Plimbare prin oraşul neiubit

Perspectiva de pe Intercontinental a centrului Capitalei. Foto: Bogdan Croitoru

E vremea să redescoperi Capitala şi surprinzătorul său eclectism.

Mi-a plăcut Bucureştiul mai mult decât Praga, mi-a mărturisit Teelkien, o olandeză care a fost pe aici vara trecută. O afirmaţie care poate te surprinde, fie că locuieşti în Cluj, fie în Drumul Taberei, şi priveşti capitala României ca pe un oraş haotic, prăfuit şi gălăgios. Te invităm să iei oraşul la pas şi să înţelegi ce îi fascinează pe mulţi străini.
Pentru a lăsa Bucureştiul să te farmece, mai întâi două recomandări:
Priveşte în sus. Ne-am obişnuit să mergem cu capul aplecat sau să ne uităm la vitrine. Pentru a înţelege Bucureştiul vechi, pentru a descoperi bogăţia decorativă a oraşului, ridică-ţi privirea de la trotuarele peticite şi mucurile de ţigară.
La fiecare pas, zăreşti fie statui de îngeri jucăuşi şi zeiţe mândre, luxuriante decoraţiuni fin-du-siècle, balcoane şi foişoare neobrâncoveneşti, ziduri îmbrăţişate de iederă. Bucureştiul vechi este atât de eclectic şi de îndrăzneţ.
Explorează la pas străduţele ascunse dincolo de marile bulevarde. Acesta este un Bucureşti pe care puţini l-au descoperit. La numai o sută de metri de un mare bulevard, adesea aglomerat, gălăgios, poluat şi cu o arhitectură gri şi monotonă, descoperi un alt oraş patriarhal, liniştit şi pitoresc, cu case mari şi frumoase, pierdute în grădini şi sub viţă-de-vie. Ia-o la pas, iar ritmul dulce al vechiului Bucureşti te va cuceri. Nu te sfii şi schimbă direcţia, lasă-te purtat de val.

„După decenii întunecate de comunism şi tranziţie confuză, Bucureştiul se întoarce mai tânăr, mai dinamic şi mai vibrant ca niciodată.” Foto: Marin Raica

Traseul pe care ţi-l propun leagă simbolul tradiţional al Bucureştiului, Ateneul Român, de o nouă clădire-emblemă cu care majoritatea turiştilor străini asociază oraşul: Casa Poporului. Este un traseu prin multele vârste ale Bucureştiului, prin „Micul Paris“ elegant, prin oraşul vechi, oriental, şi prin capitala ceauşistă, monumentală. Acordă trei ore pentru parcurgerea traseului şi petrece cât timp vrei tu în muzeele menţionate. Însă ia aminte – este doar o iniţiere în Bucureşti, oraş ce poate ţine un vizitator ocupat foarte multă vreme…

1. Ateneul Român, Piaţa George Enescu, Piaţa Revoluţiei

Ca orice mare oraş, Bucureştiul bate prin mai multe inimi. Din considerente de convenienţă geografică şi de rol simbolic, îţi propun să porneşti la drum spre Ateneul Român, uşor accesibil de la staţia de metrou Piaţa Romană, aflată pe Bulevardul Magheru. Arteră relativ nouă, datând din anii ’30, Magheru a fost tăiat prin ţesutul urban al vechiului Bucureşti pentru a înlesni traficul, rezultând cel mai modern bulevard al unei capitale europene la acea vreme. Ia-o la dreapta pe strada Tache Ionescu şi mergi drept până în Calea Victoriei, artera emblematică a Bucureştiului vechi. Ia aminte la sinagoga renovată de pe strada Tache Ionescu, una dintre cele două încă funcţionale în oraş, amintind de vremurile cosmopolite când Bucureştiul avea una dintre cele mai mari comunităţi evreieşti din Europa. De pe Calea Victoriei, se vede noua faţadă în sticlă a hotelului Radissan. Aproape de ea, este Piaţa George Enescu, unde se află Ateneul.
Ateneul Român este simbolul Bucureştiului vechi. Patrunde în sala de spectacole, o mică bijuterie, unde se află o frescă înfăţişând istoria românilor de la începuturi până la Războiul de Independenţă (a fost doar construit sub domnia lui Carol I). Foloseşte intrarea de pe strada Benjamin Franklin.
Ansamblul de piaţete ce se deschide de la Ateneu abundă de istorie. Piaţa George Enescu este flancată la nord de hotelul Hilton-Athênée Palace, simbol al luxului perioadei interbelice. La vest, regăseşti clădirea neoclasică a Muzeului Naţional de Artă, ce a funcţionat iniţial ca Palat Regal al României. Muzeul este constituit din două părţi, una de artă românească şi cealaltă de artă europeană, şi adăposteşte nenumărate lucrări de valoare.
Vizavi este eleganta Bibliotecă Centrală Universitară, a cărei cupolă a fost total distrusă în timpul Revoluţiei din 1989, acum complet renovată. Biblioteca marchează intrarea în Piaţa Revoluţiei, loc emblematic pentru Decembrie 1989. În această clădire austeră se afla, până recent, Senatul României, iar înainte de 1990, sediul Comitetului Central al PCR. Ia aminte la celebrul balcon de unde Ceauşescu şi-a ţinut ultimul discurs, atunci când mulţimea adunată în piaţă a început să se revolte. Şi se va părea probabil mai jos decât ţi-l aminteai de la televizor. În mijlocul pieţei se află un monument a cărui concepţie a fost şi este încă destul de controversată: Memorialul Eroilor Revoluţiei. De aici ai o bună perspectivă asupra sediului Uniunii Arhitecţilor din România. O structură de sticlă a fost adăugată ruinelor unei construcţii a fostei Securităţi, rezultând una dintre cele mai interesante structuri din Bucureştiul contemporan. Merită să pătrunzi şi în interiorul cafenelei de la primul nivel, unde se află o fotografie detaliată a pieţei în timpul Revoluţiei. În fine, vizavi de clădirea fostului C.C. se află biserica Kretzulescu, una dintre cele mai vechi din oraş.

2. Pe Calea Victoriei

Coboară pe Calea Victoriei, treci de hotelul Novotel, ce combină faţada reconstruită a vechiului Teatru Naţional, distrus de bombardamentele germane din ultimul război, cu un monolit de sticlă şi oţel, şi ajungi într-o mică piaţetă, mărginită de Teatrul Odeon şi hotelul Ramada Inn. Acest spaţiu este un exemplu uimitor al eclectismului Bucureştiului. Poziţionează-te în faţa statuii lui Atatürk şi priveşte spre Teatrul Odeon. Şi numele, şi arhitectura teatrului amintesc de Paris. Întoarce-te şi priveşte imobilele de pe Calea Victoriei. La stânga, sunt două clădiri în acelaşi stil parizian, în varianta bucureşteană, cu mai multe ornamente. Arhitecţii bucureşteni de sfârşit de secol XIX au încercat de multe ori să fie mai parizieni decât Parisul însuşi. Dar imediat la dreapta, vezi o clădire dominată de o geometrie a liniilor drepte, fără ornamentaţii. Este Bucureştiul interbelic, al entuziasmului faţă de modernismul în arhitectură. La fel, ultima clădire ce flanchează piaţa, Palatul Telefoanelor, cu elemente de art deco, întăreşte imaginea Bucureştiului interbelic „modern“. Dincolo de Calea Victoriei, la stânga lui Atatürk – o clădire tipică perioadei comuniste. Iar la dreapta lui Atatürk, închizând piaţa, este hotelul Ramada Inn, postmodern, cu o faţadă de sticlă. Într-o singură piaţă, ai o secţiune prin cinci stiluri ce au marcat Bucureştiul. Alte oraşe europene sunt caracterizate printr-un stil anume; Bucureştiul este exact opusul – farmecul lui stă în juxtapunerea atâtor stiluri diferite, în eclectism.
Continuă plimbarea pe Calea Victoriei. La intersecţia cu Bulevardul Regina Elisabeta se află, poate, unul dintre cele mai „pariziene“ locuri din Bucureşti. Cercul Militar Naţional, cu o arhitectură ornată, somptuoasă, a fost construit în perioada antebelică pe locul vechii mănăstiri Sărindar, semn că demolările nu au scutit, de fapt, niciodată Capitala. La colţul nord-estic al piaţetei formate se află cafeneaua Capşa, un loc de mare tradiţie pentru Bucureşti, unde elitele literare ale României se adunau odată.

3. Piaţa Universităţii

De la Cercul Militar Naţional, mergi pe Bulevardul Regina Elisabeta până în Piaţa Universităţii – locurile unde bucureştenii şi-au câştigat libertatea în 1989, s-au revoltat pentru democraţie în 1990 şi au celebrat intrarea în Uniunea Europeană în 2007. Aici găseşti şi azi un oraş tânăr şi vibrant: fântâna din faţa Universităţii sau scările din faţa Teatrului Naţional sunt locurile de întâlnire preferate pentru tinerii bucureşteni. De la fântână, ia-o pe strada Biserica Enei, priveşte faţada veche a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu“; admiră stilul neobrâncovenesc, aici într-un apogeu decorativ. Îl poţi recunoaşte uşor în multe case din Bucureşti prin colonadele şi foişoarele-balcon caracteristice.

4. Vechile bănci şi „Centrul Istoric“

Din Piaţa Universităţii se văd turnurile rotunjite ale Bisericii Ruse, cunoscută mai ales ca Biserica Studenţilor. Locaţia îi explică bine numele. Ia-o la dreapta, treci pe lângă Centrul Ceh, Universitatea „Spiru Haret“ şi Biblioteca Naţională. Clădiri maiestuoase, impunătoare, ce anunţă imaginea Băncii Naţionale a României. Te afli acum în centrul financiar al Bucu-reştiului antebelic, când a fost amplasat aici un întreg cartier de bănci.
Ia-o la stânga, după Banca Naţională, şi intră în micul pasaj ce se deschide la dreapta ta. Aici este Pasajul Vilacrosse, unde arcadele de sticlă galben-verzuie, statuile ce decorează tavanul şi zecile de oameni ce sorb din cafele sau narghilele te aduc într-o altă lume, un „Mic Paris“ cu iz oriental.
Continuă pe Calea Victoriei la stânga, până ajungi la strada Lipscani. Dacă o iei la stânga, pătrunzi în „Centrul Istoric“. Mai întâi, vezi Banca Naţională dintr-o nouă perspectivă, pe stânga, şi un alt şir de bănci, toate în stil ornat parizian, pe dreapta. La intersecţia cu strada Smârdan, te poţi aventura pe Lipscani până la Hanul cu Tei, unde găseşti atât galerii de artă, cât şi magazine de suveniruri. Sau o poţi lua pe strada Smârdan, prima dintre străzile reabilitate ale „Centrului Istoric“. De pe strada Smârdan, fă la dreapta şi ajungi la strada Stavropoleos. O stradă nu foarte lungă, dar încărcată de clădiri superbe, de la mănăstirea Stavropoleos, poate cel mai fermecător loc al „Centrului Istoric“ (fii sigur că vizitezi şi curtea interioară, o splendidă oază de linişte într-un oraş atât de agitat), la nuanţele neogotice ale clădirii unde se află Caru’ cu Bere. La capătul ei se află clădirea CEC. Roagă gardianul să te lase să intri şi nu vei regreta – prin cupola de sticlă a băncii pătrunde o lumină ce încălzeşte întreg spaţiul interior, elegant şi armonios, al clădirii.
Urmează din nou Calea Victoriei – admiră faţada Muzeului Naţional de Istorie (dacă ai timp, vizitează-l, în special pentru fragmentele din Tezaur pe care le poţi vedea acolo) şi ia-o la stânga pe strada Franceză. Clădirile nerenovate, multe în avansată stare de degradare, au un aer boem şi romantic pe care mulţi călători străini îl apreciază. Strada Franceză te duce la Curtea Veche, unde se află ruinele Palatului Voievodal. Îţi reaminteşti aici că Bucureştiul se află într-o zonă puternic seismică. În stânga – o casă cu un foişor de lemn. Probabil, aşa arătau majoritatea caselor negustoreşti din oraş înainte de secolul al XIX-lea. La fel, un exemplu al Bucureştiului vechi de iz oriental este Hanul lui Manuc, acum în renovare.

5. Centrul Civic, Patriarhia şi Palatul Parlamentului

Ia-o la dreapta pe lângă Hanul lui Manuc pentru a te teleporta în timp. De aici începe brutal oraşul lui Ceauşescu. Ironia face ca Piaţa Unirii să fi devenit, între timp, din piaţa centrală a oraşului comunist în cea mai clară expunere a capitalismului postrevoluţionar pe care o are Bucureştiul. Panouri publicitare acoperă faţada magazinului Unirea, devenit între timp un mare Shopping Center, iar panouri luminoase domină piaţa noaptea, când zona aminteşte parcă de nebunia culorilor şi luminilor din Las Vegas.
Traversează Piaţa Unirii până la şirul de fântâni arteziene ce au fost amplasate de Ceauşescu pe noua axă a oraşului, aşa-numitul Bulevard al Victoriei Socialismului (azi, Bulevardul Unirii). Bucureştiul s-a dezvoltat în timp pe o axă nord-sud, dar Ceauşescu a dorit să-şi impună propria vi-ziune, o axă est-vest, pentru care a sacrificat o treime din „Centrul Istoric“. Accesul vizual către Catedrala Patriarhală, unde îţi sugerez să mergi urcând dealul ce se vede din Piaţa Unirii, a fost obturat de două blocuri. Vechi cartiere de case, grădini, biserici, sinagogi au fost pur şi simplu rase de pe faţa pământului pentru a face loc unui bulevard monumental, mai lung şi mai lat decât Champs-Elysées. Dacă, în anii ’90, acest areal era gol, deprimant şi stingher, oraşul l-a îmblânzit: acum există terase pline, magazine, oameni pe stradă, semn al unei normalităţi urbane recâştigate.
De la prima fântână priveşte la dreapta. Iată. Ai văzut-o. Este celebra Casă a Poporului, actualul Palat al Parlamentului. Cea mai mare clădire a Europei, a doua clădire administrativă din lume, adăposteşte azi ambele Camere ale Parlamentului, un număr de muzee (între care recomandăm Muzeul Naţional de Artă Contemporană cu terasa de pe acoperiş), săli de conferinţe şi multe spaţii încă neocupate. Palatul trebuie vizitat nu pentru calitatea arhitecturală sau a decoraţiunilor, care îi  lasă rece pe mulţi, cât pentru senzaţia de monumental pe care o propagă şi, mai ales, pentru perspectiva pe care o ai asupra Bucureştiului de la balconul său. Acesta este Bucureştiul lui Ceauşescu, ordonat, simetric, curat, monumental. Cu totul altul decât oraşul pe care tocmai l-ai simţit în plimbarea ta, haotic, pitoresc, boem, gălăgios.
Traseul acesta te-a convins, poate, că farmecul Bucureştiului stă tocmai în surprinzătoarele sale contraste. Nu există un alt oraş în Europa care să-i semene. Nu mai găseşti în acelaşi loc palate beaux-arts, blockhaus-uri moderniste, mahalale orientale, vile cochete, monstruozităţi comuniste, bisericuţe ascunse şi, mai nou, turnuri de oţel şi sticlă ce sfidează parcă, la rândul lor, istoria acestui oraş.

Text: Gruia Bădescu

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, iarna 2008)



1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*