Bolivia, viața la 5000 de metri altitudine

Laguna Blanca, rezervația Eduardo Avaroa. Foto: arhiva personală

În timpul zilei, Anita și Geo jonglează cu date și linii de cod, transformându-le în aplicații software. În rest, sunt plecați, sau se documentează despre colțuri ale lumii în care vor să ajungă. Azi, despre Eduardo Avaroa National Reserve – Salar de Uyuni.

Situată în centrul Americii de Sud, fără ieșire la mare, Bolivia este străbătută de Anzi și de platoul intermontan, Altiplano. În partea de vest, la granița cu Peru, se întinde lacul Titicaca, cel mai înalt lac navigabil din lume. Bogată în resurse ale solului și subsolului exploatate însă la maxim după venirea conchistadorilor, cu un relief care nu face deloc traiul ușor, pradă instabilității politice, Bolivia devine una dintre cele mai sărace țări din America Latină.

Și totuși, ne facem curaj pornim în căutarea frumuseții sălbatice a rezervației naturale Eduardo Avaroa. Mai știm că, dacă rezistăm altitudinii, la finalul călătoriei vom ajunge în Salar de Uyuni, cel mai mare deșert de sare al lumii, cu o suprafață de aproape 11.000 de kilometri pătrați.

Așa începe această aventură dulce-amară din călătoria noastră în Bolivia.

Laguna Colorada invadată de păsări flamingo, rezervația Eduardo Avaroa. Foto: arhiva personală

Ziua 1: San Pedro de Atacama – Laguna Colorada

San Pedro de Atacama – trecere graniță Bolivia – Laguna Blanca – Laguna Verde – Desierto Salvador Dalí – Aguas Termales – Geiser Sol de Mañana – Laguna Colorada

Ieșim din Chile în stil de exploratori. Suntem șase oameni înghesuiți într-un jeep, care urmează să ne fie casă pe roți în următoarele trei zile. Elvis, un bolivian simpatic, ne anunță că el este șoferul, ghidul și bucătarul. „Solo espanol”, zice. Aham, știe doar spaniolă. 

După câteva ore de off-road suntem deja la 5000 de metri altitudine! E teribil de frig. Oxigenul e aproape inexistent. Inspir adânc și nimic, simt că mă sufoc. Aerul rarefiat face ca fiecare pas să fie un test de anduranță. Capul îmi plesnește de durere. Altora le e greață. Elvis ne zice mândru: ”Bienvenidos a Bolivia!(Bine ați venit în Bolivia).

Alternăm mersul în mașină cu porțiuni parcurse pe jos, de-a lungul Lagunei Colorada, invadată de flamingo. Doar noi, păsările și vicunas (specie de camelide, mici, suple și rapide) suntem singurele creaturi de pe aici. Oprim apoi la gheizere, unde bulbuci de apă fierbinte își fac loc prin crăpături și ies din scoarța terestră, într-o explozie de culori și miros de sulf.

Noaptea ne adăpostim într-un refugiu fără curent electric. Împărțim aceeași cameră cu toții. Așteptăm întunericul în jurul unei mese vesele, bând ceai de coca și dând pe gât analgezice pentru durerea de cap. Se dă stingerea și intrăm între pereții reci, cu șase paturi mici de piatră și multe straturi de cuverturi aspre. Frecușurile de a găsi baia în întuneric, de-a scotoci prin bagaje după pastile, apă, de-a te întoarce de pe o parte pe alta, tremuratul, continuă până dimineața. E prima dată când îmi doresc să se facă 5 să plecăm.

Lagune Altiplanice: Honda, Hedionda, rezervația Eduardo Avaroa. Foto: arhiva personală
Lagune Altiplanice: Honda, Hedionda, rezervația Eduardo Avaroa. Foto: arhiva personală

Ziua 2: Laguna Colorada – Salt Hostel

Laguna Colorada – Árbol de Piedra – Desierto Siloli – Lagunas Altiplanicas: Chiarcota, Honda, Hedionda – Mirador Volcan Ollagüe – Valle de rocas Sora – Salt Hostel

A doua zi coborâm până pe la 4000 de metri. Durerea de cap devine suportabilă, ca un țânțar bâzâind fără să se așeze pe tine. Elvis ne anunță programul zilei: “Lagunas, lagunas, más lagunas!” (Lagune, lagune și iar lagune).

Peisajul începe să se schimbe. O luăm pe drumuri trasate de roțile altor mașini, pe rute memorate de localnici. Doar Elvis știe încotro s-o apuce în întinderea nesfârșită de praf. Trecem printr-un deșert cu aspect selenar, cu roci imense sculptate de vânt de mii de ani.

Cât vezi cu ochii e natură pură, neatinsă de om. Lacuri turcoaz, verzi, roșii, în care se reflectă piscurile vulcanilor. În sfârșit, simțim ceva ce în viața de zi cu zi pare o utopie: libertate.

Pe măsură ce mai scădem din altitudine, câmpurile verzi sunt năpădite de lame, care pasc liniștit iarba crudă. Înnoptăm la un hostel din sare, unde avem în premieră apă caldă de duș (…pentru două ore)!

Lame păscând în zona Colcha “K”, în apropiere de hostelul de sare unde am campat în a doua noapte. Foto: arhiva personală
Cimitirul de trenuri din Uyuni. Foto: arhiva personală
Intrarea în Salar de Uyuni cu jeepul. Foto: arhiva personală

Ziua 3: Salt Hostel – Salar de Uyuni

Cimitirul de trenuri – Salar de Uyuni – Muzeul de sare –Colchani – Uyuni

Ziua a treia începe la 4 dimineața. Dar sărim din pat cu înverșunare, pentru că am trecut de partea cea mai grea a călătoriei.

Pe la sfârșitul secolului XIX, Bolivia a construit o cale ferată prin care să transporte minereuri din Anzi către porturile din Oceanul Pacific. După anii ’40, mineritul a decăzut din cauza epuizării zăcămintelor, așa că întreaga flotilă de trenuri a devenit neutilizată. 

În câteva ore intrăm în cimitirul de trenuri din Uyuni. Ne cățărăm pe garniturile lăsate în soarele nemilos și aerul sărat.

Pornim din nou la drum. Mergem prin nisip și noroi în care ne afundăm, cu jeep cu tot. Știm însă că ne apropiem de Uyuni. Mașina mai are puțin și plutește. Elvis ne zice să închidem ochii până ne dă un semnal, în timp ce se concentrează la șofat. 

Ahora!”(acum), îl auzim. 

Deschid ochii și văd că linia orizontului se unește cu apa. Stăm pe 11 000 kilometri pătrați de sare acoperită cu apă, și tot înaintăm până ce putem deschide ușile. Coborâm, țopăim ca nebunii, alergăm în picioarele goale prin apă, pe sarea cristalizată. Tălpile mi-au înghețat, aproape că sângerează , dar nu simt nimic. Suntem într-un ocean lăptos, care se întinde la infinit. 

Am ajuns!

Geo și Anita în centrul deșertului de sare Salar de Uyuni. Foto: arhiva personală

Despre autori

Suntem Anita și Geo, iar în ianuarie 2018 plecam cu rucsacul în spate și bilete doar-dus către America de Sud. Avea să fie o călătorie cu peripeții, pentru aproape trei luni departe de tot ce știam până atunci.

Absolvenți de Cibernetică, lucrăm amândoi de peste 10 ani în IT. În timpul zilei jonglăm cu date și linii de cod, transformându-le în aplicații software. În rest, fie suntem plecați, fie ne documentăm despre colțuri ale lumii în care vrem să ajungem. 

Mai nou pregătim și articole pentru blogul nostru de călătorii, haihuistory.com, prin care încercăm să îi ajutăm și pe alții să iasă din zona de confort, cu itinerarii, bugete, fotografii și poveștile noastre de pe drum.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*