Viscri vrea turism sustenabil

După 1990, când majoritatea sașilor au plecat în Occident, multe dintre casele lor au fost ocupate de romi. Pentru circa 200 de localități săsești din sud-estul Transilvaniei, acest schimb de populație a pavat calea spre ruină. Dar Viscri, un sat cu 80% romi, a devenit brandul cel mai faimos al turismului rural din România.

Miracolul de la Viscri i se datorează în mare măsură Carolinei Fernolend, directoarea Mihai Eminescu Trust (MET), care de vreo 30 de ani e motorul unui caz fericit de dezvoltare comunitară și protecție a patrimoniului pe fond de integrare a romilor.
Un moment de răscruce a fost 2006, când MET i-a dăruit Alteței Sale Regale Prinţul de Wales casa de la nr 163. Unul dintre efectele secundare ale faptului că Viscri, descris de Charles drept „un loc rural idilic demult pierdut în Marea Britanie”, a devenit „reședință regală” a fost o promovare mondială.

Turismul în Viscri începuse prin anul 2000 cu 400 de vizitatori. Cifrele au tot crescut: 11.000 în 2009, 17.000 în 2014, și circa 44.000 în 2018 – într-un sat cu numai 415 locuitori. În timpul sezonului, cele circa 120 de locuri de cazare sunt ocupate mereu. Anul acesta s-a deschis primul restaurant. Asociația femeilor vinde suvenirele tipic viscrene. Romii cu căruțe fac bani organizând tururi.

Un asemenea aflux riscă să dea peste cap însăși prețuita liniște a Viscriului. Strada principală pe care treceau alene vaci și se bălăceau gâște a fost cotropită de mașini. Noile posibilități economice au adus speculații imobiliare și prețuri mari. Însă Caroline înțelege pericolele supradezvoltării și e hotărâtă să-i convingă pe viscreni să-și gestioneze durabil succesul. „În urmă cu un an ne-am ales un consiliu al satului: 21 de reprezentanți ai tuturor grupurilor de interes – țărani, căruțași, meșteri, proprietari de case de oaspeți, prestatori de servicii turistice, tații de vecinătăți, aleșii locali – care se întâlnesc periodic pentru a găsi soluții prin care să ne păstrăm autentic modul de viață.”

Text: Cătălin Gruia
Foto: Helmut Ignat

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*