Carte poștală din Cinque Terre

Vedere spre coasta Riomaggiore. Foto: 123rf

Ramona Cuciuch ne trimite o carte poștală din Cinque Terre.

“Nu cred că mai aveți loc în trenul ăsta. Următorul este la 15 minute distanță!” se încruntă controlorul către câțiva tineri rămași pe peron, care încearcă să își facă loc cu coatele. Abia am reușit să urcăm, după un sprint demn de Maratonul de la Boston. Am validat biletele pe ultima sută de metri, aruncându-le din mâna în mâna, pe coridorul strâmt ce leagă Riomaggiore de Gara Centrală. Cineva sugerase să urcăm așa, fără bilet, eu am protestat vehement și toată lumea s-a conformat. Gigantul de fier s-a pus în mișcare, șuierând șovăitor, doar pentru a se opri un minut mai târziu.  “Ha! Treaba românească! Uite că s-a stricat!” râde soțul meu cu gura până la urechi. Adevărul este, însă, că am ajuns. 4 euro pentru o călătorie de 60 de secunde. Ne dăm jos cu oarece reticență, parcă nu ne vine să credem că între Manarola și Riomaggiore e doar un tunel de traversat. Și acela cu trenul.

În Riomaggiore, imediat cum fugi de aglomerație, peisajele se deschid asemeni unei cărți. Foto: 123rf

Este imposibil să nu vă fi atras atenția, cu vreo ocazie anume, o imagine din faimoasele Cinque Terre – cinci orășele aflate la malul mării, în Italia, regiunea Liguria. Ansamblul este format din Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore.  Linia de coastă, orașele și dealurile care le înconjoară fac parte din Parcul Național cu același nume și sunt sit UNESCO.

Portul colorat din Vernazza, Cinque Terre, Italia. Foto: 123rf

Casele multicolore, străduțele înguste, stâncile abrupte și marea azurie sunt câteva detalii cu care poți face, literalmente, valuri pe orice platformă de socializare. Iar pasionații se întrec să le imortalizeze. Nu facem notă discordantă nici noi, deși am pornit de acasă înarmați cu răbdare. Ne-am menajat bugetul cazându-ne în La Spezia și facem naveta împreună cu câteva mii de alți curioși preț de un sfert de oră. Parcul Național din care fac parte minusculele localități se vizitează pe baza unui permis de intrare, dar traseul pe care vrem să mergem noi este în afara acestui areal.  Ceea ce înseamnă că avem noroc și nu ne costă nimic. Ne-am plimbat, până acum, pe străduțele nu foarte aglomerate ale Riomaggiore. În Manarola am vrea să luăm prânzul, ca apoi să putem porni cu forțe proaspete spre Corniglia, pe un drum puțin abrupt dar ademenitor. Între noi și prânz stă, însă, o coadă interminabilă. Una dintre multele cozi la care ești „supus” în calitate de vizitator al celor cinci orașe. Aglomerația care vine cu faima este, fără doar și poate, omisă din imaginile surprinse pe Internet. Dar este suficient să urci doar câțiva metri pentru a înțelege ce ii atrage pe oameni aici, în acest furnicar multicultural, în ciuda busculadei. Ne delectăm, așadar, cu imaginea asta spectaculoasă în loc de deșert. În mod normal masă îngustă ce ni se oferă, scăldată pe toate laturile de un soare năucitor, dezarmant, ne-ar fi pus pe fugă. Acum stăm cu ochii pironiți, fermecați de peisaj, gata să zâmbim binevoitor la orice ni s-ar pune în farfurie. Mai ales dacă vine și cu un pahar de vin alături.

În mod normal, între Manarola și Corniglia se poate merge pe malul mării pe un pod îngust, ticsit de persoane. Traseul este închis din cauza unei inundații masive ce a lovit coasta în 2011, iar alternativa este călătoria cu trenul. Ar mai fi și un ocol prin Volastra, pe care îl preferăm acesteia, pentru că am citit despre peisajele uimitoare de pe munte. Drumul șerpuiește prin podgorii, când urcând, când coborând, când ascunzându-se printre tufișuri înalte. Prima porțiune suie susținut, pe scări late de piatră, pe care nu le dovedim decât după vreo jumătate de oră de mers alert. Intrăm într-un mic magazin din Volastra și întrebăm, cu ambele mâini, dacă e mult de mers până în Corniglia și, mai ales, dacă pe aici se ajunge. Ni se răspunde pe rând în italiană și română, iar amestecul de cuvinte ne fură un zâmbet. Schimbăm câteva vorbe cu domnișoara care, fericită că are cu cine povesti în limba maternă, ne oferă amănunte despre porțiunea ce ne-a rămas. Suntem răsplătiți destul de iute cu o minunăție de potecă, nici prea mare, nici prea mică, pictată parcă de o mână dibace pe o pânză verde, mărginită de nori. Ne apropiem de Corniglia după vreo 3 ore, zărim uneori casele colorate la care am visat ițindu-se din multitudinea de tufișuri. Iar asta ne face să grăbim pasul, toropiți de căldură. La capătul traseului ne așteaptă gelaterii tradiționale despre care am citit în toate ghidurile turistice și pe care nu avem de gând să le ocolim. Două cupe de înghețată de busuioc, ciocolată și un petec de umbră: așa arată fericirea după ce ai traversat un munte prin arșiță.

Monterosso este, în felul său, unic. Are niște plaje mari, primitoare, cu umbrele roșii ca un lan de maci în toiul verii. Este singurul orășel în care poți sta la soare pe nisip. Mai puțin astăzi, când peste țărm plutește amenințarea ploii. În centrul orașului, sub bolta unei clădiri vechi, un tânăr stă și pictează. E înconjurat de vânzători ambulanți care te îmbie cu săpunuri locale, limocello sau fursecuri de tot felul. O tură, exhaustivă, a întregii zone durează cu îngăduință două ore.

Dacă ar fi să aleg un orășel, tocmai bun de păstrat în suflet, mi-ar fi foarte greu să nu mă gândesc la Vernazza. Foto: 123rf

Trenul spre Vernazza este, după obicei, plin până la refuz. Piața centrală, cu vedere la mare și niște bărcuțe pe care le poți recunoaște din orice imagine văzută vreodată pe internet, este mai aglomerată decât un magazin în Ajun. Puținele mese disponibile la terase sunt motiv de dispută între turiști de naționalități diferite. Chiar și așa, restaurantele care au program doar până la prânz trag obloanele, lăsând la uși fețe infometate și contrariate. Chelnării ridică scaunele, pitesc fețele de masă și pleacă să se odihnească. Inițial aveam în gând să ne așezăm într-o locație anume, acum ne mulțumim cu o masă liberă la întâmplare. Nu ne interesează prea mult nici ce putem servi, atâta timp cât ne potolește foamea. Valurile se lovesc de țărm lăsând în urmă o spumă groasă. Zeci de blițuri încearcă să fure un pic din dansul mării, noi am urcat câteva scări până într-o porțiune de unde putem privi fără să ne uităm peste umărul cuiva. Continuăm, urcând alte câteva seturi de scări, și ne trezim rătăcind iar spre Corniglia. De data asta, din sens opus. Undeva, pe la jumătatea traseului ( pentru care de această dată plătim intrarea în Parc ) este un punct de belvedere. Poposim acolo, scoatem din rucsac câteva pahare de șampanie de unică folosință cărora le-am dat o viață nouă( le-am zărit la o petrecere anul trecut, ne-au plăcut și le-am păstrat în loc să le aruncăm ) și o sticlă de vin. Apune soarele și o să așteptăm până dispare cu totul in mare.

Se întâmplă uneori să te găsești, într-un moment cu totul aparte, într-un loc care te face atât de fericit încât ti-e frică să mărturisești asta către cei ce te însoțesc de teamă ca fericirea să nu fugă, asemeni unui fluture. Fără doar și poate noi ne aflam într-un asemenea loc la apus. Cinque Terre este aglomerat, obositor, piperat. Dar dacă te abați, chiar și pentru o jumătate de oră, de la traseele populare ai ocazia să te delectezi cu un peisaj garantat să te facă să visezi. Când cobori pe peron, în oricare dintre orașe, te întâmpină un furnicar de oameni grăbiți, dornici să cuprindă cât mai mult în scurtul timp pe care îl au la dispoziție. Nu te lăsa contagiat de această fugă nebună, savurează un pahar de vin, fă o plimbare prin podgoriile de pe dealuri și răsfață-te cu o înghețată artizanală. Pentru că, la urma urmei, Italia este patria lui dolce far niente. Și nicio experiență nu e completă fără el.

Despre autoare

Foto: Vanilla Roads

Ramona Cuciuch, programator la bază, pilot în weekenduri şi om de litere în suflet.

Îi place să spună că lumea în care trăim poate fi modelată după chipul şi asemănarea noastră, aşa încât militează cu vehemenţă pentru lucrurile în care crede.

Scrie cu drag, în diferite publicații,  despre locurile în care aterizează, oamenii pe care îi admiră și comunitățile în care aceștia activează.

În restul timpului călătorește, aleargă,  gătește, se scufundă, joacă tenis, se caţăă pe vreun perete sau meşterește o minunăţie.  

O găsești cu totul pe theunlikelydiva.com

De aceeași autoare: Australia din aer și de pe drum

Text: Ramona Cuciuch
Foto: 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*