Grecia, de pe velier

Vedere cu velier spre Vathy, satul-capitală al insulei Itaca

Este albastră, liniștită, și nu te lasă să te plictisești

Pe velierul ancorat în marina din Lefkada ne facem planul pentru cele cinci zile pline pe care urmează să le petrecem pe mare, în jurul insulelor Ionice.

“Atenție, suntem pe un velier, nu la hotel, nu la pensiune. Trebuie să avem grijă de resursele de apă, curent și să lăsăm curat în urma noastră. Vom vizita câteva insule și plaje la care nu avem acces decât de pe mare. Eu sunt căpitanul și toată lumea ascultă de căpitan”, ne spune Iorgos, un grec care mai târziu, după ce ne împrietenim mai bine, ne mărturisește că noaptea în pat îl aude pe Poseidon cum îl cheamă pe mare.

Ieșim în larg, dis de dimineață, după un mic dejun consistent și câteva cumpărături esențiale pe mare: fructe și legume de la un aprozar ascuns între străduțe, apă și multă bere. Lăsăm în urma noastră străzile înguste, casele cu obloane colorate și tufișurile bogate de Bougainvillea, planta pe care inevitabil o asociez cu vacanță și cu zona Mediteranei.

Pe măsură ce înaintăm spre larg, apa își schimbă culoarea dintr-un verzului foarte incert într-un albastru puternic care ne smulge tot felul de exclamații neașteptate: “De ce să te duci în cine știe ce țară exotică, când ai chiar aici în Grecia așa ceva?” sau “Zici că cineva a scăpat călimara cu cerneală în apă”.

Una din plajele pe care ne-am petrecut o după-amiază. Fără muzică și fără aglomerație.
Peisaj de pe velier

Velierul încetinește puțin pentru că trecem pe lângă Skorpios, insula privată care i-a aparținut lui Aristotel Onassis, despre care se spune că ar avea cea mai bună plajă din Grecia: golful este ferit de vânturi, aici nu sunt niciodată valuri puternice, copacii fac umbră atât cât trebuie, iar despre aglomerație nu poate fi vorba. Azi, insula este în proprietatea miliardarului rus Dmitri Rîbolovlev.

Ne plac poveștile și intrigile cu miliardari, dar parcă mai mult ne dorim să încercăm apa cristalină. Așa că ancorăm aproape de mal și luăm barca pneumatică spre prima plajă din călătoria noastră. La umbra unui măslin stă un câine destul de gălăgios, iar stăpânii lui, doi seniori sunt atât de bronzați că mă gândesc dacă nu cumva sunt aici de sezonul trecut.

Nu am oprit pe insula Skorpios, am găsit în schimb această plajă mică și restrasă pe insula Meganisi, unde am ancorat și ne-am relaxat câteva ore.
Grota Papanikolis, Insula Meganissi. Despre această grotă se spune că a fost folosită de căpitanii submarinelor grecești pentru a se ascunde de trupele inamice în Al Doilea Război Mondial.
Apus pe insula Meganisi

De fapt, aveam să concluzionăm ulterior, asta este frumusețea unei vacanțe pe velier: poți să ancorezi aproape de o plajă pustie, unde nu ajungi de pe uscat, vezi multe locuri noi fără să îți faci griji de mijloacele de transport sau de unde îți vei petrece noaptea. În cabină, bineînțeles!

“Marea Ionică are un mare avantaj”, ne spune căpitanul nostru. “Aici nu sunt perioade cu vânturi puternice. Marea este mereu liniștită și perfectă pentru o vacanță pe velier din mai și până în septembrie – octombrie. Eu și Nikos, partenerul meu, am început acest proiect din pasiune. Am lucrat zece ani în asigurări, în birou, dar acum îmi doresc altceva. Pe mare simt că sunt liber”.

Mic dejun la Θεα Cafe Bar cu vedere panoramică spre Nidri, insula Lefkada

Ca să ajungem la terasa Θεα Cafe Bar pentru micul dejun și o plimbare cu bicicletele, ancorăm aproape de plaja Desimi de pe insula Lefkada. Luăm barca pneumatică până la mal, urcăm un deal unde tot Iorgos ne arată tot felul de plante aromatice care cresc spontan în Grecia: oregano, salvie, cimbru, ba chiar și câțiva eucalipți. De aici, de la Θεα Cafe Bar, avem o vedere spectaculoasă spre stațiunea Nidri și tot de aici pornim pe biciclete spre o biserică mică și foarte iubită de localnici, Agia Kyriaki, adică Sfânta Duminică.

Pe drumul prin pădure spre biserică, orientat spre golful Nidri este mormântul lui Wilhelm Dörpfeld. Arheologul de origine germană și-a petrecut mulți ani pe insulă încercând să demonstreze că, de fapt, aici era Ithaca, patria lui Ulise.

Velierul nostru ancorat aproape de portul Fiskardo
Doamna Theodora are acest cafe-snack-bar în Fiskardo de ani buni. Cei care vin aici știu că iaurtul, brânza și laptele provin de la caprele familiei.

În Fiskardo, satul cochet din nordul Kefaloniei cu aproape 300 de locuitori, atmosfera e un pic mai studiată. Unele iahturi și catamarane cu forme aerodinamice ancorate în micul port par adevărate nave spațiale, iar la tavernele de pe mal vinul rece se bea din pahare de cristal. Magazinele de suveniruri afișează bijuterii, delicatese locale (miere, măsline, ulei), cosmetice și haine cum nu am mai văzut nicăieri până acum.

Casele colorate din Itaca, cu arhitectură venețiană

Foarte aproape de Itaca, Iorgos ne introduce în poveste: ne dă telefonul lui și ne îndeamnă să citim în engleză poemul “Ithaca” al poetului grec Konstantinos Kavafis. Practic, citim poezie în timp ce ancorăm.

Se vede că insula asta este specială, lucru pe care ni-l confirmă și primarul, domnul Spyros:

“Dincolo de povestea Odiseei, care pentru noi este jumătate adevăr, jumătate ficțiune, aici turiștii găsesc frumusețe pură. Insula este foarte verde și foarte intimă. De aceea, sunt multe vedete din toată lumea care au preferat să își cumpere case aici. Autoritățile au reglementat felul în care se pot construi clădirile: toate trebuie să respecte stilul local, regimul de înălțime și materialele tradiționale.”

Spre Mytikas
Portul Mytikas
Din vârful dealului, spre golful Mytikas
Fragment din fortăreața Alyzia de care localnicii sunt foarte mândri

Ultima oprire este în portul Mytikas, de unde pornim cu mașina spre cel mai apropiat sat, Kandila. Tot drumul durează aproximativ 20 de minute, dar curbele dese și viteza îl fac să pară mult mai lung. Șoferul nostru ne arată în stânga și în dreapta caprele care pasc libere și troițele în memoria celor care și-au pierdut viețile pe acele drumuri.

După ce vizităm fortăreața Alyzia, undeva sus ascunsă pe un deal, ajungem în piața centrală a satului, unde localnicii au întins o masă lungă și au pus pe ea tot ce au avut mai bun. Asta trebuie să fie adevărată ospitalitate grecească!

Cinci zile pe velier

Nu, nu am învățat cum să manevrăm velele, dar știm cum să aruncăm ancora și să o strângem la loc. Știm când este momentul optim să aruncăm baloanele de protecție și unde se află busola și butonul pentru pilotul automat.

Am vizitat cinci insule și mai multe plaje cu apă limpede (pe majoritatea dintre ele se ajunge doar de pe mare). Pentru toate acestea, într-o vacanță pe uscat probabil am fi căutat diverse mijloace de transport, locuri de cazare.

Avantajul în Marea Ionică este că distanțele între insule sunt scurte, așa că am ajuns ușor cu velierul de la una la alta.

Nu am avut timp să ne plictisim: dacă nu am făcut baie în mare, am pescuit, dacă nu am făcut plajă, pur și simplu am admirat peisajele și am ascultat poveștile ghizilor noștri.

Dansuri tradiționale la taverna Symposium din Nidri

Foto: Sergiu Mihăescu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*