Siciliana

Teatrul Massimo Vittorio Emanuele, Palermo. Foto: 123rf

Amintiri dintr-un serial cu mafioți, paste al dente și  ospitalitate siciliană

Palermo, Panormo

Nu am planificat eu călătoria în Sicilia. O prietenă mi-a povestit despre excursie și am lăsat-o să se ocupe de toate detaliile, care au inclus zborul, cazarea și eventualele vizite pe insulă. Tot ce știam despre această parte a lumii venea dintr-unul din serialele preferate din adolescență, La Piovra. Caracatița sau mafia siciliană, povești despre crime, tragedii și bande organizate de oameni duri și nemiloși, aflați cumva pe lângă lege, plus polițiști și procurori curajoși, care au schimbat destinul unei națiuni, sacrificându-se. Iar numele insulei îmi aducea mereu în minte sunetul cicadelor în timpul verii, bâzâitul monoton al unei după amieze toride și o lene orientală care, acum câteva luni, părea o promisiune atrăgătoare.

Am aterizat pe aeroportul Falcone-Borsellino de lângă Palermo la începutul lui iunie. Ce doi magistrați italieni care au dat numele aeroportului au fost asasinați de mafie în primăvara anului 1992, iar ediția din noiembrie 2006 a revistei Time i-a declarat eroi ai ultimilor 60 de ani. Ca în cazul multor insule, aeroportul este amplasat lângă mare. Cobor din avion între o mare azurie și calmă, Marea Tireniană, și o stâncă abruptă. Aerul este cald și uscat, bate un vânt ușor și mă simt deja în altă lume, cumva departe de Europa. Parcurgem, cu o mașină închiriată, cei 35 km până la Palermo și pe măsură ce ne apropiem de centrul orașului amintirile legate de serialul despre mafie devin din ce în ce mai vii. Nu știu dacă a existat vreun plan de urbanism, dar dinspre periferie spre centru, ca în orice oraș vechi, dezordinea lasă loc unei geometrii care-mi este destul de bine cunoscută. Cartierele mai noi poartă încă aerul anilor 50 sau 60. Spre centru străzile se îngustează și în sfârșit găsim o parcare subterană unde lăsăm mașina pentru câteva ore.

Întâlnire de gradul 3

Ieșim din parcare și primul lucru pe care-l căutăm este un magazin. Ne e sete, e cumplit de cald. Intru și cer o sticlă de apă plată, de 2 litri. Mă îndrept spre casa de marcat și nu am decât bancnote mari. Cu italiana mea aproximativă și prin semne arăt că nu am alți bani. Vânzătorul îmi spune că e în regulă, să iau apa și să plec. Ies, cer prietenilor o bancnotă mai mică și mă întorc fluturând 5 euro. Dar apa costă 50 de cenți și vânzătorul tot nu are rest. Insist că vreau să plătesc și atunci îi înfurii și pe cei doi bătrâni care stăteau de vorbă. “Vai, vai”, “Du-te, pleacă”, dau ei din mână și aproape mă dau afară din magazin. Încă un lucru se confirmă, oamenii săraci sunt poate cei mai generoși. Beau cu sete direct din sticlă și le sunt recunoscătoare.

Vedere către biserica San Matteo, Palermo. Foto: 123rf

Mulți spun că civilizația europeană și cea occidentală, de fapt, s-au născut în Mediterana. Pe insule.

Pentru că au fost dintotdeauna locuri de trecere și plăci turnante în călătoriile dinspre est și vest, de la nord la sud, de pe un continent pe altul. Sicilia este poate una dintre cele mai importante leagăne de acest fel, din două motive: este cea mai mare insulă din Marea Mediterană și face joncțiunea între Europa și Africa. Cele mai vechi dovezi arheologice ale existenței oamenilor aici datează din anul 12.000 î. Ch. Multe triburi și-au lăsat urmele pe insulă, dar grecii sunt cei care-și vor pune amprenta marcant și vor întemeia colonia din Siracuza. Aici s-a auzit prima oară strigătul Eureka!, căci aici a trăit și a studiat Arhimede. Palermo însă a fost construit de fenicieni în secolul al VIII-lea î. Ch. Panormo, cum îl numeau grecii, “portul tuturor”, este, astăzi, un creuzet de oameni și culturi diferite.

Înaintăm pe Via Dante Alighieri spre centru și trecem pe lângă clădiri care amintesc de Paris. Strada este mărginită de arbori de mirt pe ambele laturi, lăsați să crească în voie. La umbra lor, africanii stabiliți aici cu câteva decenii în urmă vând turiștilor și localnicilor toate nimicurile pe care le găsești într-un bazar. După 300 de metri, însă peisajul urban se schimbă și am senzația clară că mă aflu la Roma. Un hotel elegant cu pereți albi și coloane neoclasice vrea parcă să spună că ne-am întors în Europa civilizată. Este însă doar o impresie, pentru că după alte câteva sute de metri, cu puțin înainte de a păși în Piața Verdi, clădirea din stânga îmi dărâmă toate certitudinile. Cu două etaje și cu pereții cărămizii, mă face să cred că am ajuns în Mexic. În dreapta însă se conturează Teatro Massimo, unul dintre monumentele celebre ale orașului. Piața este în întregime pietonală și toți turiștii o traversează măcar o dată. Cântăreții ambulanți, statuile vivante și localnicii cu alură suplă și mers grăbit imprimă locului un aer fellinian. Arhitectura eclectică, combinația de Europa și Africa, ochii pătrunzători ai bărbaților sicilieni, toate se combină pentru a-mi da fiori pe șira spinării. În plus, nu pot scăpa de senzația că mă aflu în Orientul Mijlociu. Văd pretutindeni în jur bărbații locului, scunzi și negricioși, dar nu și localnice. Femeile sunt invizibile în capitala siciliană.

Vânzătoare de brânză în piața Ballaro din Palermo. Foto: 123rf

Adevăratele paste italiene

Ne e foame, suntem obosiți și am vrea să scăpăm de senzația neliniștitoare că trebuie mereu să ne uităm peste umăr. Intrăm pe una dintre străduțele care se varsă în piață și găsim imediat o cârciumă cu mese la umbră. Ospătarul ne întreabă ceva într-un dialect aspru, apoi trece la o engleză aproximativă. Ochi la fel de pătrunzători, expresie de om care le-a văzut pe toate. Comand paste cu fructe de mare, pentru că știu că aici voi avea parte de delicii proaspete. Nu mă înșel deloc, ba chiar farfuria îmi depășește așteptările. Spaghete al dente, desigur, cu midii, scoici, crevete mici și mari și roșii proaspete, perpelite rapid. Toate inundate de un sos transparent cu usturoi și foarte sărat.

Ne liniștim și peste jumătate de oră pornim spre mașină, vrem să ne cazăm înainte de asfințit. Drumul înapoi mă convinge că prima impresie pe care mi-o lasă un loc (sau un om) este cea corectă. Palermo, capitala ucigașilor și polițiștilor curajoși, mă apasă și mă neliniștește. Alegem alt drum spre parcare și după câteva străduțe înguste perspectiva lasă loc unei clădiri noi și moderne, cu pereți de sticlă. Giustizia, asta citesc, și iar mă trec fiori. Pe esplanada din jurul palatului de justiție cresc palmieri și senzația e de Miami, dar mă întorc spre dreapta și văd o stradelă înfundată și o casă pe jumătate dărâmată. La un colț, un polițist ne privește plictisit, dar cu aceiași ochi vii cu care încep să mă obișnuiesc, din mașina parcată. Cotim din nou și ajungem pe o stradă situată în spatele unor restaurante. Resturi de fructe și legume se descompun pe pavajul din piatră cubică, iar mirosul este de fermenți și putrefacție. Nu văd dreptatea în amestecul acesta brutal de stiluri și civilizații și îmi doresc să ajung la mașină mai repede, cumva apăsarea difuză a unei frici nenumite pare că inundă întreg orașul.

Oamenii sfințesc locul

Ajungem la parcare, dar nu reușim să ne dăm seama cum se deschide ușa. Citim câteva instrucțiuni în italiană și încercăm să plătim la automatul din apropiere, dar nimic nu se mișcă. Scanăm degeaba tichetul de parcare, automatul este mort. Ne dăm fiecare cu părerea, suntem 5 și avem toți opinii despre ce trebuie făcut. Totul durează vreo 10 minute, până când se apropie de noi un domn trecut de a doua tinerețe, scund și uscățiv, ca mai toți cei de aici, cu ochi vioi și zâmbitor. Ne spune într-o italiană curată și cântată: “Voi sunteți străini și trebuie să plătiți, dar eu sunt palermitan și nu trebuie să plătesc”. Apoi, cu un gest teatral, apasă butonul aflat sub nasul nostru, iar ușa se deschide cu un clic discret. Îi mulțumim în câteva limbi, sporovăim ca niște vrăbii care se simt brusc ușurate și părăsim parcarea, fără să fi plătit.

Ciao, Palermo, îmi dai fiori, dar n-am văzut oameni mai prietenoși ca aici!

Text: Dana Verescu
Foto: 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*