Interviu: Luminița Cuna, o exploratoare în Amazon

Pe râul Cononaco, în teritoriul huaorani, din Yasuni, considerată de oamenii de știință zona cu cea mai mare biodiversitate de pe planetă. Foto: Luminița Cuna
După o plimbare prin pădure, ne-am întors cu o mână de fructe pe care huaorani le-au cules. Ferdinand a fost servit primul deoarece făcuse impresie bună vecinei sale huaorani. Foto: Liana Corniel

Vorbește-ne puțin despre trucurile pe care ți le joacă mintea și corpul în junglă – asemănătoare întrucâtva cu trucurile pe care le joacă mintea călătorilor în deșert.

Mersul îndelungat prin junglă pune mare presiune pe corp și pe minte. Orizontul este finit, la câțiva pași în față, totul arată la fel, ceea ce face mersul mai dificil. Nu îți poți lua un punct de reper la orizont să zici hai, mai rezist până acolo. Trebuie să gestionezi senzații de foame, de sete, de epuizare, îți vine să te dai bătut, să încetinești, dar nu poți, altfel rămâi în urmă sau te prinde noaptea pe drum. Oboseala, căldura, umezeala, durerile de piele, de mușchi, de oase, de picioare, mâncărimea infrenală sunt senzații care, toate la un loc, creează o stare de profund incomfort fizic. Te forțezi să îți controlezi corpul extenuat cu o minte deja extenuată și distrasă de atâtea senzații care vin și dinăuntrul tău, și dimprejur. În tot acest timp trebuie să te ții de ghid, o secundă de neatenție și l-ai pierdut din priviri, dispărut în încâlceala de ramuri, liane și frunze dimprejur.

La un moment dat, mersul devine hipnotic, parcă are loc o detașare a eului de corp, un fel de desfacere dintre tine și lumea din jur. Este un moment interesant, mintea devine atunci mai liberă să zburde prin te miri ce colțuri ale imaginației, ți se învârt tot felul de gânduri și idei prin cap, până când ajungi la nivelul următor de extenuare. Atunci se instalează o liniște plăcută, surprinzătoare în sinea ta. Intri pe pilot automat, ești o mașinărie de mers. Ajungi, cumva, pe aceeași lungime de undă cu pădurea, cu tot ce este în jurul tău. Mersul devine mai alene, parcă nu tu mergi, ci altcineva merge în locul tău.

În junglă ești forțat să trăiești extrem de intens în momentul prezent, ceea ce nu prea mai știm să facem. Universul, timpul și spațiul, sunt reduse la acum și la cei doi metri pătrați și verzi din jur.

Huaoranilor le plac animalele de companie. În casele lor găsești adesea pui de maimuță, de papagali macaw, uneori chiar și pui de tapir sau de porc mistreț. Foto: Luminița Cuna

Cunoscând oamenii junglei și devenind o fidelă a locurilor, circumstanțele te-au făcut să devii o apărătoare a drepturilor lor. Care sunt pericolele care îi amenință cel mai tare pe oamenii junglei?

Distrugerea pădurii și implicit a animalelor, adică a casei și a hranei, a subzistenței lor. Indigenii și pădurea sunt strâns legați între ei, existența lor merge mână în mână. Defrișările masive și exploatările resurselor subsolului otrăvesc apele și solul, distrug habitatul viețuitoarelor, îmbolnăvesc oamenii.

Un lucru pe care vreau să îl înțeleagă lumea este că distrugerea Amazonului nu are doar repercusiuni locale, acolo, departe, ci ne afectează pe noi toți. Noi credem că tot ce este departe, tot ceea ce nu vedem, nu ne privește, sau nu există, sau nu ne influențează viața. Greșit. Acest imens ecosistem este o mașinărie fantastică care produce o cincime din apa dulce de pe planetă. Pădurea creează ploaie și vapori de apă în cantități atât de mari, încât influențează ciclurile hidrologice ale întregii planete.

Deasupra bazinului amazonic curge un adevărat râu ceresc, sunt vaporii rezultați din respirația bilioanelor de copaci ai pădurii. Aceștia duc umezeală și ploaie pe întregul continent sudamerican și în sudul Americii de Nord. Bazinul Amazonului este o forță atât de importantă pe planeta noastră, încât defrișările din Amazon reduc cantitatea de ploaie și zăpadă din Himalaya.

Există și alte elemente nocive pentru Amazon și locuitorii săi. La nivel local, aș vrea să menționez banul, care distruge comunitățile tradiționale și deja a pătruns cam peste tot. Popoarele indigene au o economie bazată pe schimb, pe daruri, pe reciprocitate, care funcționează pe principii total diferite de cele ale economiei de piață din sistemul capitalist în care trăim noi. Indigenii nu știu încă să gestioneze banii, nu le înțeleg funcția, însă le înțeleg puterea. Banul distruge sistemele de schimb tradiționale, creează conflicte, inegalitate, diviziune între membri micilor societăți indigene. Până și în Amazon, banu-i ochiul dracului.

Nu în ultimul rând, și ignoranța noastră este un factor dăunător. Mass media caută să prezinte doar aspectele senzaționale ale vieții indigenilor, sau doar acele părți ale culturii lor care pentru noi sunt controversate, ciudate. Astfel s-a creat și s-a perpetuat o imagine distorsionată a oamenilor junglei și a pădurii. Acest lucru a creat o prăpastie (imaginară) între noi și ei. Pentru noi ei devin „the others”, ceilalții, diferiții, ciudățeniile, non-oamenii. Amazonul este și el perceput ca un infern verde, în care colcăie șerpi veninoși și bântuie fiare, un univers plin de pericole, de grozăvii. De fapt, realitatea este complet alta.

Huaorani prepară otrava curare, care paralizează mușchii victimei, asfixiând-o. Huaorani folosesc săgeți înmuiate în curare pentru a vâna cu sarbacana păsări și maimuțe. Foto: Luminița Cuna

Cine citește cartea ta rămâne șocat de cât de actuale sunt niște chestiuni care țin de colonialism și care pentru simțul comun se plasează undeva înainte de 1900, poate chiar înainte de 1800. Totuși întâmplările descrise de tine sunt datate 2005 sau 2012 sau 2015, iar protagoniștii evenimentelor sunt oameni vii, tineri, cu care stai de vorbă. Statul, corporațiile internaționale și mafii de tot felul îi amenință pe băștinași. Cine îi mai apără? Ce șanse mai au ei: să supraviețuiască fizic și să supraviețuiască spiritual și cultural, ca nație și mod de viață?

Da, sunt niște întrebări complexe la care nu există un răspuns simplu. Sunt prea multe variabile și necunoscute pentru a prezice viitorul. Maiașii din Mexic mai există și în ziua de azi. La fel ca și indigenii quechua sau aymara. De ce nu ar mai exista și indigeni amazonieni peste 10, 20, 30 de ani? Poate într-o formă puțin diferită de cea în care există azi.

Cine îi apără? În primul rând ei înșiși. Au o capacítate extraordinară de a se adapta, de a învăța, de a reacționa, de a înțelege. Sunt foarte rezilienți.

Supraviețuirea lor – fizică și spirituală – este strâns legată de supraviețuirea Pădurii Amazoniene. Pădurea le adăpostește locurile sacre, acolo sunt spiritele care le rânduiesc viața, acolo cresc plantele rituale și medicinale, acolo sunt îngropați strămoșii lor. Viitorul pădurii este determinat de oameni în costume elegante care iau decizii în sălile de conferințe luxoase ale multinaționalelor și de hotărârile și interesele guvernelor naționale.

Pregătiți de mers la grădina de manioc pentru a aduce rădăcini, din care femeile vor găti cina. Foto: Luminița Cuna

Pe de altă parte, există o mulțime de indivizi și organizații care luptă pentru protejarea indigenilor, pentru promovarea drepturilor lor, pentru educarea lor, pentru a le face auzită vocea. Nu am avut loc în carte să descriu câți « environmental defenders » au fost omorâți în ultimii ani pentru că au îndrăznit să stea în calea unor multinaționale sau a unor oameni cu putere.

De exemplu, în 2017, au fost omorâți aproape 200 de activiști ai mediului, mulți dintre ei indigeni. Culpabili direct sau indirect sunt agribusinessul, industriile extractive, exploatările ilegale de cherestea sau vânătorii ilegali de animale sălbatice. Am fost întotdeauna impresionată de reziliența, de tenacitatea indigenilor, de hotărârea cu care luptă pentru apărarea teritoriului lor, uneori cu prețul vieții. Alături de ei, găsim oameni ca Chico Mendez, sau călugărița Dorothy Stang, care au plătit cu viața îndrăzneala de a apăra Pădurea Amazoniană.

Un alt lucru care trebuie înțeles este că indigenii, la fel ca toate popoarele lumii, sunt în continuă schimbare. Există trei mari categorii de indigeni – contactați, recent contactați (sau în curs de contact) și necontactați. Majoritatea indigenilor au fost deja contactați de câteva decenii, ceea ce înseamnă că au fost « contaminați » de lumea modernă – au acces la haine, la dulciuri, la celulare, la televizoare, la fotbal, la lanterne, la biciclete, la motoare pentru bărci.

Contactul cu lumea de dinafară a produs, inevitabil, schimbări în cultura lor, ceea ce este un fenomen normal. Cultura este ceva dinamic, nu static, încremenit în timp. Nu putem să ne așteptăm sau să ne dorim ca indigenii să rămână un proiect încremenit în trecut. Este egoist din partea noastră să le dorim asta. Așadar, cred că culturile indigene se vor modifica în timp, își vor pierde unele elemente și vor câștiga unele noi.

Indigenii și pădurea lor sunt invadați de ONGuri, reprezentanți ai guvernelor, misionari, oameni de știință, jurnaliști, fotografi, turiști. Toti acești actori cizelează, prin intervențiile și acțiunile lor, viitorul popoarelor indigene și al pădurii. Este o țesătură foarte complicată, cu mulți actori care au interese diverse. Iar indigenii trebuie să descâlcească încurcătura asta, să învețe să navigheze într-o lume nouă, să încerce să ia direcția cea mai bună pentru supraviețuirea lor.

Cu prânzul în mână: un huaorani tocmai a prins un bagre, o specie de somn cu coada roșie. Carnea albă, cu puține oase este extraordinar de gustoasă. Foto: Luminița Cuna

La nivel global, există deja numeroase tratate care protejează indigenii, printre care Declarația ONU pentru Drepturile Popoarelor Indigene (UNDRIP) și Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 169 privind populațiile indigene și tribale. Sunt două dintre cele mai importante mecanisme care protejează drepturile și teritoriile indigene.

Prin acestea li se recunoaște, printre altele, dreptul la autoguvernare după legile și instituțiile lor tradiționale, dreptul de a-și practica tradițiile si cultura, de a-și păstra limba, dreptul la teritoriile pe care le-au ocupat sau folosit în mod tradițional. Asta este vestea cea bună. Este un prim pas important.

Din păcate, aceste tratate nu constituie acorduri cu forță juridică obligatorie între semnatari, așa că ele nu pot penaliza guvernele care nu le respectă. Sunt deocamdată mai mult de frumusețe, sunt dovezi că lumea modernă și-a dat seama de importanța indigenilor și a teritoriilor în care ei locuiesc, dar încă nu există acel « political will », dorința politică de a le pune în practică.

Sunt prea multe interese bănești la mijloc – profituri scăzute pentru marile corporații, pentru guverne. Ar trebui și noi să ne schimbăm modul nostru (comfortabil) de viață, să devenim mai conștienți în deciziile pe care le facem când consumăm – de unde provine lemnul din mobilă, carnea de vită din farfurie, componenții din cosmeticale, iar pentru vegetarieni sau cei care țin post, ar trebui să se întrebe de unde vine soia din produsele pe care le consumă, probabil a fost cultivată pe miile de hectare defrișate în Amazon.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*