4 povești din Burkina Faso: elefantul numără până la trei

O femelă de elefant se plimbă alături de pui prin hățișurile din Parcul Național Nazinga, în sudul Burkinei Faso.

Incursiune fascinantă într-o țară din Africa de Vest, alături de fotograful Adrian Cîtu

 

Cu greu se poate numi drum. Este un fel de cărare de noroi bătătorit care străbate savana presărată cu crânguri de copaci din Parcul Național Nazinga. Vechiul Land Rover saltă ca o barcă, traversând șleauri adânci și zone surpate.

Mă aruncă peste Aijeau, care conduce dezinvolt, cu ochelarii lui de soare Ray Ban cumpărați pe echivalentul a doi euro dintr-o piață în capitală. Înainte să mă redresez, mașina se înclină invers și mă izbește de portieră.

4 povești din Burkina Faso: nisip, motociclism și dezvoltare personală

Apoi de la capăt. În dreptul meu, parbrizul poartă o crăpătură în formă de stea, pe care o cunosc foarte bine. Datează de ieri, când, sub îndrumarea unui ghid local, mașina căzuse într-o groapă bine camuflată sub ierburi. Fără centură, doar nimeni nu poartă centuri în Burkina Faso, izbisem parbrizul cu capul – și, din fericire pentru mine, el cedase primul.

Amețit și furios, căci presimțisem că nu ar fi trebuit să o luăm pe acolo, îi strigasem ghidului reproșurile mele. Apoi mă oprisem la fel de brusc, văzând privirea lui uimită. „Dacă asta a fost voia lui Allah“, îmi spusese, ridicând din umeri. 

4 povești din Burkina Faso: crocodilul, prietenul omului

„Acolo, acolo!“, strigă brusc unul dintre însoțitori, întinzându-se între noi și arătând cu brațul un grup de copaci. Mă uit, înfrigurat. Caut să disting o felină mare, sau cel puțin un bivol african, ori o gazelă. Dar între copaci nu e nimic. Aijeau încetinește și ne cere să facem liniște. Se apropie lent, apoi oprește motorul. Mă uit din nou, exasperat, și nu e nimic acolo. Doar câteva pete cenușii, mici. Elefanți?! Așteptăm.

Desigur că ne-au reperat încă înainte să îi reperăm noi pe ei, dar nu par să ne ia în seamă, și își continuă drumul la pas, oarecum în direcția noastră. Aș vrea să ne apropiem, dar Aijeau ne ține pe loc. După câteva minute disting o femelă și doi pui. Ceva mai departe, câteva exemplare mature. „Puteți coborî“, spune Aijeau.

„Dar nu vă îndepărtați de mașină. Dacă îi vedeți că se agită, nu mai pierdeți vremea, veniți înapoi.“ Cobor și încep, nesigur, să merg în direcția lor. Ce înseamnă „se agită“?, mă întreb. Sunt oricum foarte departe, la vreo 200 m. Femela începe să își miște urechile. Mă opresc. Un bărbat din grup este la câțiva metri în fața mea și îmi spun, prostește, că ar trebui să nu rămân mai prejos decât el, doar vreau să fotografiez elefanții de aproape… 

Amplificată de țipătul care se rostogolește peste savană, femela e dintr-odată foarte mare, foarte rapidă– și foarte aproape. Îmi părea că înjumătățise distanța pânăla mine înainte ca eu săapuc săfac primul pas spre mașină. Lângă Land Rover, Aijeau râde. Măopresc, surprins, și privesc peste umăr. Femela se oprise dupăcâțiva metri, interpusăîntre noi și pui. Fusese doar un avertisment. Aijeau ne face semn că ne putem întoarce. Serios?! Ca să ne încurajeze, avansează el însuși spre elefant, care acum nu mi se mai pare deloc departe.

4 povești din Burkina Faso: ceaiul tuaregului și călătoria pe Lună

Îl urmez, neliniștit. Femela își flutură mai departe urechile și… „Înapoi, înapoi“, strigă Aijeau, și ne retragem precipitat, în timp ce femela galopează spre noi, țipând și rupând lăstarii de copaci din cale. Aijeau se retrage câțiva metri, apoi continuă la pas drumul spre mașină. Fugind, privesc iarăși peste umăr. Femela este acum la o sută de metri și din nou s-a oprit. „La mașină“, ne cheamă Aijeau. „A treia oară atacă.“

Inițial cred că este o glumă și mă uit după reacțiile celorlalți localnici, dar toți par să aprobe. „De două  ori te intimidează, trebuie doar săte retragi puțin. Însă a treia oară atacă– și e bine să nu te prindă.“ Insistă să ne urcăm în mașină. Bărbatul care se aflase în fața mea pe drumul spre elefant protestează. E o ocazie atât de bună să îi vedem de aproape, spune. Să ne apropiem încet, foarte încet, respectând spațiul animalului. „Eu vreau să îl văd mai de aproape“, insistă el. Aijeau îi face semn cu capul că poate să coboare. „Lăsați portiera deschisă“, spune, și pornește motorul. Bărbatul începe să avanseze la pas spre elefant.

Trec numai câteva secunde și pentru a treia oară, animalul pare deja foarte aproape înainte ca eu să îi aud țipătul, două tone care galopează spre noi cu viteza unei mașini – iar bărbatul atletic pare că abia se mișcă. E ca o scenă de film, îmi spun, acum bărbatul o să sară în mașină, iar elefantul o să se oprească în ultimul moment.

Doar că elefantul ăsta nu pare să știe clișeul. Cum poate să alerge atât de repede?! Aijeau bagă în viteză și apropie mașina câțiva metri de bărbatul care fuge disperat. Îl văd cum sare prin portiera deschisă, peste ocupanții banchetei din spate, în timp ce elefantul furios aleargă și țipă la nici 100 m. Mașina accelerează. Câteva secunde, distanța pare că se menține. Apoi femela rămâne încet în urmă. „V-am spus că numără până la trei“, râde Aijeau… 

Text: Adrian Cîtu
Foto: Adrian Cîtu, Andreea Cîtu

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*