Kavala

Kavala tronează deasupra Mării Egee, într-un amfiteatru abrupt și, în același timp, spectaculos. Foto: 123rf

Monte Carlo al Estului, așa am auzit că ar numi unii Kavala, unul din frumoasele orașe ale Greciei, aflat la Marea Egee.

După 560 de km, parcurși prin România, Bulgaria și Grecia, ieșim de pe autostrada Egnatia Odos pentru a descoperi o perlă a litoralului grecesc de la Egee, Kavala. Intrăm într-un oraș cu străduțe cât bucătăria noastră, cu multe sensuri unice și cu pante care depășesc serios înclinația de 30 de grade. Nu e un oraș, mai degrabă un montagne russe natural. Kavala tronează deasupra Mării Egee, într-un amfiteatru abrupt și, în același timp, spectaculos.

Căutăm Napoleontas Zerva, o stradă care, pentru noi, ar putea fi aleea pe care ne ducem din casă la poartă. Dar ce zic eu alee? E mult spus… Doamne, bine că ai inventat GPS- ul. Chiar și el dă impresia că a amețit, în acest labirint fără logică (probabil, doar pentru noi). Ne întâmpină gazda noastră, Alex, cel care ne conduce într-un apartament foarte confortabil cu o super priveliște asupra mării, a portului și a insulelor care punctează orizontul. Cea mai importantă dintre ele este arhicunoscuta Thassos. Încercarea la care ne-a supus orașul i-ar putea face pe unii să mârâie dar, odată ajunși, ne dăm seama că doar astfel de strădanii ne puteau oferi satisfacția unei astfel de priveliști de nota 10.

În zilele următoare, când vedem lejeritatea cu care localnicii, cu  autoturisme, motociclete sau scutere, parcurg străduțele înguste, ne dăm seama că totul nu e decât o chestiune de antrenament.

Oamenii au profitat aici de fiecare metru pătrat. Imobilele sunt construite atât de aproape unele de altele, încât pentru noi devine un exercițiu să le delimităm. Veniți din pădurile Vrancei, cu case aruncate la 50 de metri unele de altele, ne încearcă un sentiment de claustrofobie. Practic, dimineața, de pe micul balcon pe care îmi savurez cafeaua, am impresia că aș putea să-i dizolv și vecinului zahărul din cafea. Îmi dau seama că și această arhitectură, aparent înghesuită, are farmecul ei aici, deasupra mării.

Imaretul, palatul în care a locuit fondatorul Egiptului modern, Mehmet Ali, este azi un hotel de lux. Foto: 123rf

Nu am să insist asupra obiectivelor care, așa cum cred că vă dați seama, nu lipsesc din acest oraș. Orașul vechi este presărat cu multe astfel de atracții istorico-arhitectonice. Vechiul Castel, Imaretul (un palat în care a locuit fondatorul Egiptului modern, Mehmet Ali, azi un hotel de lux), Biserica Sf. Nicolae cu fresca înfățișându-l pe Sf. Apostol Pavel, cel a cărui primă debarcare în Europa s-a petrecut pe aceste meleaguri, Apeductul construit de Soliman Magnificul și multe alte muzee (vreo patru la număr, vă las să le descoperiți).  Noi ne-am făcut damblaua, am ieșit din oraș spre sud, în căutarea plajelor cu ape limpezi, străjuite de stânci, care ne fac deliciul oricărei excursii în frumoasa Grecie. Nu ne-a luat prea mult să le descoperim.

Text: Cătălin Dumitrescu
Foto: 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*