Alba Carolina – cum înflorește un obiectiv turistic

Poarta a III-a Carol, cu forma unui arc de triumf monumental cu trei intrări: două pietonale și una carosabilă cu pod mobil. Poarta unește două bastioane și era principala cale de acces în fortăreață acum 300 de ani. Foto: Corina Matei

Cetatea din Alba Iulia devine o legendă spectaculoasă și, din fericire, se încăpățânează să rămână misterioasă în continuare, ceea ce-i dă o aură deosebită, cuceritoare și care te îmbie să revii. 

Nu pot număra de câte ori am ajuns la Alba Iulia și niciodată nu am găsit-o la fel. De la prima vizită, parcă era prin 2012, îmi amintesc căldura excesivă, zgomotul asurzitor al utilajelor și praful des și gălbui ce plutea în jurul meu. Apoi, știu că m-am întors într-o seară senină de vară când, în cetatea aproape pustie, m-am simțit ca un adevărat explorator: am străbătut, din pură întâmplare, culoarele strâmte din cărămidă din zidurile groase ale fortificației. Ani mai târziu m-am întors de un 1 mai și am văzut cetatea animată de sute de turiștii entuziasmați care se înghesuiau să vadă schimbul Gărzii de Onoare sau cavalerii templieri ce se plimbau prin piața mare. Terasele erau pline, langoșii și kürtőșii mă făceau să înghit în sec și se terminase berea rece din butoi chiar când mi-a venit rândul la coadă! Acum m-am întors pe 28 noiembrie și, dincolo de toată neliniștea unui oraș ce avea să primească 100.000 de turiști într-o singură zi, am simțit cum cetatea a înflorit prin modernizare și renume.

Printre bubuituri înfundate de tun ce mă făceau să tresar, motoare de elicoptere, ultimele lucrări de retuș ale muncitorilor ce alergau de colo-colo, soldați, cavaleri și legiuni în repetiții pe străzi, am reușit să descopăr altă față a cetății dincolo de toată agitația alături de ghidul Cristian Kalanyos. El a preferat să vorbească despre lucrurile mai puțin cunoscute din cetate, atât de captivante că nici nu mai conta frigul umed ce-mi străpunsese și sufletul. 

Poarta a IV-a. Foto: Corina Matei

O altfel de istorie

Și uite-mă la Poarta a IV-a, locul în care hărțile nu doar îți spun despre istoria cetății, ci îți și propun câteva trasee: Porțile Cetății, Traseului celor trei fortificații, șanțurile Cetății și moduri tematice pentru a vizita toate clădirile importante din interior ce te afundă în istoria celor trei cetăți suprapuse: Castrul Roman Apulum, Cetatea medievală a Bălgradului și Cetatea Alba Carolina așa cum o vedem astăzi. Numele ei vine de la Karlsburg (în onoarea regelui Charles al VI-lea) și de la piatra locală albă folosită la construcția clădirilor.

Cavalerii cetății. Foto: Corina Matei

Ridicarea sa a pornit cu o dezinformare publică: granițele Imperiului Austriac trebuiau apărate de atacurile otomane. Așa că locuitorii s-au mobilizat și au făcut, în jurul fostei cetăți, o imensă fortificație de apărare în formă de stea cu trei linii de apărare – cu raveline și clești în fața bastioanelor înalte ce ofereau observații cu ochi de vultur și contragardă. Toate acestea permiteau o protecție superioară împotriva inamicilor, făcând fortăreața impenetrabilă. Șanțul inundabil ar fi ținut încă o dată invadatorii la distanță. Dar nu a fost folosită niciodată astfel și s-a dovedit un eșec financiar. Mai ales că la 1715, când a început construcția sa, nu mai era nici vorbă de atacuri otomane. În schimb, la 70 de kilometri se afla Alburnus Maior, azi Roșia Montană, cu mult aur, argint și metale prețioase.

De fapt, Munții Apuseni dispuneau resurse naturale variate: cărbune, fier, marmură, granit sau cupru. La 50-65 de km distanță erau minele de sare Ocna Mureș și Potaisa. Iar din Sebeș începea o trecere în munți construită de romani, pe care o știm astăzi sub numele de Transalpina. Poziționarea pe platou asigura apă potabilă și nu departe curgeau râurile Sebeș, Mureș (navigabil în trecut) și Ampoi. Strategie, oportunitate sau manipulare – cum vrei să o numești -, la fel ca romanii, habsburgicii au demonstrat că și-au dorit cu ardoare acest teritoriu de mare importanță economică.

Catedrala Catolică. Foto: Corina Matei
Catedrala catolică, interior. Foto: Corina Matei

De la vest la est

Turul nostru prin cetate trece printre cele două catedrale. După ceremonia de încoronare din 1922 a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, Catedrala Ortodoxă a primit numele de Catedrala Încoronării. Iar, în 1945, numele ei a fost schimbat în Catedrala Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române după interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, când în cadrul unei ceremonii mai mulți preoți greco-catolici au depus jurământ de credință către patriarhul Justinian Marina, marcând „reîntregirea”.

Ne-am îndreptat atenția și pașii spre cea mai veche catedrală din România, cea Romano-Catolică Sfântul Mihail, ridicată inițial în anul 1004 și refăcută în 1246 și declarată ca fiind cel mai valoros monument de arhitectură romanică și gotică din Transilvania. Se remarcă prin frescele renascentiste, orga din 1877 cu 2209 tuburi și mormântul lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei, încoronat la Alba Iulia.

Muzeul Național al Unirii. Foto: Corina Matei
Sala Unirii. Foto: Corina Matei

După ce am trecut pe la Muzeul Național al Unirii, vizavi am vorbit despre cea mai importantă clădire din România, Sala Unirii. Construită inițial pe post de cazino militar, a devenit sală de festivități. Pe 1 decembrie 1918, a fost aleasă pentru Marea Adunare Națională pentru că doar în acest spațiu atât de mare ar fi putut încăpea cei 1228 de delegaţi. Cele două arcade au picturi reprezentând voievozi români și personalități din viața culturală românească. Pe peretele vestic al sălii stau plăcile de marmură cu textele Rezoluției Marii Adunări Naționale, Proclamației Regelui Ferdinand I către țară și Legii pentru Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu România.

În Piața Cetății, vorbind despre Mihai Viteazul, am aflat că la anul, când voi reveni, voi vedea iar ceva nou: va fi renovat, începând cu cea mai importantă latură, Palatului Principilor, locul în care a stat și Mihai Viteazul… împreună cu ibovnica sa.

Muzeul Principia. Foto: Croina Matei

Apoi am ajuns la Muzeul Principia, unul dintre obiectivele mai noi ale cetății care ascunde cele mai vechi ruine – cele romane, ale primei cetăți de la Alba. Pavilionul a fost ridicat peste excavările ce au scos la lumină o parte din castrul Legiunii a XIII-a Gemina fondată de Iulius Cezar. Deși e o construcție mult prea modernă pentru peisajul medieval al cetății, pune în valoare excelent prin antiteză părți ale castrului roman: camera sacră, „birourile” comandanților, camera tezaurului. Tot ce se găsește aici e original. În afara clădirii există un lapidarium cu monumente de piatră descoperite pe teritoriul cetății.

Ruinele castrului roman. Foto: Corina Matei

Continuând să mergem agale prin epoca romană, ajungem pe Via Principalis, ce trecea odată chiar prin fața castrului Roman. Un panou grafic continuă imaginativ drumul cu canturi pentru ghidarea trăsurilor și te transpune totodată cu 1800 de ani în urmă. Tot de aici au fost descoperite și valorificate o parte dintre clădirile legionare. Ele scot la iveală ingeniozitatea arhitecturii romane: sistemul hipocaust (azi încălzirea în podea) cu cuptor, canalizare, coloane decorative.

Pasaje de descoperit. Foto: Corina Matei

Îndată ne-am oprit la cea mai frumoasă intrare a cetății, Poarta a III-a Carol, cu forma unui arc de triumf monumental cu trei intrări: două pietonale și una carosabilă cu pod mobil.

Poarta unește două bastioane și era principala cale de acces în fortăreață acum 300 de ani. Poate tocmai de aceea decorațiunile baroce au făcut dintr-o poartă un adevărat monument arhitectural: dintre basoreliefuri și statui ies în evidență vulturul (Simbolul Austriei) cu stema Transilvaniei pe piept, statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea (în vremea sa a fost ridicată Cetatea), panourile cu prințul Eugeniu de Savoia, statuile celor trei virtuți clasice (Cumpătarea, Înțelepciunea, Dreptatea şi Curajul), dar și basoreliefuri cu scene de luptă ce nu s-au întâmplat niciodată la Alba Iulia.

Obeliscul închinat memoriei lui Horea, Cloșca și Crișan încheie scurtul tur istoric cu demontarea mitului că în celula de la baza sa a fost întemnițat Horea – el a fost dus în camerele de detenție din Poarta a IV-a. Monumentul, edificat în 1937 și inaugurat în prezența Regelui Carol al II-lea și Principelui Mihai, prezintă cu fața spre Mureș o Victorie Înaripată ținând în mână o cunună de lauri, iar în partea opusă un basorelief cu Horea, Cloșca și Crișan.

Model de urmat

Cetatea e împânzită de statui ce recreează scene din cotidianul medieval. Foto: Corina Matei

Alba Iulia a devenit un motiv de mândrie națională și un model de urmat în ceea ce privește absorbția fondurilor europene în România, prin planul de investiții #InvestEU. Orașul a accesat 150 de milioane de euro, dintre care 60 de milioane de euro au fost alocate pentru modernizarea celei mai mari cetăți de tip Vauban din țară.

Astfel, cetatea Alba Iulia s-a transformat dintr-un loc militarizat și inaccesibil turiștilor într-un obiectiv pe harta destinațiilor europene! Orașul a obținut recunoaștere, premii, titluri și distincții oferite de instituții și publicații naționale și internaționale.

În ultimii 10 ani, numărul vizitatorilor cetății a crescut de mai bine de cinci ori, fapt ce a condus firesc la dezvoltarea unui mediu economic adecvat pentru antreprenorii locali: au apărut agențiile de turism, locurile de cazare aproape s-au triplat, se organizează 100 de evenimente anual în cetate, iar numărul rezidenților din oraș a atins 10.000. Tot prin investiții europene s-au deschis și două noi muzee: Muzeul Principia și Muzeul de Artă Sacră, primul de acest gen din România. În 2018, au început lucrările de restaurare și pentru Palatul Principilor.

Text, foto: Corina Matei

1 Comment

1 Trackback / Pingback

  1. Naţional Geografic: „Alba Carolina-misterioasă, cu o aură cuceritoare“ - Viziteaza Alba Iulia

Leave a Reply to gheorghe matei Cancel reply

Your email address will not be published.


*