Emoții dintre templele khmere

Foto: 123rf

Corina Matei descoperă cel mai mare templu religios din lume: Angkor Wat.

Ploua atât de tare, că nu mai știam cum să mă înfășor mai bine în pelerina de ploaie subțire cât folia alimentară. Plecasem de dimineață de la cazare și era doar o pâclă de nori, dar cu șanse minime de ploaie. Acum nu mai știam cum să-mi ascund camera foto de stropii cât oul de găină în pelerina ce deja se dezlipea la îmbinările umerilor. 

M-a întâmpinat un noroi roșiatic ce îmi dădea senzația că sunt pe gheață, deși afară erau 26 de grade. Dintr-o dată, principala mea grijă a fost să nu cumva să cad. Vânzătorii ambulanți parcă nici nu erau sub un râu picat din cer, ne înconjuraseră doar-doar să ne convingă să cumpărăm baticuri, sculpturi din lemn și coliere din mărgele. Cu privirea în pământ, cu gluga trasă, chircită, ținând strâns la piept aparatul foto înfășurat în ce mai rămăsese din pelerină după ce am încercat să mă îmbrac cu ea, mă țineam după grupul numeros. Nu știam drumul și nu vedeam nimic în jur, doar fum de ploaie.

Câțiva pași prin ceea ce devenise un lac nămolos și am pus piciorul pe bucăți de gresie. Ploaia furioasă s-a transformat instant într-o burniță fină. Eram pe pod. Am ridicat privirea pe fundalul onomatopeelor de uluire ale celor din jur. În fața mea se ridica cel mai mare templu religios din lume: Angkor Wat!

Ziduri de apărare, coridoare și galerii, scări interioare și exterioare, etaje și coloane, turnuri, grădini ascunse… m-am pierdut. M-am pierdut de grup, m-am pierdut din cotidian, m-am pierdut admirând grandioasa arhitectură khmeră ce a luat ființă la începutul secolului al XII-lea din ordinul regelui Suryavarman al II-lea. Construcția reprezenta inițial Muntele Meru, casa zeilor hinduși, până ce templul a fost transformat în lăcaș budist, în secolul al XIII-lea. Oarecum ascuns de traseul principal al turiștilor, între două coloane ce păstrau urmele celor 900 de ani trecuți peste ele, stătea turcește un călugăr pe un covor cu țesătură fină și viu colorată. O cutie roșie încuiată cu lacăt, o cupă mare de argint acoperită, bețișoare parfumate pe un suport auriu, câteva bidoane cu apă, un mănunchi de plante și multe sfori îi erau suficiente în ritualul practicat. Nu se ruga doar pentru el, ci invita și câte o persoană pentru urări de bine. Privirea sa caldă, ochii mari și negri și zâmbetul abia schițat, m-au făcut să mă așez în fața lui. Nu știam la ce să mă aștept. Pe o voce joasă a început să îngâne un fel de incantație. Mi-a făcut semn să întind mâna, iar el mi-a împletit și înnodat o brățară roșie în jurul încheieturii. Trăiam emoția unei o experiențe pe care nu o înțelegeam. Din vasul de argint, a scos mănunchiul de plante și, fără să-l lase la scurs nici măcar o clipită, m-a stropit de câteva ori. Abia mă uscasem după ploaie. Eram din nou fleașcă, dar uluită și fericită.

Spre poarta de vest a Angkor Thom

După mii de pași de uimire în în fața măreția închinată zeului Vishnu, am ajuns pe celălalt pod, din spate. De aici, aveam o singură direcție care-mi ghida pașii: poarta de vest a Angkor Thom, alt oraș antic ce include astăzi 13 temple, monumente și ruine. Angkor Thom a fost capitala Imperiului Khmer, stabilită de Regele Jayavarman al VII-lea la finalul secolului al XII-lea. În centrul orașului stă un alt templu unic în lume: Bayon. Fostul șanț de apărare umplut cu apă proaspătă după ploaia torențială de mai devreme devenise locul de joacă a unor porci negri, ce păreau extrem de fericiți: săreau în noroi ca vulpile în zăpadă, se scuturau precum câinii după baie și întindeau apoi cum o fac motanii leneși, stârnind hohotele turiștilor. Înăuntru, templul era pustiu. Ajunsesem într-un moment ideal ce nu avea să dureze mult. Fețele sculptate în blocuri uriașe de piatră care încununau barocul arhitecturii khmere m-au hipnotizat pe loc. Veșnic netulburate, figurile m-au dus cu gândul concomitent la mitologie și istorie și mi-au transmis, totodată, fiori pe care nici eu nu mi-i pot explica. Coloanele și pragurile intrărilor ce au dăinuit în timp, formau portaluri consecutive către lumea pe care o descopeream cu ajutorul basoreliefurilor ce se distingeau clar pe pereții templului. Mi-am luat un moment de liniște în care am inspirat adânc. Prezența unui copil îmbrăcat în straie de călugăr budist a însuflețit templul pentru o clipă, până când gălăgia, declanșatoarele și cuvintele în zeci de limbi ale pământului m-au gonit.

În drum spre poarta sudică a Angkor Thom, ne-au întâmpinat maimuțele: zeci și nu cu chef de joacă, ci de furat. Orice pungă nu avea nicio șansă să rămână nici măcar în cele mai puternice mâini, mai ales că ele știau exact ce se află în ele: banane cumpărate din fața templului!

Foto: 123rf

O alee mă cufunda într-o junglă parcă uitată de lume. Nu departe, am găsit cel mai faimos templu din lume: Ta Phrom, supranumit Tomb Rider, după celebrul film turnat acolo. Un loc extrem de fotogenic, a devenit ținutul copacilor cu rădăcini care se scurgeau ca o lavă peste zidurile de 800 de ani, distrugându-le încet, iar trunchiurile groase se înălțau spre cer vreo 60 de metri!

Deși înscris în UNESCO ca toate celelalte, s-a decis ca Ta Phrom să nu fie restaurat, ci doar consolidat cu bârne de fier pentru siguranță. Cu ochii pe sus către decorul fascinant ce mă făcea să uit să respir, mă ciocneam fără să vreau de oameni. Sute de turiști mișunau prin micul templu ce păstra, pe lângă arborii-stăpâni, câteva sculpturi lucrate cu măiestrie în piatră acum șapte secole. Verdele crud al mușchilor groși de pe blocurile de piatră prăvălite, mirosul de după ploaie transformat în abur și raza suplă de soare ce cădea chiar pe latura unuia dintre micile turnuri, au creat o imagine pe care mi-o voi aminti neîncetat.

Despre Corina Matei

Foto: arhiva personală

De mică sunt pasionată de scris, de călătorie și de fotografie. Spiritul jurnalistic mi l-a insuflat tatăl meu încă din gimnaziu.

Curioasă şi ambițioasă, nu am renunțat la ideea de a urma o carieră în presă, așa că mi-am urmat studiile în domeniu, atât în țară, cât și în străinătate.

Despre pasiunile mele pot să scriu un roman, pentru că îmi place să scriu, apoi să-mi văd materialele în diverse publicații, că știu că așa inspir lumea să călătorească!

Trăiesc ca să văd lumea, iar pentru asta investesc tot timpul și fondurile personale. Majoritatea călătoriilor mele, cu sfaturi și informații pe care le consider utile pentru o vacanță reușită sunt pe blogul: CorinaMatei.ro

Text: Corina Matei
Foto: Corina Matei, 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*