Recomandări din Leros

Iorgos freacă timp de o oră un mănunchi de caracatițe pe pietrele dintr-un mic port pescăresc din Leros, pentru a le înmuia carnea. Foto: Bogdan Croitoru

În călătoria pe Marea Egee prin Rodos, Kos și Leros, m-am uitat în primul rând după oameni atât de îndrăgostiți de locurile natale, că le sclipesc ochii când povestesc despre ele, propovăduindu-le ca niște apostoli involuntari, însuflețindu-le, traducându-le mai profund, mai inteligibil și străinului grăbit să bifeze încă o experiență. Cred că omul sfințește locul și dacă ai norocul să dai peste cine trebuie, călătoria devine memorabilă. Dați-mi voie să vi-i prezint pe noii mei prieteni din Insulele Dodecaneze. Partea a treia: insula Leros.

Nici n-au trecut atât de mulți ani de când Theologos Virvilis a câștigat în Lerosul natal un concurs de mâncat paste, reușind să lipăie primul, cu mâinile legate la spate, zece platouri cu spaghete. Iată-l azi, la 45 de ani și 120 de kg, de ți-e mai ușor să-l sari decât să-l ocolești! Cu tricoul verzuliu băgat în reiații pe care o curea neîndurătoare ca un cerc de butoi îi ține ridicați până sus, peste burtă, ai putea să juri că Theologos e un Danny DeVito îmbrăcat la second-hand. Dar aparențele înșală: prietenul meu e domn bine văzut în Leros. Familia lui are hotelul Mira Mare și alte patru case de închiriat în oraș. Prin prisma funcției oficiale (e consilier la primărie) devine „o plăcere și o datorie pentru el“ să ne arate insula. Eu aș fi preferat îndeletnicirile tradiționale de pe Leros: să zac pe plajă și să nu fac nimic. Localnicii au perfecționat arta de a ține piept ore întregi unui pahar mare de cafe frappé pe o terasă cu fața la mare. Însă strategia primarului proaspăt reales Mixalis Kolias (căruia Theologus m-a înfățișat ca pe un trofeu adus de mare) e să promoveze Lerosul ca destinație de vacanță și pentru oameni activi, ca un muzeu de război în aer liber. Lucru foarte posibil de altfel. Leros este o insulă de o frumusețe aparte, dar plină de cicatrice din cel de-al Doilea Război Mondial: pe fiecare deal, săpate în stâncă precum niște principate independente, găsești baterii, barăci, magazii, adăposturi, tunuri ce au intrat în istorie ca tunurile din Navarone.

Insula Leros, ca de altfel tot Dodecanezul, a stat patru secole sub turci (1523-1912), și patru decenii sub italieni (1912-1943). Fasciștii au fortificat-o și au transformat-o în bază navală. În 1943, când Mussolini a fost răsturnat și italienii au schimbat tabăra, britanicii au intrat în Leros. Nemții, trădați pentru a doua oară de italieni, au decis să ocupe insula cu orice preț. Churchill a ținut să o păstreze cu orice preț, și Leros a fost înarmată până-n dinți. Bătălia a durat 52 de zile și a fost una dintre încleștările faimoase din cel de-al Doilea Război Mondial.

Călătoria noastră în timp începe în Lepida, o cazarmă uriașă unde erau încartiruiți majoritatea marinarilor italieni. Fosta bază navală e azi o ruină prin care pasc caprele, dar Theologos visează la un investitor care ar putea să o transforme într-un hotel. „Vezi fereastra aia mare de deasupra ușilor de la intrare? De acolo comandatul le vorbea soldaților la megafon.“

Theologos fumează țigară după țigară și suflă fumul pe nări în fuioare groase ca un balaur. În continuare, consilierul vrea să ne arate cum italienii au transformat în fortăreață un munte întreg, Patela, ce străjuiește intrarea în Golful Lakki, al doilea cel mai sigur golf natural din Mediterana). Pentru asta, sună un tânăr cu nervi tari care conduce pe povârnișuri imposibile un jeep lovit pe toate părțile, fără plăcuțe de înmatriculare.

Suntem cinci bărbați transpirați într-un KIA minuscul care urcă neverosimil pe poteci stâncoase. Oprim pe rând: la o peșteră cu intrarea fortificată, în fața unei stânci unde nemții executau prizonierii, la un depozit de bombe transformat în bisericuță, până sus pe platou, unde era baza de telecomunicații a armatei italiene. Sunt zeci și zeci de hectare de construcții militare în paragină, tunele, sonare, depozite de muniții.

La coborâre facem un popas la Skofres unde, înainte ca insula să fie predată nemților, englezii au aruncat tancuri, jeepuri, armament – tot ce nu voiau să cadă în mâna inamicului.

„Sunt la peste 200 m adâncime, nu te poți scufunda până la ele“, spune Theologus. Însă știe pe cineva care poate.

Kostas Kouvas e un tip la 45 de ani, cu fața rotundă, luminoasă. Are o școală de scufundări și e omul care coboară la epave de 14 ani. Coastele Lerosului sunt pline de epave, un adevărat cimitir subacvatic în care „apa e foarte limpede, vezi la 25 m în față“. Cea mai mare adâncime la care Kostas și-a scufundat turiștii este 82 m. Pentru începători Kostas recomandă trei epave: 1) în Agia Kiriaki, un avion Airrodo, 2) în Zimi, un JU 52, 3) în Partheni, o navă scufundată. Prietena lui, psihiatra Carolina Vaes, a venit din Olanda în anii 1990 pentru a ajuta la reformarea spitalului de nebuni. Am uitat să vă spun: după război, pe Leros s-a format o mega-instituție pentru persoane cu dezabilități mintale. „După război a urmat criza economică, și cum aici erau multe clădiri goale… au trimis pe Leros toți oamenii cu dezabilități mintale“, spune Carolina, azi office manager la o agenție pentru turism alternativ.

În anii 1970 erau 2.500 de nebuni pe Leros. Acum au mai rămas vreo 300. Din 2002 Carolina a organizat în cadrul instituției cooperative sociale pentru oameni cu probleme mintale. „Le-am dat ceva să facă: pentru început au putut să îngrijească o cultură agricolă“. Acum se străduiește să îi implice și în turism.

În continuare, Theologos ne gonește neîndurător să vedem trei muzee ale războiului: 1) cel mare, din tunelul de război Merikia, 2) Depozito di Guera, muzeul privat cu intrare liberă al lui Ioannis Paraponiaris într-o clădire de piatră de 7 m înălțime pe care a ridicat-o singur, lângă casa lui, și 3) cel al lui Taso Kanaris, în care am ajuns aproape de miezul nopții și proprietarul, un bătrân de peste 80 de ani, s-a dat jos din pat și ne-a făcut un tur de o oră în pijamale.

 

 Recomandare de final

Dacă ajungi în Leros, urcă cele 365 de scări până la Castelul Pandeli. Acolo, la Muzeul Bisericesc îl vei găsi pe George Papatianos, cel mai tare curator din lume, arma secretă și necunoscută a insulei, un actor care știe să însuflețească icoane și pietre cu comentarii competente și vii, sub forma unor adevărate monologuri de teatru ad-hoc.

Îl găsești și pe FB: Ecclesiastical Museum, Pandeli Castle, Leros, Greece, unde postează imagini de icoane din muzeu.

 

Un peisaj tipic pentru Dodecanese se ivește când și când navigând pe lângă coastele Insulei Kalymnos, spre Leros. Foto: Bogdan Croitoru

Text: Cătălin Gruia 

Foto: Bogdan Croitoru

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*