Viena pentru doi

Lui îi plac muzeele şi bibliotecile, ei, cafenelele şi viaţa de noapte. Va reuşi Viena să-i împace pe amândoi? Text: Adina Brânciulescu şi Cătălin Gruia

(Cătălin)
Adina merge pe lângă bicicletă înnegurată, cu degetele crispate pe coarne, împiedicându-se de pedale la fiecare pas. E o dimineaţă splendidă, Mariahilfer Strasse a început deja să zumzăie de turişti, dar ea n-are ochi pentru nimic. A mai urcat doar de două ori în viaţă pe bicicletă, dar ţine să ne însoţească pe mine şi pe Gerhard într-un „maraton“ de vreo 20 de km prin Viena.
Sunt puţin îngrijorat, dar ştiu că suntem într-un oraş aflat sub dictatura bicicliştilor: 1000 de km de piste şi trasee şi peste 50 de staţii de închiriat, prima oră fiind gratis. (www.citybikewien.at, www.pedalpower.at)
Gerhard Strassgschwandtner, directorul şi proprietarul Muzeului The 3rd Man (www.3MPC.net), dedicat filmului clasic cu acelaşi nume, e vienezul tipic: un lungan blond, şarmant, cu un aer aristocratic şi cu un dar aparte de a te face să te simţi în largul tău. Din trei glume, Adina a uitat de groaza de bicicletă şi iat-o săltând în şa! Ştiu că se va poticni de multe ori, dar sunt fericit pentru că Gerhard profită de fiecare oprire ca să ne spună o anecdotă sau istoria acelui loc.
Pornim din Cartierul Muzeelor. Fostele Grajduri Imperiale, unde habsburgii îşi ţineau cei peste 650 de cai, sunt considerate azi unul dintre cele mai mari complexe culturale ale lumii (www.mqw.at). Următoarea oprire: Hofburg (www.hofburg.at). Cândva un castel medieval (din care numai capela regală mai poate fi văzută azi), Palatul Imperial a tot fost extins de habsburgi de-a lungul secolelor. Până în 1918 era reşedinţa imperială şi centrul de control al unui imperiu gigantic. Mâine revenim aici să vedem comorile seculare şi bisericeşti din Palatul Imperial, Muzeul Sisi, apartamentele imperiale, colecţia imperială de argintărie şi Şcoala Spaniolă de Călărie.
Apoi ne oprim (Adina dictează staţiile, iar Gerhard vine cu poveştile) la Primărie, Parlament, Opera de Stat, Catedrala Sf. Ştefan, Karlsplatz, Hundertwasserhaus şi Prater. Parcul de distracţii reprezintă numai 4% din cele 900 de hectare cât are Praterul (un fost parc imperial de vânătoare), a doua mare zonă verde a Vie-nei. (Incredibil: jumătate din oraşul ăsta e spaţiu verde). Străbatem parcul, trecem Dunărea (podurile au şi ele alei speciale pentru biciclete), după care ne afundăm pe potecile neturistice din Parcul Naţional Donau-Auen (9300 de hectare de mlaştini şi păduri virgine). Nu ştiu cum, dar ajungem şi la un templu budist. E deja ora 3. Traversăm iar Dunărea şi ne oprim pentru masa de prânz: câte un şniţel, desigur, cu salată şi suc de mere, la un restaurant de pe Insula Dunării. Toastăm pentru Adina, proclamată, pe drept, „Regina bicicletelor“.

(Adina)
„Iarăşi?“, m-a întrebat intrigată cea mai bună prietenă când i-am spus că vom pleca la Viena pentru zece zile. „Trageţi o fugă măcar până la Salzburg sau Linz.“ În clipa aceea m-am gândit la relaxarea care mă cuprinde imediat ce cobor din avion în aeroportul Schwechat, la lejeritatea oamenilor şi la acel sentiment de dulce „gemütlichkeit“ – comoditate, să-i spunem, proprie vienezilor. „Mă simt acasă la Viena“, i-am răspuns.
Mi-am luat zborul de pe Otopeni cu gândul la zece zile liniştite, fără grabă ori senzaţii tari, în care să nu alerg de la un muzeu la altul. Vreau să pătrund dincolo de „poleiala“ turistică şi să descopăr pe-ndelete atmosfera, oamenii şi spiritul Vienei. Pentru prima dată, hiperactivitatea şi documentarea minuţioasă ale lui Cătălin nu m-au îngrijorat. Acordurile lui Strauss de pe cursa Austrian Airlines care ne-a purtat spre Viena rezonau cu cele care-mi treceau mie prin cap. Am coborât din avion fredonând Tritsch Tratsch Polka.

 

(citeste continuarea în ediţia revistei National Geographic Traveler, Nr. 2/2009)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*