Dubai – locul celui mai grozav Glob al Morții

Insula Palmier, cea mai mare insulă artificială de pe planetă, este unul din simbolurile Dubaiului. Foto: 123rf

Susana Pletea, director general adjunct Burda România, explorează Dubaiul, de la amețitorul Burj-Khalifa, la dunele deșertului și străduțele strâmte, pline de culoare, arome, negociere, ceai, cafea, și aur galben.

Zborul București-Dubai e de aproape cinci ore. Ca de obicei, mă bucură călătoria și încerc să mă pun pe modulul „răbdare” pentru aeroport, cu toate procedurile și aerul său înghețat, dar, de data aceasta detest profund avionul, nu atât pentru spațiul strâmt, cât pentru aerul condiționat setat pe opțiunea „arctic”, un preambul la ceea ce aveam să întâlnesc peste tot în spațiile închise, create și controlate de om în orașul arab. Nu e mașină, hotel sau clădire în Dubai să nu ofere această „facilitate” a unui aer condiționat care să vrea să anuleze în mod categoric amintirea căldurii dogoritoare a deșertului.  

Dimineața de sfârșit de octombrie din Dubai e vag umedă, căldura plăcută, traficul uimitor. Hotelul, Zabeel House by Jumeirah Al Seef are servicii excelente, un mic dejun perfect, cafea foarte bună, design modern și colțuri surprinzătoare. De la ultimul etaj, cel cu piscină, priveliștea se deschide în patru zări, iar siluetele clădirilor falice care fac faima orașului tremură ușor la linia orizontului. 

Vedere din Burj-Khalifa. Foto: Susana Pletea

Când ești la poalele muntelui, muntele nu se vede și nu te impresionează; doar ascensiunea lui aduce un amalgam de senzații și atingerea vârfului său e meritorie. Ascensiunea în vârful Burj-Khalifa se face, dacă nu ești Tom Cruise și nu îți faci cascadoriile din Mission Imposible, prin interior, cu liftul, cu 10 metri/secundă. Poți să îți iei bilet și să te oprești la 452 de metri, la etajul 124, sau să ajungi la etajul 148, la 555 de metri. Distanța de până la 828 de metri nu este deschisă publicului, dar nu cred că mai e nevoie de înălțime ca să te învârți în jurul axului clădirii și să vezi până în zare sau la poalele clădirii.

Foto: Susana Pletea

Felul în care arabii din Emirate au avut acest vis al cuceririi și îmblânzirii deșertului, rapiditatea cu care și-au pus planul în aplicare sunt de admirat. Viziunea lor de viitor, pe care o poți urmări într-un film proiectat la ieșirea din The Frame, clădirea-ramă de 150 de metri, este cea a unei lumi verzi, hi-tech, prosperă și deasupra realității concrete a nisipului din deșert. E visul devenit realitate al fremenilor lui Muad’Dib, de a învinge greutatea pașilor prin nisip, de a ieși din peșteri și de a arăta lumii, cu toată mândria, cine sunt, de ce sunt în stare. 

Și vizita (a se citi prânzul excelent!) la Centrul Cultural Sheikh Mohammed este tot despre un popor mândru, cu regulile sale adânc înrădăcinate în trecut, care se uită cu seninătatea dată de prosperitate la un viitor luminos. Dacă ieri, puterea lor era cea a deșertului, azi petrolul îi ajută să se ridice deasupra altor popoare, iar mâine, deja știu cu certitudine, au un viitor care se bazează pe turism și povestea clădirilor înalte, luxoase, construite în timp record, a unor proiecte uimitoare pentru parcuri de distracții. O societate bine structurată, care ține cont de reguli, care prețuiește seriozitatea și munca, cinstea și buna înțelegere.

Foto: Susana Pletea

Toate acele clădiri foarte înalte și foarte scumpe, care ascund în interiorul lor restaurante, magazine, acvarii, ape cu fantezie modelate, lucrări de artă, vitrine aurite, ciocolată măiastru turnată în forme, branduri de lux, parfumuri, mulțimi nenumărate de oameni sunt non-stop luminate noaptea, scânteind puternic, poate prea puternic, strigăt de triumf al Icarului modern.

Dincolo de Înalt și Puternic Luminat, Apa este laitmotivul Dubaiului. Și da, fântânile arteziene, cu jeturi frumos arcuite pe ritmuri muzicale, seară de seară, spun pe limba apelor povești cum numai Sheherezada știe. Te bucuri de ele alături de zumzetul perpetuu al turiștilor, de spectacolul luminilor proiectate pe Burj-Khalifa, de mâncare. Poți adesea să te lași distras și să te amuzi pe seama turistelor japoneze care nu se mai satură se își facă selfie după selfie, ratând taman oferta turistică ce le-a adus în Dubai. 

Foto: Susana Pletea

În souk, pitorescul este la el acasă, nu lipsește nimic din ceea ce te aștepți să ai: străduțe strâmte, culoare, arome, negociere, ceai, cafea, aur galben precum soarele în cantități urieșești, parfumuri și esențe de parfumuri grele, șalvari, femei arabe acoperite din cap până-n picioare, cașmir, magneți, tingiri, tapițerii, narghilele, ibrice, alămuri, aramă, terase pe malul apei, limonadă, ghirlande indiene din plastic, mirodenii. Curățenie. E foarte curat în tot Dubaiul, surprinzător pentru un loc atât de aglomerat, unde se construiște intens, săpându-se în nisip. 

Foto: Susana Pletea

Orele petrecute printre dunele deșertului îmi aduc acea pace pe care o simt de fiecare dată când am ocazia să pășesc pe nisipul fin, galben-roșcat. A plouat puțin, e prima dată când mă plouă în deșert și, pentru câteva minute, lumea din jur se estompează; pământ, apă și aer – primordialul mai are nevoie doar de foc!

Mă regalez cu gogoșele tradiționale, muiate în sirop de curmale, asezonate cu un apus de soare cuminte; mai apoi, la mese joase, se servește grătar și când noaptea cade grea, mă las în voia unei dulci, plăcute leneveli. Spectacolul de pe covoarele arăbești tocite are un farmec decadent: un atlet musculos își mânuiește cu îndemânare instrumentele cu foc, populând cu fantasme noaptea neagră.

Foto: Susana Pletea

Dervișul rotitor e cuprins de o frenezie bezmetică – spectatorii zâmbesc prostește, amețiți, ademeniți. Dansatoarea din buric e frumoasă, știe asta, știe și ce are de făcut, atrage pe rând, și femeile și bărbații în lumea ei senzuală, părul îi flutură precum cel al Ielelor, mâ gândesc că ar putea foarte bine să fie româncă … Până la urmă, 80% din cei care muncesc în Dubai sunt străini.

Fiecare zi e intensă, programul călătoriei e strâns, suntem doar fete în grup, șoferul e la limita răbdării de câte ori trebuie să ne „colecteze” dintr-un loc și să ne ducă în altul. Suntem atrase și distrase ba de o tonetă cu înghețată, ba de un magazin, ba de o clădire, ba de lumea atât de altfel decât a noastră.

Ne interesează în special statutul femeii arabe, punem mii de întrebări pe tema asta. Nu toate femeile sunt acoperite din cap până-n picioare, unele tinere au părul descoperit. Unele sunt de o frumusețe răpitoate, cu oase fine, ochi adânci, negri și spâncene parcă desenate. Adesea le rog să mă lase să le fotografiez. Câteodată, de sub abaya care le acoperă se văd pantofi Louboutin sau Dolce & Gabana. Deși încă mai are un pas în trecut, lumea modernă arabă pășește cu grație și eleganță spre schimbare.

Foto: Susana Pletea

Ultima seară a călătoriei ne duce pașii în peștera modernă, fantastică, a magiei spectacolului La Perle by Dragone. Despre Franco Dragone aveam să citesc ulterior – un geniu al spectacolelor care îmbină acobația cu povestea.

La Perle se află chiar în inima Downtown Dubai, lângă renumitul Sheikh Zayed Road. Povestea din peștera La Perle este una spusă prin lumină, sunet, apă și acrobați. Imediat ce îți ocupi locul, pătrunzi, ba nu, te scufunzi într-o lume organică. În mijlocul scenei, implicit al cavernei, lucește un ochi de apă care va fi punctul central al tuturor momentelor din show. „Din apă ia naștere orice formă de viață”, ne spune Biblia Catolică Portocalie (Dune, Frank Herbert) – spectacolul La Perle este ilustrația vie a acestei spuse. Acrobații au pe omoplați mușchi pe care nu i-am mai văzut la alți atleți; sunt agili, puternici și uimitori. Plutesc peste capetele spectatorilor, fac prize complicate, ignoră faptul sau poate se bucură că apa picură din ei, căci scena se umple de apă la o simplă și magică mișcare și la fel de ușor se resoarbe, lăsând doar Ochiului Apei rolul de a scuipa sau absorbi elementele acestei lumi de început și sfârșit. Cascade înalte și frumos duruitoare, dublate de lumini și proiecții cosmice îți atrag periodic privirea. E o experiență poetică, o întâlnire cu Demiurgul, care va coborî la un moment dat din spațiul proiecției în cel al scenei, sub forma unei marionete gigantice, mânuită cu abilitate de păpușarii lui Dragone. Pare că toată fierberea de pe scenă este din laboratorul primordial al creației, povestea de iubire dintre fata inocentă, legată probabil de ursită de Perlă (Pământ, miezul Univesului, Celulă, Atom …) și Făt-Frumosul care o protejează în mod repetat de răul din lume se derulează în paralel. Regele Nebun Ludic, colector de Perle, ar putea să țină singur întregul spectacol, fără ca lumea să se plictisească, dar e dublat de ajutorul său, un vicios înveșmântat în alb, care îi tot pune piedici (la propriu și la figurat).

Motocicliștii care apar din când în când turându-și motoarele, jucând rolul unor Zmei moderni smulg aplauze și ovații de admirație când se cațără într-o bilă uriașă, ridicată în aer, deodată strâmtă pentru un „stol” de trei, apoi de cinci particule mișcătoare în acest clasic și atât de spectaculos (cel mai spectaculos pe care l-am văzut vreodată) număr de circ, Globul Morții! Se vor succede anotimpuri pe scenă, vor apărea cyborgi, dar și reptilele de început de lume, un „leul-dragon” chinez (desigur, interpretat de doi acrobați) va dansa cu toată măiestria pe stâlpi și va da din gene false supradimensionate, înduioșătoare, trapeziști și instalații ingenioase vor apărea și dispărea într-o succesiune măiastră, demnă de marii regizori ai lumii.

Emoție în stare pură, o experiență de trăit măcar o dată în viață, un basm modern plin de farmec, care decantează culturi diferite și le țese într-un cadru universal.

Text: Susana Pletea

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*