Bijuteriile Uzbekistanului

Piața Registan, inima orașului antic Samarkand din Uzbekistan. Foto: Leonid Andronov / 123rf

Bijuteriile Uzbekistanului, orașele vechi Samarkand, Bukhara și Khiva, sunt diferite și neîncetat, la întrecere unul cu altul.

Samarkand

Samarkandul este probabil cel mai cunoscut dintre orașele vechi ale Uzbekistanului, poate și pentru faptul că aici și-a stabilit capitala imperiului marele Tamerlane sau Timur cel Șchiop. Era unul din orașele înfloritoare de pe Drumul Mătăsii, care lega China de Mediterana, cunoscut în Persia antică și mai apoi în timpul expansiunii lui Alexandru cel Mare sub numele de Marakanda.

Mausoleul lui Amir Timur. Foto: Julia Rogova / 123rf

Surat, ghidul nostru uzbek, ne-a povestit despre Amir Timur chiar în interiorul mausoleului său din Samarkand, Gur-e Amir (“Mormântul Regelui”). Amir Timur a murit în timul expansiunii către China, în iarna lui 1405, din cauza unei pneumonii făcute după ce a trecut râul Syr – Daria. Din explicațiile ghidului nostru, mi-au rămas în memorie superstițiile legate de exhumarea lui Timur. Se spune că pe mormântul său scria “Când mă voi ridica dintre morți, lumea se va cutremura”. În era sovietică, mai exact pe 19 iunie 1941, câțiva cercetători ruși dezgroapă cadavrul și stabilesc înălțimea lui Timur, cât și aspectul său facial.  Trei zile mai târziu, începe invazia Uniunii Sovietice de către naziștii lui Hitler. Mai mult, localnicii cred că cei care au deschis mormântul și au lucrat acolo, au murit la scurt timp din cauze misterioase.

Medresa Ulugh Beg este considerată una dintre cele mai frumoase din lumea islamică. Foto: Felix Lipov / 123rf

Nu departe de mormântul lui Timur se află centrul Samarkanului și piața Registan, compusă din cele trei medrese (Medresa Ulugh Beg, Sher-Dor și Tylia-Kori). Medresa sau madrasa este un cuvânt arab, care desemnează școala sau instituția de învățământ, în cele mai multe cazuri, o școală de învățătură islamică. În Uzbekistan, nu mai sunt multe astfel de medrese active, în care studenții chiar stau acolo și învață. Majoriatea sunt acum monumente și toate cămăruțele strâmte, altădată aparținând studenților, sunt pline acum cu suveniruri, comercianți și artizani.

Complexul Shah-i-Zinda. Foto: Monika Maria / 123rf

Dintre toate monumentele din Samarkand, cel mai spectaculos este complexul Shah-i-Zinda. Shah-i-Zinda este o necropolă, formată de-a lungul a opt secole și compusă din peste 20 de clădiri, una mai decorată ca cealalta. Pare că este un oraș într-un oraș. Ai nevoie de timp să te plimbi și să analizezi. E ca un labirint de ceramică turcoaz-albastră, în care te poți pierde.

Nu departe de acest complex, se află bazarul sau piața Samarkandului, la fel de plină de culoare ca orice piață din Uzbekistan.

Două tinere îmbrăcate în costume tradiționale dansează în cadrul unui festival local. Foto: Golib Tolibov / 123rf

Bukhara

Bukhara este mult mai compactă decât Samarkandul în ceea ce privește centrul vechi și monumentele. Orașul este faimos pentru covoare. Inițial aceste covoare erau făcute de nomazi turcmeni, care nu locuiau în apropiere de Bukhara, dar probabil treceau pe aici. Nu se știe exact de ce orașul a rămas cunoscut pentru acestea, dar astăzi sunt câteva ateliere de covoare în oraș, care se bucură de acest renume.

Mormântul lui Ismail Samani. Foto: Julia Rogova / 123rf

În acest oraș se află și unul din cele mai vechi monumente din Uzbekistan, mormântul lui Ismail Samani, fondatorul dinastiei Samanizilor. Mormântul lui datează din secolul al IX – lea și are o formă cubică, fiind construit din cărămizi de pământ așezate complicat și decorate cu motive zoroastre și islamice. Se pare că a supraviețuit invaziei mongole a lui Ginghiz Han doar pentru că la acea dată se afla deja sub pământ, în urma unor inundații.

Lângă acest monument este piața centrală cu legume, fructe, condimente, diferită de bazarul din centru. Bazarul din centru este pentru turiști, bineînțeles, într-un frumos pasaj acoperit, decorat cu domuri și cupole. Orice ai alege, covoare, broderii, haine, eșarfe, peste tot trebuie să negociezi!

Emblema orașului Bukhara este minaretul Kalyan, înalt de 45 de metri. Foto: Yulia Babkina / 123rf

În Bukhara există una dintre puținele medrese active, medresa Miriarab, care face parte din complexul Kalyan. În această medresă au voie doar studenții, dar ușa de la intrare este deschisă și pentru ochii curioși ai turiștilor, care pot doar arunca o privire în curte printr-un mare grilaj .

Mai e ceva în Bukhara de care îmi amintesc cu plăcere: momentele petrecute în jurul bazinului Lyabi Hauz (în traducere ar fi lângă iaz sau lângă apă), unul dintre puținele bazine cu apă rămase în Bukhara. Altădată, orașul dispunea de multe bazine de apă, stătute și insalubre, și care erau de fapt principala sursă de apă a locuitorilor. Sovieticii au fost cei care le-au desființat bazinele și le-au adus apă potabilă de la mari distanțe. Bazinul de la Lyabi Hauz a continuat să existe pentru că se află în mijlocul unui ansamblu arhitectural impresionat. De jur împrejur sunt astăzi terase unde se întâlnesc localnicii la ceai și înghețată, iar turiștii savurează o cafea bună. Pentru că Uzbekistanul are o cultură a ceaiului, cafeaua este de obicei instant. Dacă o comanzi la vreun restaurant local în loc de ceai, ai toate șansele să te trezești cu borcanul pe masă!

Tot lângă bazinul cu apă, este și o statuie din bronz pe care scrie Nasreddin Hogja. Eu am crescut cu o carte despre Nastratin Hogea și nu mă așteptam să îl întâlnesc aici. Nasreddin Hogja este un fel de prost înțelept, care spune anecdote cu tâlc și care, ne spune ghidul, aparține Bukharei. Se pare că uzbecii pretind că ar fi fost al lor, dar la fel pretind și turcii, afganii și iranienii.

Poarta de vest (Ata Darvoza) către orașul antic Itchan Kala. Foto: Mihtiander / 123rf

Khiva

De la Bukhara la Khiva, am mers șapte ore cu un autocar prin deșertul arid. Khiva a fost primul sit Unesco al Uzbekistanului și este împărțit în două: orașul dintre ziduri, Itchan Kala, și din afara zidurilor, Dichan Kala. Aceste ziduri, înalte de zece metri și construite din cărămidă lutoasă fac orașul unic și special.

Minaretul Kalta Minor fotografiat la apus. Foto: Monticello / 123rf

Simbolul orașului este minaretul Kalta Minor, îmbrăcat la exterior în ceramică verde și albastră. Arată într-un fel ciudat, pentru că a rămas neterminat. Lângă minaret se află o medresă, transformată astăzi în hotel, unde am și stat. În jurul curții interioare, așazate ca un fagure de miere, sunt cămăruțele studenților. Să ajung la cameră era o provocare de fiecare dată, atât de întortocheate mi se păreau coridoarele, iar camera în sine era un pătrățel în care abia încăpea un pat. O mică celulă dedicată studiului!

Am înțeles în călătoria mea aici că Uzbekistanul este fascinant și vibrează de culoare la tot pasul: de la ceramica albastră de pe moschei, la broderiile roșii și mătăsurile verzi și galbene. În acelaști timp, Uzbekistanul este o țară ex-sovietică, ex-comunistă și, ca în orice țară cu astfel de trecut, mentalitatea și comportamentul localnicilor au încă multe metehne. Nu se poate să nu observi asta în instituțiile de stat, în birocrație sau în așteptările oamenilor.

Citește și

Iurta din Asia Centrală

Noi atracții în Dubai

Fără țintă, sălbatică și imprevizibilă: viața pe vechiul Drum al Mătăsii

Text: Ramona Cazacu
Foto: 123rf

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*