Plajele perfecte ale tailandezilor

Thailanda are 2.775 de kilometri de plaje (multe dintre ele paradiziace precum aceasta de pe Koh Nang Yuan), peste 500 de insule şi 24 de parcuri naţionale marine. Foto: Bogdan Croitoru

Tentativă de evadare din ţarcul turistic pentru a-ţi descoperi propriul paradis.

Suntem un echipaj pe cinste: eu – un fel de Albă-ca-Zăpada şi şapte pitice măslinii în uniformă de şcoală (bluză albă, fustiţă neagră), plus un şofer bătrân şi chior, înghesuiţi ca sardelele într-o maşină evadată parcă dintr-un cimitir auto. Pe scaunul din stânga şoferului suntem trei. M-au cules de pe drum, la ieşirea din oraşul Chumphon (capitala unei provincii cu peste 200 km de plajă la Golful Thailandei), şi mă conduc circa 15 km până la Novotel, hotelul unde stau. E cam 7.00 seara; fetele abia au terminat orele, iar bătrânul, care cu o mână ţine volanul şi cu cealaltă uşa, ca să nu-i cadă, le duce acasă, ca în fiecare seară, pentru 20 de baht (0,4 euro).

Fetele şuşotesc, probabil despre farang-ul (turist străin) pe care l-au pescuit, chicotesc, îşi dau coate. Nu pricep o boabă din ce spun, dar, din fericire, ele înţeleg puţină engleză. Cea din stânga mea şi-a scris în palmă LOVE şi le-a arătat celor din spate, care au izbucnit în hohote. Abia aştept să-i povestesc lui Bogdan (Croitoru, fotograful). L-a ars soarele, ieri, când am navigat toată ziua, din insulă în insulă, prin Parcul Marin Naţional Mu Ko Chumphon, şi acum îşi linge rănile la răcoare, în hotel.

Suntem la a doua călătorie în Thailanda. În urmă cu trei ani, am avut parte de un traseu de şeic arab (deşi cronometrat la minut).

De data aceasta, am pornit haihui, împreună cu Bogdan, lăsându-ne în voia sorţii, dar încercând să evităm pe cât posibil locurile cu renume. Peste tot pe unde ne-am oprit, i-am întrebat pe thailandezii cu care ne-am împrietenit care este plaja lor preferată, interesându-ne de locurile secrete unde le place să meargă, căutând destinaţiile autentice, nu cele confecţionate pentru turişti.

Plajele thailandeze sunt împărţite în trei mari zone: cele dintre Bangkok şi graniţa cu Cambodgia; cele din Golful Thailandei; cele din Marea Andaman. În fiecare dintre acestea există destinaţii celebre (dezvoltate excesiv), precum Phuket, Koh Samui, Koh Samet, Koh Chang, Koh Pha Ngan, Koh Tao sau Koh Phi Phi, care-i atrag pe majoritatea celor aproximativ 15 milioane de turişti străini care vin anual în Thailanda. Din cauza afluxului în creştere de vizitatori de care s-au bucurat în ultimele decenii, aproape toate aceste destinaţii au devenit extrem de „turistice“, confruntându-se cu marile probleme asociate staţiunilor de succes: aglomeraţie, dezvoltare necontrolată, poluare, agenţi de turism neserioşi. Dar chiar şi ele îşi au nestematele lor ascunse; în plus, toate sunt înconjurate de insuliţe mai mici şi puţin cunoscute.

Thailanda are 2.775 km de plaje, peste 500 de insule mici şi mari, 24 de parcuri naţionale marine; un studiu sistematic al acestor plaje (cum ne-ar fi plăcut nouă) ne-ar fi luat cel puţin doi ani. Noi nu aveam la dispoziţie decât 17 zile.
Am plecat cu câte cinci tricouri, o pereche de sandale şi foarte puţini bani, neavând încotro decât să intrăm în contact direct cu localnicii, nu cumpărându-i ca nişte turişti răsfăţaţi care privesc lumea de sus, ci câştigându-le bunăvoinţa.
Dar destul cu vorbăria. E vremea să ridicăm cortina, să-i cunoşti pe adevăraţii actori ai acestei piese care să ne recomande plajele lor favorite (personajele vor intra în scenă nu neapărat în ordine cronologică sau alfabetică, ci cum le vine mai bine).

Actul I

Scena 1

Latifundiarul

„Sunt leneş. Da, stau aici, la nici 100 m de mare, dar mi-e lene să înot în fiecare zi. De fapt, mi-e lene să şi merg cu voi ca să vă arăt plaja“, spune „Ohh“ Kirat Wongprakob. Tipul are 42 de ani, dar arată ca un adolescent: 1,60 m înălţime, maiou alb mulat şi decoltat, blugi rupţi, ochelari negri, cordeluţa metalică în părul prins în coadă de cal; toate lucruri scumpe, de firmă. Suntem pe proprietatea lui de 40 ha în districtul Phathiew, provincia Chumphon, unde Ohh are o crescătorie de creveţi şi o plantaţie de cocotieri şi palmieri. Aici lucrează şi trăiesc în căsuţe amărâte în jur de 100 de oameni. Aceasta e doar una dintre cele cinci crescătorii de creveţi ale familiei sale. Dar Ohh nu se consideră şi nici nu pare om de afaceri. E mai degrabă un artist boem, cu un aer uşor decadent; locuieşte şi creează într-un cuib ciudat, cocoţat pe piloni înalţi de lemn: jumătate hambar deschis, jumătate casă japoneză, la vreo 100 m de plajă. Acoperişul din frunze de palmier e găurit în mai multe locuri, dar lui Ohh îi e groază să îşi vadă cuibul invadat de muncitori care să facă reparaţiile. Pe şi lângă pereţi sunt câteva opere de-ale lui: tablouri, schiţe, modelaje, un fel de sculptură într-o imensă coajă de copac; când l-am găsit, lucra la rama unei oglinzi. A terminat facultatea de artă în Bangkok în urmă cu 15 ani (nu s-ar mai întoarce în aglomeraţia aia nici mort), iar acum zice că îşi supraveghează muncitorii, dar de fapt se ţine de pictură, desen, lucru manual. Are o colecţie impresionantă de reviste care îi vin din toată lumea. Pe masa lui am găsit un exemplar National Geographic, ediţia thailandeză, cu articolul nostru despre Dracula. A fost impresionat când s-a convins că numele de pe cărţile noastre de vizită sunt aceleaşi cu cele din revistă; şi-a făcut poze cu noi, ne-a rugat să-i dăm autografe şi, în fine, ne-a arătat plaja lui. Un loc într-adevăr perfect: un golfuleţ în formă de potcoavă; o plajă cu nisip de zahăr tos, nu mai mare de 3 km; un mic munte împădurit în stânga, munte împădurit în dreapta. Tocmai s-a potolit o furtună în larg şi avem un mic curcubeu deasupra plajei noastre; la orizont, câteva insuliţe. Soarele iese din nori şi e reflectat de valuri mititele pe fundul apei transparente, formând o plasă de aur peste care înoată leneşi, în jurul unei stânci, câţiva peştişori vărgaţi. Deocamdată, Ohh nu primeşte turişti, ci doar prieteni, dar în câţiva ani se gândeşte că ar putea construi aici un hotel. Rămâi cu bine Ohh, boier thailandez, în cuibul tău de artist, la nici 100 m de plaja perfectă!

Scena 2

Ghida

Ar trebui s-o vezi – înfofolită de-abia i se ghicesc ochii –, un pinguin pe o plajă tropicală. Suntem pe Tung Wan Ian Beach, considerată una dintre cele mai bune plaje din Chumphon, iar „Poo“ Phafun Anuntamek, 35 de ani, şi-ar pune şi mănuşi, dacă le-ar avea la ea.

Plaja e pustie; la ţărm vin valuri mici, rare, ca respiraţia unui copil adormit. Dar Poo nu are ochi pentru asta. S-a retras, după cum îi e obiceiul, la umbra cocotierilor de pe marginea şoselei şi ronţăie o bucăţică de calmar uscat. Treaba ei e să conducă turişti pe plajă, dar, asemenea majorităţii thailandezilor, Poo urăşte soarele şi îi e frică să nu se înnegrească. Nu o să întâlneşti nici un thailandez căruia să îi placă să stea la soare, aşa cum fac nebunii de farangi. Thailandezii se bucură de plajă seara, dar şi atunci la umbra unui copac sau a unei umbrele mari, în timp ce mănâncă fructe de mare şi Som-Tam (salată iute de papaya). Ziua stau în camere cu aer condiţionat, joacă cărţi, mănâncă şi beau.

Tradiţia de a merge să te relaxezi la plajă a început în timpul domniei regelui Rama V-lea (1868-1910) care şi-a construit palate de vară la Hua Hin şi pe insula Sri Chang; mersul la plajă e, de fapt, o tradiţie importată din Occident. În trecut, thailandezii dădeau terenurile de lângă plajă (unde nu cresc decât cocotieri) copiilor neiubiţi. Fiii preferaţi primeau terenurile din interior, bune pentru agricultură, sau minele, care erau adevăratele afaceri de familie, din care se puteau câştiga mulţi bani. Azi, situaţia s-a inversat. Din agricultură se câştigă prost, industria mineritului a decăzut, în special după 1985, când preţul cuprului s-a înjumătăţit, iar copiii neiubiţi, care au primit plajele, s-au îmbogăţit.

Poo este o dulceaţă de fată, plină de viaţă, cu un râs molipsitor. Poo (crab) este de fapt porecla ei, numele de alint pe care îl dau părinţii. Toţi thailandezii au un nume mic pe care îl folosesc cu apropiaţii. Poo a studiat în Bangkok, a petrecut trei ani în Koh Samui, trei ani în SUA, dar s-a întors în locul ei de suflet, Chumphon-ul virgin,
încă neatins de turismul de masă. Familia ei are o pensiune pe insula Samed (Chumphon Samed Island Resort). Pachetul pe care îl vând cel mai bine costă 85 de euro: trei zile, două nopţi, cinci mese şi două excursii cu barca pentru snorkeling şi pescuit calmar. Vin aici ca să-şi petreacă weekendul aproape exclusiv thailandezi din Bangkok.
Pentru mine, simplul fapt că Poo ar putea avea o plajă preferată rămâne o imposibilitate. În schimb, Yok, fratele mai mic şi asistentul ei, merg des pe Koh Samet, „un loc ideal pentru snorkeling“.

Scena 3

Şeful satului

„Nu, mulţumesc“, spune „Rang“ Umpol Nilkrut, şeful satului pescăresc de pe Koh Phitak, refuzând un pahar de bere Chang. „M-am lăsat de opt luni. Băutura mi-a făcut numai necazuri. De fapt, de la băutură mi s-a tras şi atunci…“
Suntem pe pridvorul larg al uneia dintre cele 40 de case care alcătuiesc satul de pescari de pe Koh Phitak. Casele sunt cocoţate pe piloni de lemn; dedesubtul nostru valurile se sparg încet de ţărmul stâncos. S-a lăsat întunericul, au început să vină ţânţarii. În depărtare, pe marea din faţa noastră, o întreagă flotilă de bărci, cu aripile de libelulă verzi, deschise, pescuieşte calmari.

Rang (străinul), 50 de ani, e un tip serios, îndârjit chiar, un fel de Mao grav, cu părul negru-corb, zburlit. Când zâmbeşte, duce mâna la gură, timid. Încet-încet, se deschide, începe să vorbească aprins, să gesticuleze, de parcă ar fi la tribună.

„Da, da“, urmează gravul Mao de Koh Phitak, „de la băutură mi s-a tras şi atunci. În adolescenţă am fost hipiot şi aveam părul lung. Într-o noapte din vara lui 1979, după ce m-am îmbătat rău, tata, exasperat că nu mai termin facultatea, mi-a tuns pletele.“

A plecat de acasă pe jos, ca un Samson distrus, până la Bangkok. A lucrat ca bodyguard şi şi-a continuat, printre picături, studiile la Ştiinţe Politice. A salvat viaţa unui thailandez bogat, care l-a angajat să lucreze pentru el ca şef de personal al unei mari companii. Într-un final, a şi absolvit. Acum avea bani şi tot ce îşi putea dori.
S-a întors în satul natal din Koh Phitak după 15 ani. A călătorit mult, dar şi-a dat seama că locul lui e totuşi aici. În plus, satul era în bucluc. O corporaţie vroia să concesioneze apele din jur, fapt ce ar fi periclitat pescuitul independent în zonă. Rang s-a întors să se bată pentru satul său.

Prietenii influenţi din capitală au început să-l viziteze, extaziaţi de frumuseţea insulei, de căldura localnicilor, de mâncarea bună (peşte şi fructe de mare pescuite pe loc). Le-a spus mai mult în glumă prietenilor: vă dau camerele, bucatele, băuturile mele cele mai bune. Plătiţi-mă câte 2 euro. Au râs şi i-au dat. Aşa a făcut primii bani din turism (50 de euro – o avere pentru insula lui), inventând practic ideea de primit în gazdă la pescarii din Koh Phitak, azi o destinaţie faimoasă de homestay.

A încercat să-i înveţe pe consătenii lui să facă la fel, dar au râs de el: „Cine ar vrea să vină la noi?“
Rang a recurs la un şiretlic: i-a chemat la el să dea semnătură pe toţi cei care vor să meargă gratis la Chiang Mai (de unde e nevasta lui). A venit tot satul.
„De ce vreţi să mergeţi la Chiang Mai?“, i-a întrebat.
„Pentru că nu am fost niciodată.“
„Tot aşa, alţi oameni care nu au fost niciodată la noi vor dori să vină aici.“

A reuşit să convingă 15 case care au făcut investiţiile necesare să poată primi turişti în gazdă. Ceilalţi care nu primesc în gazdă, transportă turiştii cu bărcile. Nimeni care primeşte în gazdă nu are voie să plimbe turişti cu barca.
În prezent, în satul pescăresc de pe Koh Phitak vin până la 70 de turişti pe zi, pentru a trăi cu pescarii, ca pescarii.
Rang dă exemplul unor turişti germani care vreme de 14 zile au ieşit seară de seară, la pescuit de calmar, împreună cu fiul său (campion de Thai Box), câştigând la sfârşitul vacanţei 100 de euro.

Koh Phitak e un loc fără mari pretenţii de confort, dar cu adevărat prietenos, relaxant şi ieftin: în jur de 11 euro pe noapte, având incluse trei mese pe zi absolut copioase, un festin de peşte şi fructe de mare.

O excursie cu barca la insulele din jur (circa trei ore) costă 15-20 de euro. Rezervările se fac cu câteva zile înainte şi se distribuie în mod egal, fiecare dintre cele 15 case primind pe rând turişti. Toţi cedează 15% din profit organizaţiei satului. 40 % din acest fond e folosit pentru dezvoltarea insulei, iar restul de 60% se distribuie în mod egal tuturor sătenilor.

L-am întrebat pe Rang despre plaja lui preferată (Koh Phitak are un ţărm stâncos şi numai o plajă mititică pe cealaltă parte a insulei, opusă satului). Mi-a spus că îi place să meargă la Sairee Beach, în districtul Sawee, Chumphon – „o fâşie lungă de plajă cu nisip auriu. Insulele se desenează graţios la orizont, peisajul e pitoresc şi aproape neatins de civilizaţie. Poţi închiria o casă ieftin; nu vin mulţi turişti pe acolo“.

Scena 4

Poetul

„Ce căutaţi aici? Ăsta nu e un loc pentru farangi. De ce nu v-aţi dus în Phuket sau Koh Samui?“, ne întreabă. Poetul e foarte protector cu insula lui preferată, Koh Phitak, unde apreciază peisajul, dar mai ales comunitatea locală responsabilă. Kloon Wannkunel un bărbat impunător, cu frunte înaltă şi bărbuţă înspicată. Când vorbeşte, gesticulează doar cu stânga; dreapta o ţine pe piciorul îndoit sub el şi o foloseşte numai când vrea să accentueze ceva. „Orice loc frumos devine căutat şi ajunge să se dezvolte. E important însă cum să faci asta responsabil, cu gândul la moştenirea pe care o laşi generaţiei următoare“, spune Kloon, profesor universitar şi unul dintre cei mai mari poeţi thailandezi contemporani. A venit pe Koh Phitak să vorbească copiilor dintr-o tabără de poezie. E însoţit de alţi şase tineri poeţi (care vor ţine şi ei cursuri în zilele următoare). Cei şase sunt îmbrăcaţi în haine tradiţionale thai şi au şaluri lungi de mătase după gât; numai el e îmbrăcat după moda occidentală, în blugi şi cămaşă. Unul dintre tinerii poeţi are imprimat pe bluză potretul lui Kloon.

Deşi au cântat şi au băut până noaptea târziu, maestrul Kloon s-a trezit dis-de-dimineaţă, inspirat, şi a scris un poem în care laudă frumuseţea insulei Koh Phitak şi a comunităţii pescăreşti de aici. După micul dejun, a citit-o copiilor veniţi să-l asculte la seminarul de poezie pe pridvorul uneia dintre casele din Koh Phitak. Poezia suna magic, ca o incantaţie, pe care tinerii o sorbeau vrăjiţi. De jur împrejurul pridvorului peisajul e feeric: la orizont, dincolo de marea poleită de soarele de răsărit, se văd insule care par creste de munţi împăduriţi.
„Nu vă pot învăţa să scrieţi poezii, trebuie să vă descoperiţi propria voce“, le spune maestrul desculţ, la un fel de catedră improvizată. Aşezaţi pe jos, în faţa lui în semicerc, sunt elevii a două clase: clasa a-VI-a în uniforme verzi, cei de la liceu – în uniforme galbene.

La sfârşitul prelegerii îl întreb pe maestru de plaja lui favorită; îmi povesteşte de o insulă de aproape 300 m lăţime lângă graniţa cu Cambodgia: Koh Lao-Ya Nok. Aici există o mică staţiune (unde poţi sta numai cu rezervare) frecventată aproape în exclusivitate de către thailandezi.

Apoi revine la literatură: „Ai citit Kun Chang Kun Pan?“, mă întreabă el. „Nici Tri Poon Prarung?“. E uimit de ignoranţa mea în materie de literatură thailandeză, dar e prea politicos ca să o arate. Mă simt mult mai bine când ajungem să vorbim despre Don Quijote, care se dovedeşte a fi cartea favorită a amândurora. „Ştii, Don Quijote s-a tradus în thailandeză anul trecut“, îmi spune maestrul.

Scena 5

Ghicitoarea

„Te încrezi prea mult în oameni“, începe ghicitoarea scrutându-mă cu ochii ei mari şi negri, dar ficşi, ca de sfinx. Jittarun are 46 de ani şi aduce cu o ţigancă frumoasă de te lasă cu gura căscată. Locuieşte în sudul extrem al Thailandei, dar vine măcar o dată pe an în Pak Nam Lang Suan.

A închiriat aici o căsuţă. E atrasă irezistibil de Pak Nam unde e convinsă că a trăit într-o viaţă anterioară. Locul o încarcă cu energie. Plaja mi se pare urâtă, apa mării tulbure (pentru că aici se varsă râul Lang Sueng). Pe plajă, sub copaci son puşi pe rânduri, sunt bănci şi mese de beton la care mănâncă (de la tarabele de pe marginea şoselei) thailandezii care se opresc aici cu maşina sau motocicleta. Pentru Jittarun însă e un loc minunat care îi transmite linişte şi pace. Şi îi place nespus muzeul, construit chiar pe plajă, în formă de vapor de beton, care imită vasul unui prinţ thailandez care a fondat marina ţării. Jittarun ghicitoarea a umblat pe toate plajele din Thailanda. Spune despre trecutul, prezentul şi viitorul oricui e curios (pentru 2 euro), atât farangi cât şi thailandezi, dintr-o carte veche (în funcţie de data naşterii), dar mai ales, cred eu, uitându-se cu atenţie şi simţind omul. Dintre toate plajele din Thailanda, „cea mai frumoasă e Krabi – locul cu apusuri care îţi taie respiraţia, nisip alb şi cohorte de farangi.“

„Dacă treci de anul ăsta, an de răscruce în viaţa ta, o să fie foarte bine. O să fii bogat“, mi-a şoptit secretoasă ghicitoarea, la despărţire.

Pauză

Bangkok. Ora 8.00 seara. Vizavi de Gara Centrală. Stăm la o măsuţă roşie, de plastic, pe trecerea de pietoni. Adică chiar în stradă, între maşini şi scutere parcate de jur împrejur. Vitrina cârciumioarei unde ne-am aşezat la câte o bere Singha: un fel de acvariu mare în care atârnă picioare de porc şi raţe fripte întregi. Transpir. Transpiră şi berea. Strada e înţesată de oameni care curg printre grătare aprinse şi tarabe de tot felul.

Am fugit din hotelul nostru Twin Towers alungaţi de aerul condiţionat care sufla ca un crivăţ (şi pe care n-am ştiut să-l oprim). Bogdan îşi trece în revistă zestrea adusă din ţară: o sticlă de Teachers, una de Jameson şi una de palincă (pentru schimburi culturale). „Nu ştiu dacă o să ne ajungă trei zile“, spune el îngrijorat. Şi pe aici alcoolul e atât de scump, pe cât de ieftină e mâncarea…

Aşteptăm trenul de noapte spre Chumphon. Mă uit pe hartă după plajele recomandate de „Pia“ Oraphan Sunavin, General Manager la Royal Silk Holidays Co., Ltd: Koh Mun Nai, Koh Kram. „Plajele favorite ale thailandezilor care locuiesc într-un oraş fără litoral sunt Bang Saen, Jomtien Beach şi Hua Hin“, mi-a scris ea înainte de plecare.

Cerul se înnorează din-tr-o dată şi începe să plouă cu găleata. Ne retragem repede la mesele de plastic acoperite cu muşama albastră din interiorul cârciumii. Pe masă sunt tot felul de sosuri iuţi. Mă simt mult mai în largul meu aici decât în restaurantele hotelurilor cu multe stele. Miroase a raţă friptă. Lumea se uită la noi curioasă şi zâmbeşte. Zâmbesc şi eu.

Actul 2

Scena 1

Rangerul

Sunrneg Tong Lang fumează încet, complet relaxat, la volanul bărcii lui de pescuit calmari, privind în zare peste valuri, prin ochii îngustaţi ca două fante. De jur împrejur, pe toată linia orizontului se văd insule împădurite şi stânci golaşe, încât ţi se pare că nu eşti pe mare, ci în creierii unor munţi cu coame când apropiate, verzulii, când doar ghicite în ceaţa îndepărtată.

Sunrneg, 38 de ani, e un bărbat frumos cu un aer sălbatic, nonşalant; e neras şi ars de soare. E mândru de barca lui, Samad Navy, şi ne povesteşte cum i-a venit ideea să-i pună volan şi schimbător de viteze, ca la maşină.

Sunrneg e ranger la Parcul Marin Naţional Mu Ko Chumphon, unde lucrează şapte zile pe săptămână patrulând prin cele aproape 50 de insule care alcătuiesc parcul. Locuieşte la sediul parcului împreună cu soţia. Îşi ia liber doar când are farangi pe care să-i plimbe cu barca până la insulele nelocuite, pe plaje sau în locuri bune pentru snorkeling.

Pentru o rundă de jumătate de zi (trei-patru insule) ia 50-60 de euro. Sunrneg duce turişti de 20 de ani şi îi place să îşi mai exerseze cu ei engleza (care, între noi fie vorba, e la fel de bună ca thailandeza mea).

15 nopţi pe lună iese la pescuit de calmar cu barca lui, care cu această ocazie se transformă într-o uriaşă libelulă verzuie. Calmarii se pescuiesc cu lumină. Barca lui (7 m lungime, 1,5 m lăţime, podită) îşi întinde două aripi laterale, pline de becuri mari, verzi. Calmarii se strâng la lumina verde şi sunt prinşi în plasă. Insula favorită a lui Sunrneg este Koh Matra, unde locuieşte două luni pe an. Insula are o plajă mititică în mijlocul unui ţărm stâncos.

Câteva bungalouri acoperite cu frunze de cocotier alcătuiesc un mic sat de vacanţă aflat sub administraţia parcului. O noapte într-unul dintre aceste bungalouri costă 18 euro. Ideală pentru snorkeling este, în opinia lui, zona coralilor de la Koh Lak Raet; plaja perfectă: Maphrao, „o fâşie lungă de nisip alb, strălucitor“. Poţi veni aici numai ziua şi numai dacă ceri voie. Insula a fost concesionată (250 de milioane de baht pe cinci ani) de către o companie privată care exploatează cuiburile de rândunică din peştera de pe Maphrao. Supa din cuib de rândunică e una dintre cele mai scumpe mâncăruri din lume, iar noaptea insula e păzită cu mitraliera.

Scena 2

Patroana de restaurant

Îşi dirijează mica armată de chelneri cu comenzi scurte, ferme, ca un general pe câmpul de bătălie. Se vede cât de colo că „Jim“ Surang, 54 de ani, e o femeie dată dracului. Are trei restaurante Prikhorm: două în Bangkok şi unul în Chumphon. Îi plac mâncarea şi muzica bună, aşa că şi-a făcut un restaurant karaoke. Vii aici, mănânci, cânţi şi, dacă patroanei îi place de tine, nu plăteşti. Îşi cunoaşte toţi clienţii pe nume, uneori cântă pentru ei sau vine să mănânce cu ei la masă. Sunt ca o mare familie. Mâncarea e absolut delicioasă. Majoritatea clienţilor sunt thailandezi.

Deşi Chumphon e un important nod de tranzit pentru farangii care merg în insulele din sudul Thailandei, puţini dintre ei intră în restaurantul lui Jim. Cei mai mulţi sunt tineri cu rucsacul în spate, puţini bani în buzunar şi cred că nu le dă mâna. În comparaţie cu tarabele stradale obişnuite, retaurantul lui Jim e un local superselect. Preţurile sunt accesibile şi poţi mânca pe săturate cu 5 euro (fără a include şi berea). Aşa că, dacă treci pe aici, fă-ţi curaj şi intră. Când pleacă în vacanţă, Jim merge regulat, în noiembrie, în Mo Koh Similan, pentru scufundări. „E nebunie curată. Parcă eşti într-un super acvariu sălbatic, paradiziac“, spune ea. Insulele Similan sunt printre cele mai bune 10 locaţii pentru snorkeling din lume.

„Am un soţ, dar inima mea are patru camere“, a glumit ea înainte de despărţire. Mi-a făcut cadou unul dintre meniurile restaurantului, ca să o ţin minte. „E un semn că i-ai plăcut foarte mult“, mi-a şoptit prietena care ne-a scos la masă. „Dacă unul dintre chelneri pierde un meniu din ăsta, îi opreşte din salariu.“

Scena 3

Frumoasa

„Koy“ Natchanun Wongchan vede în fiecare seară unele dintre cele mai frumoase apusuri din lume. Dar ea e parcă şi mai frumoasă. Suplă, mărunţică, e o „miss world“ neştiută de lume şi care nu ştie ea însăşi că-i frumoasă, zâmbeşte timid şi priveşte mai mult în pământ. Poartă un tricou-fustanelă galben şi blugi; are părul prins în coadă de samurai.
Koy lucrează ca bucătăreasă, ghid şi barcagiu la Sinnana Farm, o crescătorie de stridii de 200 ha, care de cinci ani primeşte turişti peste noapte. Suntem în larg, la 3 km de ţărm, aproape de Suratthani, într-un fel de hambar uriaş, cu pereţi de rogojini de bambus, cocoţat pe piloni de beton, deasupra mării. De jur împrejur, sute de foişoare de pază, micuţe, încropite, pe piloni înalţi. Marea e parcelată ca o imensă podgorie subacvatică, cu şiruri nesfârşite de stâlpi de beton, pe post de araci pe care cresc stridii, vreme de un an. O excursie cu barca la ferma de stridii, plus un prânz (constând în 10 feluri de mâncare gătite de Koy) costă 9 euro. Rămasul peste noapte, 18 euro.

Ferma are două etaje: jos e un restaurant, bucătărie şi camerele unde stau angajaţii, sus – un fel de sală de sport-dormitor, cu tavan placat cu rogojini de bambus şi unde poţi dormi pe saltele de sport sau în cort. Rezervările trebuie făcute cu minim două zile în avans la telefonul (081-5977575). Aici vin de regulă numai thailandezi, ca să mănânce stridii pescuite pe loc. Restaurantul, cu pereţi şi tavan de rogojini de bambus, nu e mare (cât trei sufragerii de bloc), dar nici de aici nu lipseşte staţia de karaoke. O stridie cât pumnul, de un an, costă 0,1 euro; în oraş, la restaurant, poate să ajungă la 1 euro. Koy câştigă 23 de euro pe grup (de 10 persoane) şi 11 euro în plus dacă îi plimbă şi cu barca. Nu a călătorit mult, dar în urmă cu câţiva ani a lucrat ca intern la un mare hotel din Samui. Atunci i-a rămas sufletul la aglomerata Chaweng beach, cel mai farang loc de pe Koh Samui.

Scena 4

Rebela

A învăţat să înoate la cinci ani, ţinându-se de coada bivolilor de care avea grijă, în satul natal Nong Khai, lângă graniţa cu Laos. Azi însă, Ning, 25 de ani, e un Mogli al junglei urbane de pe Koh Samui-ul (50.000 de locuitori, o suprafaţă de 247 km pătraţi) devenit pe zi ce trece tot mai farang (500.000 de vizitatori pe an, peste 200 de hoteluri de lux). Aşa cum o arată şi numele de alint, Ning (maimuţică) e o zgâtie de puţin peste 1 m înălţime, neastâmpărată, vorbăreaţă, cu ochi iscoditori. E băieţoasă, se îmbracă numai în haine sport ieftine; suferă pentru că părinţii i-au făcut cadou o motocicletă roz. A vrut s-o vopsească în negru, dar a renunţat gândindu-se că le-ar da astfel o nouă lovitură. Pentru că Ning e exact opusul modelului tradiţional de femeie thai pe care familia ei respectabilă îl cultivă cu sfinţenie. „Of, de ce nu poţi fi şi tu ca sora ta!“, îi spune mama ei când o ia deoparte. De câte ori o prinde (merge acasă să îşi viziteze familia cam o dată pe an), nu pierde nici un prilej să o dădăcească despre rolul ei de femeie thai. O femeie thai trebuie să îşi venereze bărbatul, să se roage pentru el în fiecare seară înainte de culcare, să-i spele picioarele, să nu-l întrerupă niciodată, în sfârşit, să-i arate în toate că el e stăpânul. Dar Ning nu poate să îşi intre în rol.

Familia ei, deşi nu e bogată, e foarte respectată în satul natal şi pune mare preţ pe tradiţie. Până la 15 ani, Ning şi-a ascultat întocmai părinţii care i-au impus să fie o fată model în toate. Apoi, când a plecat de acasă, la liceu, s-a răzvrătit. Ning a fost o fată rea, dintr-una dintre cele mai rele găşti. În unele licee din Bangkok, a apărut în ultimii ani o modă periculoasă. Bande de tineri de la licee diferite se încaieră pentru onoarea şcolii. Când văd o matricolă duşmană, parcă înnebunesc. Bătăile pot fi absolut sângeroase şi au existat câteva cazuri de crimă. Doi dintre prietenii lui Ning au fost omorâţi astfel. Desigur, familia ei bună habar nu are de chestiile acestea. Are o plantaţie de 2.000 de arbori de cauciuc şi încă speră că Ning o să-şi bage minţile în cap şi o să se întoarcă acasă. Ea e însă de doi ani în Koh Samui şi preferă să ghideze farangi pentru numai 315 euro pe lună. În primele trei luni a făcut masaj la salonul de pe plajă al unei verişoare (5,5 euro ora). Stă singură într-un bungalou din Samui închiriat cu 67 de euro pe lună. Îi place să înveţe de la farangi. Dar sunt farangi buni şi farangi răi. Cu unii dintre cei pe care îi ghidează se împrieteneşte şi păstrează legătura. Alţii cred că pot cumpăra totul cu bani şi o tratează ca pe un gunoi. Sunt tot mai mulţi farangii care călătoresc peste mări şi ţări, dar îşi uită acasă bunele maniere. În ultima vreme au apărut farangi şmecheri care îşi iau o prostituată cu 70-90 de euro pe noapte şi apoi o folosesc şi a doua zi pe post de ghid, să iasă mai ieftin. Şi cred că şi viceversa e posibil.

Dar cu Ning nu le merge. Din când în când îi place să îşi ia o vacanţă, departe de toţi şi de toate. Şi atunci merge pe plaja ei preferată Haad Sadet, pe Koh Pha Ngan. Am stat o zi întreagă pe plaja aceasta şi nu ne mai venea să plecăm. Era înnorat, aşa că am putut să stăm mai toată ziua în apă, care e atât de sărată încât aproape te ţine la suprafaţă. (În ciuda faptului că e şi o cascadă de apă dulce acolo, care se varsă în mare.) Cocoţat pe stâncile din stânga golfuleţului: un mic sat de vacanţă cu bungalouri, ca o aglomerare neregulată de stupi de albine. Un bungalou costă în jur de 10 euro pe noapte.

Ning, dacă citeşti vreodată articolul ăsta: îţi mulţumesc că m-ai învăţat să merg pe motocicletă.

Final

Ţigările lui Bogdan tocmai au fost declarate „public property“. E ora 1.00 noaptea. La masa noastră, cei şase poeţi bine afumaţi dau un recital în toată regula. Avem două chitare, un fluier, o tamburină şi multă bună dispoziţie. Masa e plină de calmar fript (abia adus de pescari) şi sticle de bere Chang. Suntem pe pridvorul larg al uneia dintre casele pescăreşti de pe Koh Phitak. Lângă a noastră, încă o masă la fel de încărcată, unde vreo 10 thailandezi veniţi în urmă cu câteva ore din Bangkok ne ţin hangul. Poeţii cântă când suav de îţi dau lacrimile, când îndrăcit de te ridică de pe scaun. (Maestrul Kloon a plecat aseară la o conferinţă.) La masa vecină un domn beat dansează din buric. Între cântece, poeţii trag cu patos din ţigările pe care le ţin între corzile chitărilor şi scrumează fără discriminare când în sticle de bere goale, când pline. Azi am intrat şi noi în rândul lumii: ne-am primit poreclele thailandeze. De obicei, aceste nume de alint le dau părinţii; noi le-am primit în toiul petrecerii. Bogdan e Chang – pentru că e mereu înconjurat de sticle de bere Chang. Mie îmi spun Jude Law (frumosul care nu mănâncă iute).

I-am învăţat şi noi puţin româneşte. Un cuvânt care parcă le-a luat minţile. Din când în când, toată suflarea se ridică în picioare (şi cei de la masa vecină), ciocnesc sticlele de bere şi urlă ca disperaţii: Noroc! Noroc! Apoi izbucnesc în hohote nebune. În thailandeză „noroc“ înseamnă „la dracu’“ şi asta îi distrează foarte mult.
Nu mai nimeresc să bag pixul în capac. Noroc şi ţie, cititorule!

P.S.: Aceştia au fost numai câţiva dintre prietenii noştri, care ne-au recomandat plaja lor perfectă. Mulţi mai aşteaptă în culise, dar nu mai avem spaţiu. Quod erat demonstrandum.

Există o plajă perfectă pentru fiecare. Există o plajă perfectă şi pentru tine. Sperăm ca exemplul nostru să-ţi fi insuflat dorinţa şi curajul de a o găsi. Formula e simplă: nu trebuie decât să eviţi cărările bătătorite, să evadezi din ţarcurile pentru turişti, să te amesteci printre localnici, să înveţi de la ei. E de o sută de ori mai ieftin şi de o mie de ori mai plăcut.
Călătorie plăcută!

Text: Cătălin Gruia

La drum

Utile

Cerinţe pentru intrarea în ţară:

Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a intra în Thailanda. Viza costă 25 de euro şi se poate obţine de la Ambasada Thailandei.
Cele mai bune luni de vizitat plajele din Thailanda: Noiembrie-martie (Marea Andaman) şi august-octombrie (Golful Thailandei).
Ora locală: 5 ore după ora României.
Bani: Moneda naţională este baht-ul; pentru rata de schimb www.unitconversion.org/currency/thai-baht-conversion.html
Telefoane: Când suni din Rom

ânia în Thailanda, trebuie să formezi (+66) şi apoi numărul.

O insulă pentru fiecare

Spune-mi cine eşti, ca să îţi spun unde să te duci. Câteva recomandări, care să te ajute să-ţi descoperi plaja perfectă.
Robinson Crusoe: Koh Rok, Koh Lipe, Koh Chang, Koh Tarutao.
Petreceri, viaţă de noapte: Koh Pha Ngan, Koh Phi Phi şi Koh Samui.
Vacanţe pentru toată familia: Phuket, Koh Samui, Koh Lanta, Koh Bulon Lae, Koh Pha Ngan.
Răsfăţ & Spa: Phuket, Koh Samui, Koh Lanta, Koh Chang.
Explorator de insule mai puţin turistice: Koh Yao Noi, Koh Jum, Koh Libong şi Koh Kut.
Scufundări: Koh Tao, Phuket, Similan, Koh Pha Ngan, Koh Samui, Koh Chang şi Koh Lipe.

 

Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, iarna 2008

 



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*