Spre Eilat, cel mai sudic oraș al Israelului

Apus peste Eilat, cel mai sudic oraș al Israelului. Foto: 123rf

Eilat, cel mai sudic oraș al Israelului, te întâmpină cu un sezon turistic prelungit pe timpul iernii, un deșert prietenos cu forme de relief unice, o scenă gastronomică eclectică și opțiuni diverse fie că preferi să călătorești alături de familie sau singur. De pe malurile Mării Roșii din Eilat, poți să vezi în același timp Iordania, Arabia Saudită și Egiptul. Despre ce are mai bun de oferit această stațiune, îți spune mai multe Revital Levy Stein, ghid și jurnalist localnic.

Ghidul și jurnalistul Revital Levy-Stein.

Suntem obișnuiți să ne gândim la Israel ca la o destinație turistică religioasă. Cum altfel am putea să privim Israelul?

Israelul este o țară mică, în doar șase ore de mers cu mașina ajungi de la un capăt la altul, iar peisajele se schimbă total. Avem natură, mare și soare, o vreme superbă tot timpul anului, așa că iarna poate fi o destinație ideală. În același timp, avem cultură, istorie, sport. Vă recomand  Marea Galilee, Eilat, deșertul Negev, Tel Aviv, Ierusalim. Fiecare dintre acestea este foarte diferit. Orașele Tel Aviv și Ierusalim sunt la 60 km depărtare unul de celălalt, dar sunt complet diferite. Tel Aviv este foarte vibrant, modern, pe când în Ierusalim descoperim istorie, cultură, arheologie. Nu conduci decât 45 de minute și descoperi ceva cu totul diferit. Sunt foarte multe destinații și atracții concentrate într-o zonă relativ mică.

Cum este sufletul localnicilor?

Suntem foarte deschiși. În Israel nu vei simți că ești lăsat singur. Dacă ai nevoie de ceva și bați la o ușă, oamenii îți vor deschide și te vor ajuta dacă au cum. Desigur, vorbim de comunități mai mici și nu de orașele mari. Dar chiar și în Ierusalim sau în Tel Aviv, dacă oprești pe cineva pe stradă nu simți că ești singur.

Peștele-leu este doar o mică parte a faunei bogate din Marea Roșie. Foto: 123rf

Suntem în Eilat, unde oraș despre care nu prea se vorbește în România. Care este istoria acestuia?

Dacă vorbim despre Israel spunem istorie, pe când Eilat este un oraș nou. Înainte de 1949 nu era nimic aici, nici un fel de așezare, cu excepția a trei bordeie de chirpici. În acel an, guvernul a început să construiască un oraș aici, pe malurile Mării Roșii. Ușor, ușor orașul s-a dezvoltat bazându-se pe resursele naturale: marea, minele de cupru, turism.

Cum s-a pregătit Eilatul pentru turiști?

Eilat este stațiunea numărul 1 din Israel încă din anii ’80. Ce s-a schimbat este turismul: dacă în trecut era o destinație de vară sau de sărbători pentru israelieni, acum, prin introducerea curselor low cost, turismul pur și simplu a explodat. Avem foarte mulți turiști tineri care călătoresc singuri nu neapărat pentru că auziseră de oraș, dar pentru că au găsit bilete de avion foarte ieftine, sau familii care preferă o ieșire liniștită la plajă pe timpul iernii europene.

Eilatul este foarte pregătit să își primească turiștii, nu este o stațiune în dezvoltare. Din contră. Avem spital, hoteluri cu multe stele, opțiuni gastronomice foarte variate, de la street food, la restaurante pentru gusturi capricioase. Avem festivaluri aproape în fiecare săptămână. Cum spuneam, orașul este pregătit pentru turiști. Suntem de abia în al treilea an în care au fost introduse cursele low cost, iar turismul a crescut atât de mult încât a trebuit să extindem sezonul.

La Dolphin Reef înoți pe lângă cei patru delfini. Foto: 123rf

Eilat pe scurt

Cum ajungi: Wizz Air operează spre Eilat două zboruri pe săptămână, miercurea și duminica în sezonul de iarnă, cu prețuri care încep de la 69 de lei pe segment. Zborul durează aproximativ trei ore.

Unde stai: La King Shlomo Hotel ai parte de o priveliște minunată către port, camere confortabile și un mic-dejun foarte variat. Desigur, există și opțiuni pe buget, hosteluri sau AirBnb cu prețuri de la 80 de lei pe noapte.

Ce mănânci: De la falafelul și shaorma preparate pe loc, la colț de stradă, până la restaurante pentru turiști precum Pago Pago sau bistrouri preferate de localnici, cum este Pedro restaurant, la Eilat vei găsi opțiuni gastronomice pentru toate buzunarele.

Ce vizitezi: Orașul este împărțit în partea de stațiune și cea populată de localnici. Rețeaua de transport este foarte bine pusă la punct, așa că este foarte ușor să ajungi dintr-un punct în altul al orașului și chiar mai departe, dacă te bate gândul să te aventurezi spre deșertul Negev. International Birding & Research Center din Eilat este locul unde poți să vezi flamingo și cormorani odihnindu-se în mijlocul orașului. Plajele sunt foarte frumoase, iar apa este bună pentru înot și în decembrie. La Dolphin Reef nu doar că poți să faci plajă, dar ai șansa să înoți alături de cei patru delfini jucăuși care trăiesc în lagună. Iar dacă snorkelingul nu este de tine, mai ai o șansă să vezi recifele colorate de corali și peștii exotici la Underwater Observatory Marine Park.

Formațiune de piatră în formă de ciupercă din Timna Park. Foto: 123rf
Privind stelele alături de ghidul Effie Perry. Foto: arhiva personală

Aproape de Eilat: La aproape o oră de Eilat cu mașina sau cu autobuzul, ajungi la Maktesh Ramon, un crater unic în lume, cu o faună și o floră foarte diverse. Tot în zonă, se află Timna Park, un parc geologic imens unde încă se văd urmele minelor de cupru de pe vremea egiptenilor, iar formațiunile de piatră sunt foarte interesante.

Pentru o experiență cât mai autentică, poți petrece câteva zile la kibbutzul Elifaz alături de rezidenții care vor fi încântați să îți arate livezile de pomelo și de curmale și chiar să te pună la treabă.

O altă variantă este Desert Shade, un spațiu de cazare aflat chiar în mijlocul deșertului Negev, unde poți alege să dormi în corturi precum cele ale beduinilor sau în camere construite dintr-un chirpici local. “Noi trăim cu deșertul și nu în deșert”, spune Ziv Spector, cel care deține acest spațiu și care știe totul despre istoria acestor locuri. De aici, poți explora deșertul pe bicicletă sau într-un 4×4, poți ajunge în vizită la beduini, nomazii deșertului care se bucură mereu de vizite sau poți vizita culturile de viță-de-vie și degusta din vinul de deșert.

Dacă tot ești în zonă, nu trebuie să retezi o tură pe timp de noapte în deșertul Negev alături de Effie Perrydesert explorer și ghid cu peste 30 de ani de experiențăcare îți va arăta rând pe rând stele, planete, stele duble, nebuloase și alte corpuri cerești.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*