Popas transatlantic

St. George unde toate acoperișurile sunt de un alb imaculat. Foto: Ioan Cobzarenco

Bermuda, pe scuter

Text și foto: Ioan Cobzarenco

Patru zile am fost duși de vânt, plutind cu 6 noduri, după care vântul ne-a devenit potrivnic; în ultimele două zile n-am mai putut înainta decât cu motorul. Ca participant la Atlantic Rally for Cruisers (ARC), am luat startul împreună cu alte 37 de veliere, din Tortola, Insulele Virgine Britanice, către Bermuda. O navigație de 800 de mile, prima etapă din cele 2.600 de mile până în Azore, adică traversarea Oceanului Atlantic de la Vest la Est.

Am ajuns în golful St. George’s Harbor după miezul nopții. Noroc că aveam pe plotter o hartă electronică detaliată a insulei, care ne-a fost indispensabilă pentru a intra în siguranță printr-o trecere foarte îngustă, Town Cut, către St. George’s Harbour. Funcționarul de la ghișeu pentru formalitățile de intrare s-a panicat pentru că niciunul dintre noi nu avea viză pentru SUA. Până la urmă a priceput că noi mergem către Europa, nu către America de Nord.

St. George, foto: Ioan Cobzarenco

St. George

Pe insulă nu se poți închiria mașini, ci doar scutere. Prima oprire – St. George unde toate acoperișurile sunt de un alb imaculat. Casele, clădirile oficiale și hotelurile au acoperișuri ca o coală de hârtie. Nu există nicio sursă de apă potabilă pe insulă și singurul mod de a-ți procura apa de băut, cel puțin în trecut, era să colectezi apa de ploaie de pe acoperiș. Dacă mergi în vizită la cineva care nu are acoperișul prefect curat, e bine să eviți apa oferită de gazdă.

M-a impresionat starea de bine a acestui oraș, cu străzi și clădiri impecabile, foarte curat și bine organizat (în general, în Caraibe lucrurile astea mai lasă de dorit). Am început vizitarea orașului din King’s Square, centrul orașului. Aici se află primăria ridicată în 1782, unde consiliul local încă își mai ține ședințele. Pe colțul de nord-vest se află Bermuda National Trust Museum, unde poți vedea macheta detaliată a corabiei primilor coloniști, „Sea Ventura“, și un film de 12 minute care îți povestește istoria de patru veacuri a insulei.

Hamilton, foto: Ioan Cobzarenco

Hamilton

În drumul către capitala insulei, Hamilton, am făcut un popas la Tucker’s Town, pe coasta de est a insulei, o zonă rezidențială exclusivistă, cu un imens teren de golf. Hamilton e capitala insulei din anul 1815, când a detronat St. George. Orașul este un nod de comunicații, aici se află portul comercial, terminalul de ferry-uri și autogara.

Urmând malul apei, strada Front Street e artera comercială și de business cea mai importantă a capitalei, cu o viață dinamică dată de restaurantele populare sau exclusiviste, magazinele de bijuterii sau de suvenire, sedii de bănci sau societăți de asigurări. Am pornit către sud, trecând pe lângă plaje care mai de care mai frumoase și spectaculoase, întinderi de nisip cu nuanțe roz, străjuite de stânci sau apărate de recife și umbrite de palmieri.

Royal Navy Dockyard, foto: Ioan Cobzarenco

Royal Naval Dockyard

Odată cu câștigarea independenței de către tânărul stat american, britanicii și-au pierdut toate porturile de pe coasta de est, așa că s-au văzut nevoiți să transforme Bermuda într-o puternică bază pentru Royal Navy.

Construcția docurilor a început în 1809, și foarte mulți muncitori au murit din cauza frigurilor galbene. Baza a fost operațională până după al Doilea Război Mondial, când a fost dezafectată. După 1995, la King’s Wharf au început să acosteze marile nave de croazieră și zona s-a dezvoltat intens, orientată către turism de masă. Au apărut magazinele de suvenire, baruri și restaurante și a fost construit National Museum of Bermuda. De aici am luat un ferry care ne-a dus, cu scuter cu tot, înapoi în Hamilton. Așa am avut ocazia să văd catamaranele Oracle și Artemis antrenându-se pentru ediția din 2017 a America’s Cup, care va fi găzduită de Bermuda.

Întorși la barcă, am continuat pregătirile pentru traversarea Atlanticului de la Vest la Est, prin Azore, către Bătrânul Continent. Aveam în față 1.800 de mile marine cu o vreme schimbătoare.

Citește și

Grecia, de pe velier

În Sulina, să te descalți!

Delta Dunării văzută din canoe

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*