Este sigur să călătorim acum? Depinde.

O călătoare merge prin aeroportul Schiphol din Amsterdam. KLM Royal Dutch Airlines cu sediul în Olanda, la fel ca majoritatea transportatorilor, cere acum pasagerilor să-și acopere fața la bordul avioanelor. Foto: Robin Utrecht, Hollandse Hoogte / Redux

Iată care sunt cele mai bune practici pentru a porni la drum fără a-ți pune în pericol sănătatea – sau a celor din jur.

De: Johanna Read

Chiar dacă multe restricții sunt încă în vigoare, călătoriile încep încet-încet. Oamenii aflați în carantină de luni de zile vor să își întindă picioarele, să vadă altceva decât un monitor și să stimuleze economia. Restaurantele și unele atracții turistice stațiunea Universal Orlando din Florida, Muzeul de Arte Plastice, Houston) se deschid pentru călătorii locale și interne. Câteva țări (Grecia, Italia) încep să îi întâmpine pe călătorii internaționali.

Dar cum poți explora în siguranță o lume cu întâlniri potențial mortale cu oameni prietenoși care te-ar putea infecta (sau pe care tu i-ai putea expune la virus)? Este un vas petri? Este posibilă vizitarea unui parc național în timp ce ne distanțăm social? Și dacă alegi o călătorie aparent mai sigură, te poți opri să folosești toaletă publică?

Un sondaj realizat de National Geographic și Morning Consult arată că doar 2% din 2.200 de americani au spus că s-ar urca într-un avion acum și doar alți 8% ar lua în considerare acest lucru. Este înțelept având în vedere restricțiile de călătorie încă în vigoare, inclusiv avertismentele Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) privind călătoriie internaționale și precauțiile cu privire la călătoriile în SUA și cu multe țări și state (Maine, Hawaii) care necesită încă 14 zile de autoizolare, indiferent de simptome.

După cum spuneam recent, planificarea călătoriilor este bună pentru sănătatea mentală. Dacă știi mai mult despre riscurile reale și percepute de COVID-19 s-ar putea să te ajute să te simți mai bine să ieși după ce se ridică restricțiile. Iată cele mai bune practici pentru călători.

Pentru a preveni răspândirea COVID-19, ghișeul unei companii aeriene de pe aeroportul Schipol din Amsterdam este acoperit cu o folie de plastic. Foto: Remko de Waal, AFP / Getty Images

Ar trebui să mă urc într-un avion?
Provocare: să stai înghesuit lângă străini într-un tub de metal zburător

Recomandare: este liniștitor să știi că „datele de până acum sugerează doar rare cazuri posibile de transmitere în zbor” a COVID-19, spune dr. Lin H. Chen, profesor asociat la Harvard Medical School și director al Centrului de Medicină pentru Călătorii din Cambridge la Mount Auburn. Ea explică că, dacă toată lumea respectă îndrumările Organizației Mondiale a Sănătății, riscul de transmitere la bordul avioanelor și oriunde altundeva este semnificativ redus.

„Mulți oameni cred că se îmbolnăvesc într-un avion, dar realitatea este că calitatea aerului dintr-un avion este de fapt foarte bună – cantități mari de aer exterior curat și tot aerul recirculat trec printr-un filtru HEPA”, spune Joe Allen. Un profesor asistent și director al Programului pentru clădiri sănătoase la Harvard T.H. Școala de sănătate publică Chan, Allen explică că este mai probabil să te îmbolnăvești în timp ce stai la coadă la securitatea aeroportului, la poarta de îmbarcare sau în metrou.

Aeroporturile și companiile aeriene încearcă să reducă la minimum riscurile de contagiune în mediile lor adesea aglomerate. Curățarea intensivă este acum norma; avioanele sunt acum curățate cu dezinfectant electrostatic care se lipește de suprafețe precum centurile de siguranță. Unele companii aeriene îți oferă șervețele, iar Administrația pentru Securitatea Transporturilor a crescut dimensiunea sticlelor cu dezinfectant de mână pe care le puteți aduce la bord de la 96 g la 340 g.

Măștile chirurgicale sunt necesare pentru a urca în majoritatea avioanelor. Companiile aeriene încearcă să-i așeze pe oameni astfel încât să aibă mai mult spațiu. Dar asta nu înseamnă neapărat că locurile de la mijloc rămân goale, mai ales că numărul de zboruri este redus. Încă nu există nicio politică națională a Statelor Unite, dar mai multe companii aeriene îți iau temperatura. Dacă ai peste 38 de grade, nu te vor lăsa să zbori.

Pe plan internațional, unele destinații cer dovada unui test COVID-19 negativ; alte destinații testează pasagerii la sosire. Mulți au carantină obligatorie de 14 zile, uneori ți se cere să trimiți un plan de carantină pentru aprobare, să descarci o aplicație sau să obții o brățară de urmărire pentru a se asigura că respecți regulile. Certificarea vaccinării poate fi necesară în cele din urmă pentru călătorii, dar până în prezent știința nu acceptă „pașapoarte de imunitate” sau dovada că o persoană a avut COVID-19 și, în teorie, este imună.

Să mă duc într-un parc național?
Provocare: evitarea mulțimilor mari în aer liber

Recomandare: „Petrecerea timpului în natură aduce mai multe beneficii, iar riscurile sunt scăzute și gestionabile”, spune Allen. Cheia este să păstrați o distanță de 2m. O idee bună, când ești în parc este să te prefaci că ceilalți oameni sunt urși grizzly și stai departe de ei.

Verifică siteurile parcurilor naționale pentru a vedea dacă sunt închise sau parțial închise (toalete și restaurante, în special), dacă numărul vizitatorilor este limitat sau dacă există alte reguli, cum ar fi purtarea unei măști. Evită activitățile de grup care implică un contact apropiat și distanțează-te social în locurile de campare. Joyce Sanchez, specialist în boli infecțioase și director medical al Clinicii Travel Health din Froedtert și Colegiul Medical din Wisconsin, ne reamintește că „vara este sezonul căpușelor și țânțarilor”, așa că nu uitați de spray-urile și protecția solară (deși poate că față bronzată o cu formă de mască va deveni o medalie de onoare pentru că faci ce trebuie pentru a-i proteja pe ceilalți).

O femeia face plajă într-o zonă de distanțare socială de pe plaja La Grande Motte din sudul Franței. Foto: Clement Mahoudea / AFP Getty Images

Ar trebui să închiriez o căsuță lângă mare?
Provocare: evaluarea siguranței plajelor și a locurilor de vacanță

Recomandare: La fel ca excursiile în parc, vacanțele la mare sunt grozave dacă poți să stai departe de ceilalți și să respecți normele privind închiderea plajelor. Nu există nicio dovadă că poți lua COVID-19 din apă (ar trebui să îți faci griji despre ceilalți). Nu uita să îi iei la plajă pe cei mai buni prieteni: protecție solară prietenoasă cu mediu, fără oxibenzonă și dezinfectant de mâini.

În ceea ce privește proprietățiile de închiriat, asigură-te că sunt curățate în conformitate cu ghidurile de sănătate publică, cum ar fi recomandările OMS pentru sectorul de cazare. Inițiativa Airbnb de curățenie îmbunătățită include o perioadă vacantă de 24 până la 72 de ore între oaspeți (deși cei care fac curățenie ar putea intra în acest interval), dar este posibil să nu fie necesar având în vedere că există dovezi că coronavirusul plutește în aer doar până la trei ore. Întrucât este posibil ca virusul să trăiască pe suprafețe timp de două sau trei zile, ai putea să mai cureți o dată suprafețele atinse des de alți oameni. După cum spune Chen, „dacă te speli bine pe mâini ar trebui să eviți o posibilă contaminate.” Dacă anxietatea e mai mare decât avantajele unei vacanțe, este un semn că nu ești încă pregătit să te aventurezi pe afară.

Să stau la hotel?
Provocare: Distanțarea în condiții de siguranță și încredere în serviciile de curățenie

Recomandare: hotelurile care au mai multă grijă de angajații lor (oferindu-le echipamente de protecție personală și concedii medicale plătite) vor avea mai multă grijă de tine. Verifică site-ul oricărui hotel pentru a vedea răspunsul la COVID-19. Multe hoteluri din Statele Unite urmează noile recomandări ale Safe Stay Safe American (American Hotel and Lodging Association).

Alegeți proprietăți care își bazează protocoalele pe știință, și nu pe lucruri care sună bine, dar care au un efect redus sau nu se concentrează pe de zonele care contează cu adevărat. Caută hoteluri care au instalat plexiglas la recepție și care solicită personalului să poarte măști sau unde poți să îți faci check-in online și să vă folosești telefonul pe post de cheie a camerei.

Evită lifturile dacă se poate și profită de această ocazie pentru a face mișcare urcând scările, spune Sanchez. Serviciul în cameră poate fi mai sigur decât restaurantul. Du-te să înoți dacă piscina nu este aglomerată: curățarea standard a piscinei ucide virusurile, deci piscina este în siguranță; de oameni trebuie să îți faci griji. Camerele curate sunt importante, dar mai important este să stai la doi metri distanță față de ceilalți. Și, desigur, să te speli pe mâini când ajungi în cameră și din nou înainte de a pleca.

Să folosesc o toaletă publică?
Provocare: Să-ți rezolvi treburile în băile aglomerate.

Recomandare: presupune că toaletele publice „nu sunt dezinfectate corespunzător și gândește-te la suprafețele ca și cum ar avea un virus viu pe ele”, spune Sanchez. Așasar, este adesea necesar să le utilizăm. Alege băi cu un singur etaj și bine ventilate dacă ai cum și păstrează distanța față de ceilalți.

Chen spune că „o igienă bună a mâinilor este esențială după folosirea unei băi publice”, asta înseamnă că trebuie să te speli și să te usuci pe mâini; dacă nu există săpun, folosește un produs de igienizare pentru mâini. „Nu știu să existe date care să arate că dacă tragi apa SARS-CoV-2 nu se aerosolizează și nu se transmite.” Indiferent, este întotdeauna o practică bună să lăsați capacul înainte.

Dar cei care nu poartă măști?
Provocare: să stai în siguranță, respectând teritoriile altora

Recomandare: îți ia ceva timp să urmărești noile protocoale COVID-19. Este simplu să revenim la obiceiurile de dinainte de pandemie în situații noi, când suntem stresați și când încercăm să ne relaxăm și să ne distrăm. Dacă ești cât mai amabil și înțelegător, stresul va fi mai mic.

Dacă ești un exemplu pozitiv, îi vei încuraja și pe ceilalți. Jonathon Day, profesor asociat și director de programe la School of Hospitality and Tourism Management din Purdue, spune că „siguranța atunci când călătorești (și când ieși afar,ă în general) este o „co-creația”.

„Dacă un cunoscut de-al tău nu poartă mască și nu se distanțează social, ar trebui să discuți cu el motivul pentru care nu o face”, spune Chen. Nu uita că nu toată lumea poate purta mască și că până la urmă oameni suntem și mai uităm noile norme. Ai putea să întrebi politicos pe oricine se apropie prea mult „v-ar deranja să ne oferiți un pic mai mult spațiu, vă rog?” Dar s-ar putea să fie mai ușor doar să te îndepărtezi de ei. Probabil că nu merită riscul, sau stresul, să te confrunți cu un străin. Dacă nu poți scăpa de situație, cere ajutor managerului sau însoțitorului de zbor.

Amintește-ți că, în ce privește bolile transmisibile, „dacă toată lumea este responsabilă de sine și de comunitate / societate, atunci cu toții am fi mai în siguranță”, spune Chen.

Noțiuni de siguranță

Încă învățăm despre COVID-19. Dar suntem de acord că se răspândește cel mai ușor prin contactul strâns între oameni. CDC spune că atingerea obiectelor nu este principala modalitate de contractare a acestuia.

Aceasta înseamnă că, ori de câte ori ești departe de casă, cel mai important lucru pe care îl poți face este să menții o distanță de doi metri (sau mai mult) față de străini. Purtarea unei măști minimizează, de asemenea, șansa de a transmite altora un virus sau o altă boală.

Alte măsuri cheie de prevenire, de la Organizația Mondială a Sănătății și de alte autorități de sănătate publică: spală-te bine pe mâini, evită să îți atingi fața, tușește și strănută în cot, dezinfectează obiectele atinse frecvent precum telefonul, rămâi acasă dacă ești bolnav. Aceste măsuri te mențin pe tine și pe ceilalți în siguranță, indiferent cât de departe mergi. „COVID-19 ne-a demonstrat că pentru a reduce răspândirea, avem o responsabilitate comună”, spune Chen, care este președintele Societății Internaționale de Medicină pentru Călătorii.

Considerații generale pentru călătorii

În timpul unei pandemii, mersul la magazin, cu atât mai mult cu cât călătorești într-un alt oraș sau țară, necesită protocoale noi. Urmează politicile de carantină obligatorii, atât acasă cât și la destinația planificată. Multe frontiere internaționale rămân închise călătoriilor neesențiale, iar unele țări limitează și călătoriile interne între regiuni.

Examinează-ți situația personală. Sunt necesare precauții suplimentare pentru oricine are un risc ridicat de a contracta COVID-19. Verifică regulile de carantină de după călătorie, inclusiv ale angajatorului tău. Este la fel de important să te protejezi pe tine și pe cei dragi, dar și pe ceilalți. Nu vrei să aduci virusul în comunitatea ta, în special acolo unde numărul de cazuri este redus sau acasă. Gândește-te dacă beneficiile călătoriei sunt mai mari decât riscul de a răspândi virusul.

Când te hotărăști unde vrei să mergi și cum vei ajunge acolo, examinează cât de ușor va fi să stai departe de alți oameni.

“În general, mașina este mai sigură decât zborul din punctul de vedere al infecției, pentru că poți controla felul în care ajungi la destinație, cine este în mașină cu tine, ce măsuri ai luat pentru dezinfectarea suprafețelor, unde te oprești pe parcurs și când te întorci”, spune Sanchez.

Citește și

De ce săpunul e mai bun decât clorul în lupta cu coronavirusul

Odată cu schimbările aduse de coronavirus, pe canalele de socializare abundă știrile false despre animale

Ce știu și ce nu știu oamenii de știință despre tratarea coronavirusului

În această așezare din Kenya, lupta împotriva coronavirusului necesită solidaritate

1 Trackback / Pingback

  1. Este Sigur Să Călătorim Acum? Depinde. - Revista National Geographic Romania 😷 SiteBucuresti.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*