4 povești din Burkina Faso: crocodilul, prietenul omului

Un copil se joacă nesupravegheat lângă lacul cu crocodili din Bazoule.

Incursiune fascinantă într-o țară din Africa de Vest, alături de fotograful Adrian Cîtu

 

E un crocodil de vreo 4 m. Zace la soare, scăldat în lumina prăfoasă a amiezii, pe malul nămolos al lacului din Bazoule, la 80 km de capitală. În jurul lui, alte patru exemplare, mai mari sau mai mici, cu boturile întredeschise și cu dinții aceia care pot sfărâma oase de animale mari. Crocodilul este complet imobil, acceptând atingerea lui Raphael, care îl mângâie ca pe o pisică de-a lungul spatelui solzos. Alături, doi copii mici se joacă nesupravegheați în noroi – abia la câțiva metri de reptile… 

Unii zic că totul ar fi început cu un șef pe nume Naboucouda. Pe fundalul credințelor animiste care spun că spiritele strămoșilor se încarnează în animale, Naboucouda a avut revelația că războiul cu crocodilii este, pentru oameni, un conflict cu propriul trecut. Să faci rău crocodililor, a spus el, înseamnă să faci rău celor ce am fost noi înșine, strămoșilor, pe care îi vei mânia. Și a interzis sătenilor să o facă, instituind ceremonii sacre, bianuale, în care se ofereau crocodililor pui vii de găină drept jertfă. Alții spun că a fost demult o secetă cumplită, iar oamenii au urmat crocodilii pe care instinctul îi purta în căutarea apei. Odată ce au găsit-o, oamenii și-au întemeiat acolo noul sat. Și-au arătat recunoștința fațăde crocodili transformând ochiul de apă într-un lac artificial, și au jurat sănu le mai facă rău niciodată. 

4 povești din Burkina Faso: nisip, motociclism și dezvoltare personală

Iar la rândul lor, aceștia nu i-au mai atacat niciodată pe oameni… „Hai să îl atingi“, spune Raphael. Ezit, și pulsul îmi crește instantaneu. Mă apropii din lateral de crocodil, fără să mă las înșelat de aparența lui placidă. În imediata lui apropiere, n-aș avea nicio șansă în fața agilității acestui prădător, nici chiar și pe uscat – doar îl văzusem puțin mai devreme întorcându-se fulgerător către coadă, prinzând și zdrobind între fălci un pui de găină. Îi ating pielea solzoasă. Ajung să stau practic călare pe animal, cuprinzându-i cu  palma piciorul rece din față…

Amintiri disparate îmi trec fulgerător prin cap. Reprezentările de crocodili pe pereții de lut ai caselor. Stâlpul totemic în formă de crocodil de la locul de sfat al bătrânilor. Mormântul din centrul satului unde a fost îngropat un crocodil foarte bătrân. Povestea spusă de Raphael despre cum, în copilăria lui, crocodilii au adus la mal trupul unui tânăr care se înecase. „Îl împingeau cu botul“, mi-a spus, „am văzut cu ochii mei“.

4 povești din Burkina Faso: elefantul numără până la trei

Discursul lui Kongo Hamado, directorul școlii, aproape o metaforă a evoluției: „Omul este legat de un animal, un animal din care se trage, la fel cum orice copil, încădinainte de a se naște, dinainte de-a avea un nume, este legat direct de tată și de bunic. Acel animal nu va ataca acest om, iar omul, la rândul lui, trebuie să protejeze animalul. Între divinitate și om se interpune animalul, ca intermediar.“ Ce legătură am eu cu crocodilul, mă întreb, în timp ce stau călare pe acest prădător care, fără să înțeleg de ce, mă tolerează ca și pe localnici… Nigerianul Amadou râde… 

Amadou este originar din Kabi, un sat din Nigerul vecin, și a venit în Burkina Faso pentru a ne întâlni. Nu știa povestea crocodililor sacri din Bazoule, dar nu se arată deloc mirat. „De unde vin eu“, spune, „fiecare familie are același sânge cu un anumit animal, o legătură ancestrală iar acel animal nu o va ataca – la fel cum oamenii se înțeleg între ei când sunt de același sânge. Eu am crescut cu învățătura că trebuie să apăr șerpii. Am întrebat de ce, și tatăl meu mi-a spus: «Așa stau lucrurile. Încearcă să faci altfel și o să vezi că nu va fi bine».“ Iar bătrânii din Kabi zic că povestea nu trebuie spusă, căci cu cât află mai mulți despre această legătură, cu atât ea se destramă… 

4 povești din Burkina Faso: ceaiul tuaregului și călătoria pe Lună

În seara aceea, încă sub impresia contactului cu crocodilul, l-am întrebat pe Amadou dacă nu cumva, povestind despre șerpi, a încălcat interdicția bătrânilor. „Ba da“, mi-a răspuns. „Aș putea fi mușcat de un șarpe. Sau nu știu cum voi plăti. Dar tot cred că ție trebuia să ți-o spun.“În mod ciudat, peste câteva ore, tuaregul obișnuit cu marșurile lungi prin Sahel a pierdut direcția în timp ce se întorcea de la fântâna din apropiere și a rătăcit toată noaptea în căutarea taberei. A apărut a doua zi spre prânz, frânt de oboseală, adus de un localnic cu o motoretă de la aproape zece kilometri distanță. „Am plătit“, a spus el surâzând, înainte de-a adormi. 

Text: Adrian Cîtu
Foto: Adrian Cîtu, Andreea Cîtu

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*