma Bonciu, oricum știi că va fi reușit, înainte chiar ca el să înceapă. Pe lângă secretele de culise ale fotografiei de peisaj, sfaturile punctuale, sugestiile de compoziție și de post-procesare, ceea ce mă va face să mă întorc multă vreme de acum înainte la workshop-urile lui Toma este faptul că reușește să te facă să privești minunea naturii cu alți ochi și să o apreciezi (și mai mult). Iar când fuga după lumină și umbra are loc în cea mai caldă atmosferă (chiar și la temperaturi negative), nu ai ce să îți doresti mai mult – Iulia Casapu.

Mă bucur că am putut să iau parte la acest workshop. A fost o experiență plăcută de a imortaliza în fotografiile de peisaj, la indicațiile date de Toma Bonciu, momentele unice pe care ți le poate oferi muntele atunci când așteptarea nu are limite, când natura își etalează ingredientele, când fotografia surprinde clipa – Marian Calestru.

 

Toma Bonciu este programator la bază, iar fotografia a învățat-o singur. A fost 3D artist pentru o companie la care făcea jocuri pentru console, iar din 2007 a început aventura cu fotografia de peisaj pe care speră să o continue cât mai mult timp de acum. Organizează constant ture foto prin natură, în România sau în străinătate. Îl găsești pe site și pe youtube.

Text, foto: Toma Bonciu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*