De-a Himalaya în Carpaţi

Ultimii paşi spre vârf. Suntem la 2.500 m, dar parcă am fi la 8.500. Foto: Alex Găvan

O formulă de vacanţă de iarnă pentru cutezători.

Zăpada e un tobogan pe care poţi aluneca înapoi în timp, teleportându-te direct în copilărie. Un vis de vacanţă poate începe cu o ninsoare liniştită cu fulgi mari, cu flori de gheaţă pe geam şi cu dansul nămeţilor pe ritm de viscol. Apoi, omătul, cu proprietatea magică de a transforma în basm tot locul pe care se aşază, dând un farmec trecător chiar şi oraşului. Mai e şi inconfundabilul frig al iernii, cu ciorapi de lână şi muci îngheţaţi în barbă, şi tot ce mai aduce iarna pe uliţă, de la zurgălăi la ademeniri de ţuică fiartă. Dar sunt mulţi cărora bucuriile contemplative nu le sunt îndeajuns. Zăpada face casă bună şi cu adrenalina. Nu vorbim acum despre combinaţia de viciu şi trudă la banda rulantă, care este schiul. Ci de cei ce răspunzând provocării munţilor iau zăpezile în piept.
Unde? La o cabană de altitudine, unde nu ajungi cu maşina, unde îţi cari totul în spate, unde confortul e altul decât cel de acasă. Dar de ce atâta perversitate? Pentru că efortul, perceput în aerul debil al oraşelor ca o corvoadă, iarna pe munte devine o adevărată bucurie a existenţei. Cu cât te osteneşti mai tare, cu atât
îţi face mai mare plăcere. Aerul tare şi frigul ajută motorul nostru biologic să funcţioneze mai bine. Ca la orice motor, mai mult oxigen favorizează arderea, iar o bună răcire împiedică gripajul. Dacă dai motorului şi benzina potrivită, descoperi deodată că eşti capabil de performanţe de care nu te credeai în stare. Simplul fapt că mergi în faţă câteva ore ca spărgător de urme într-o zăpadă până la genunchi echivalează cu o săptămână de sală de fitness.
Carpaţii noştri sunt munţi prietenoşi. Vara, o turmă de oi îi trece într-o singură zi dintr-o parte în alta, cu măgari cu tot, în timp ce ciobanul doineşte din fluier. Dar iarna, măgarii, oile, chiar şi fluierul trebuie să rămână acasă. Atunci, Carpaţii se transformă într-un fel de Himalaya. Şi nu o spun eu, ci  Goetz Wiegand, un faimos alpinist german, unul dintre cei ce au pe conştiinţă câţiva optmiari  şi care crede că Făgăraşul, mioritic cum e el, e un bun loc de antrenament pentru marea performanţă.
L-am cunoscut pe Goetz la Cabana Negoiu (www.negoiu.ro), un loc perfect pentru vacanţa de iarnă şi Revelion semeţ. La 1.550 de metri altitudine, la limita pădurii de brad cu austerul gol alpin al Făgăraşului, se află hotelul alpin. E făcut din ziduri solide din piatră, cu o capacitate de cazare de 200 de locuri, în camere de 2-6 paturi, cu o mare sală de mese şi o bucătărie de nădejde. Treabă săsească. Există chiar un fel de curent electric molcom, produs de o eroică microhidrocentrală învârtită de apele pârâului Sărăţii. Când tensiunea scade, becurile dau o lumină de feştilă, iar cel mai turbat rock de pe CD devine o melopee adormitoare. Denumirea de „hotel” trebuie amendată în consecinţă. E un loc unde heliportul încă nu a fost inaugurat, turiştii şi navetele de bere trebuie să urce pe o potecă de picior cale de vreo trei ore în condiţii normale. Vii cu maşina dinspre Braşov sau Sibiu până la Porumbacu, de aici pe drum forestier vreo 18 km până la o carieră de marmură. Mai sus, per pedes apostolorum…
În perioada dintre Crăciun şi Revelion, când măgăruşii intră în vacanţă, cabanierul apelează la turiştii voluntari pentru a aduce din vale bunătăţile pentru eveniment. Eu mă ofer întotdeauna, nu atât pentru delicioasa ciorbă oferită recompensă, cât mai ales pentru plusul de antrenament pentru „ziua cea mai lungă”: după Revelionul mic, este de bonton să-ţi începi anul cu o tură voinicească, până în creastă. Dacă zăpada e stabilă, ţinta e direct Negoiu. Când condiţiile meteo şi mai ales zăpada sunt mai dubioase, atunci va fi Vârful Şerbota – o alternativă sigură şi cu nimic mai prejos ca frumuseţe. Şi astfel, ne mai jucăm un pic de-a Himalaya, cu satisfacţii şi emoţii de top, dar la preţ redus.La Cabana Bâlea (www.balealac.ro) e tot Făgăraş, tot iarnă la peste 2.000, dar telecabina simpli-fică accesul. În schimb, ieşirile în peisaj sunt mai delicate, pentru că, oriunde ai porni, riscurile de avalanşe sunt mai mari. Şi tot în Făgăraş, după ce ne instalăm la una dintre pensiunile locale şi ne închinăm la frumoasa Mănăstire Sâmbăta, putem ieşi în creasta principală prin Fereastra Mare sau Cheia Bândei.

Bucegii ne pot oferi câteva variante frumoase.

Cele mai uşoare şi scurte ar fi turele de platou, cu variaţiuni pe punctele Vârful cu Dor-Piatra Arsă-Babele-Omu. Socotiţi câte un sfert de zi (de iarnă, adică scurtă!) pentru fiecare segment şi apoi veţi alege în funcţie de facilităţile de cazare.
Mie îmi place cel mai mult tura care porneşte de la Peştera-Padina spre şaua Strunga. De aici, se merge pe Drumul Grănicerilor la Omu (www.cabana-omu.ro), având tot timpul în stânga panorama depresiunii Branului, dominată de Piatra Craiului, iar la dreapta circurile Doamnelor, Obârşiei, Cerbului, cu vederi până hăt, spre Baiului. E un drum foarte lung, căci de la Omu este recomandată retragerea de noapte spre Babele (www.babele.ro).
De creasta Pietrei Craiului iarna nu e cazul să vorbim aici, căci e pentru aşi. Se poate, totuşi, ajunge foarte bine la cabana Curmătura, de unde avem minunata panoramă a crestei nordice. Dar ieşirea spre culme, pe versantul răsăritean, expus la soare, poate fi riscantă.
În lipsa unei cabane în zona centrală, Retezatul iarna se face pe furate, plecând de obicei de la Pietrele, urcând apoi pe crestele mai puţin expuse la avalanşe. Mie îmi place mai puţin decât vara, pentru că sub austeritatea albă dispar lacurile verzi-albăstrui, morenele sălbatice de granite şi pajiştile colorate de flori.
În schimb, o tură de iarnă prin Munţii Apuseni are multă personalitate. Apusenii au întotdeauna zăpezi bogate care dau pădurilor de brad un aspect solemn, de catedrală, iar căsuţele risipite se mai pot recunoaşte doar după fuioarele lungi de fum.
O rută clasică este cea care porneşte din Valea Arieşului, la Gârda, peste dealul Munună, iar de aici la Scărişoara, Bătrâna şi Padiş. O alternativă mai uşoară este Gârda-Casa de Piatră, iar de la Izvorul Gârzii peste munte, spre Poiana Călineasa, tot la Padiş.

La drum

De ce ai nevoie

  • Echipament: bocanci, pufoaică şi căciulă de nădejde, pantaloni de Goretex, ciorapi şi pulovere de la Polartec sau Windstopper, mănuşi subţiri cu degete, din lână, peste ele mănuşi impermeabile cu un deget, parazăpezi pentru gambe, colţari, un piolet, semicoardă de 30 m (la echipa de doi); ochelari de soare cu protecţie UV, cremă de faţă şi de buze; hartă, busolă, gps; aparatul foto şi video şi bateriile de rezervă.
  • Provizii: consistente, dar uşor asimilabile. Recomandăm muşchi ţigănesc, pastramă, caşcaval, gemuri, fructe uscate, ciocolată, batoane energizante. Fă-ţi o bună rezervă de materie primă pentru citronadă naturală – lămâi şi miere –, căci deshidratarea e un mare inamic.

Pericole

  • Avalanşele. Dacă ascultăm de prognoze şi luăm  în serios sfaturile salvamontiştilor, ale cabanierilor, ale oamenilor cu experienţă, reducem considerabil riscurile şi putem vorbi de multe trasee 99% sigure. Sau hai să spunem 98%. Abordarea unor trasee de creastă sau vale, pe o zăpadă neconsolidată, rămâne o ruletă rusească.
  • Tripticul hipotermie-epuizare-îngheţ. Ziua scurtă ne zoreşte, deci efortul mersului prin zăpadă e uneori considerabil. Dacă motorul nostru funcţionează normal, pierderea de energie este mereu compensată prin combustibil – gustări consistente şi citronadă. Iar dacă suntem şi bine echipaţi, frigul şi vântul nu vor răci maşinăria prea mult.

Text: Cristian Lascu

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, iarna 2008)

Galerie de imagini:



1 Comment

  1. Salut, astfel de ture se fac destul de des, si fara comisioane smechere in clubul turistic Patagon.

    Se plateste doar transportul si cazarea….si ies super drumetii, fara obligatii dar cu foarte multa atentie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*