D’ale carnavalului veneţian

Un tânăr crocodil priveşte descumpănit o scenă cu personaje de poveste, pe care le vede probabil pentru prima oară în carne şi oase. Foto: Helmut Ignat

D’ale carnavalului, versiunea veneţiană, o piesă cu un milion de actori la fiecare ediţie, înghesuiţi pe o mică scenă, care numai „serenissima” nu mai e. În momentele de vârf ale carnavalului, în Veneţia pot fi 120.000 de turişti pe zi, la o populaţie de 60.000 de locuitori!

Caragiale nu a avut şansa să fie contemporan carnavalului veneţian pentru că, deşi prima ediţie a avut loc în 1268, acesta a fost interzis timp de 200 de ani, fiind reluat abia în 1979. Dacă maestrul dramaturgiei ar fi putut participa la ediţiile moderne ale acestuia, probabil că aparatul foto ar fi devenit un element important al acţiunii, pentru că toată lumea fotografiază aici non-stop, înghesuindu-se în faţa mascaţilor şi costumaţilor, fie că aceştia pozează în piaţa San Marco (unde în fiecare seară pare că este furtună cu fulgere, din cauza bliţurilor), pe străzi sau pe poduri, dar mai ales în localurile celebre, cum ar fi cafeneaua „Florian” (cea mai veche din Italia, deschisă în 1720). În serile carnavalului, vitrina cafenelei pare a fi graniţa între două lumi: cea a oamenilor simpli, din piaţă, şi cea a „aristocraţilor” (mai mult sau mai puţin mascaţi, dar în mod cert oameni cu poziţii sociale şi financiare solide şi în afara carnavalului). Din fericire, graniţa este transparentă, aşa că oamenii din stradă îi mitraliază fotografic pe actorii din interior, nici aceştia nerămânând mai prejos, fotografiindu-i, la rândul lor, pe cei lipiţi cu nasul de geam sau pe colegii de scenă.

Şi „aristocraţii” pot fi întâlniţi pe străzi şi în pieţe, dar cel mai adesea sunt doar în trecere spre baluri şi alte evenimente la care selectarea participanţilor se face în primul rând prin preţ. Nu pot fi mulţi amatori de a cheltui până la 1.500 de euro pentru participarea la „Balul Dogelui”! Alţii aleg evenimente mai accesibile, preţurile fiind între 25 şi 400 de euro, fără a lua în calcul costul costumului – cumpărat sau închiriat. Cei mai mulţi se bucură, teoretic, gratuit de baia de mulţime din San Marco! Cu siguranţă este şi o mare diferenţă între genul de distracţie de la concertele rock din piaţeta Campo Maria Formosa (în contrast total cu ambianţa veneţiană) şi cel de la „Dinner Dansante Menuetto” sau „Gran Ballo Mascheranda Serenissima Venezia”!

După o zi grea, un cavaler obosit mai are puterea să arunce o ultimă privire spre fotograf; mâine o vor lua amândoi de la capăt... Foto: Helmut Ignat

La fel de diferite sunt şi mijloacele de transport, pe apă, desigur. Un transfer cu water-taxi de la sau la aeroport costă 100 de euro, dacă nu vrei să te înghesui în autobuzul nautic („vaporetto”) mai ceva ca în troleibuzele anilor ’80 din Bucureşti. O ofertă de transfer gratuit de la hotel la Murano poate fi o capcană, pentru că poţi fi introdus direct într-un frumos showroom cu obiecte din sticlă care sunt oferite şi cu 6-7.000 de euro bucata! Cu multă răbdare trebuie să-i rezişti unui vânzător impecabil, iar atunci vei putea găsi un suvenir la magazinele din apropiere, între 10 şi 100 de euro.
O plimbare cu gondola costă 80 de euro. Acum au mai rămas doar 500 de gondole din cele peste 10.000 care circulau odinioa-ră pe canalele romantice. Printre acestea mişună în permanenţă alte sute (poate mii) de bărci cu care se livrează imensa cantitate de mărfuri şi servicii necesare puhoaielor de turişti. Majoritatea turiştilor evită să le surprindă în cadru (lucru de înţeles), dar în realitate sunt mult mai multe bărci utilitare decât romantice. Pe marginea celui mai frumos bulevard din lume, Canal Grande, nu sunt numai superbe „palazzi”, ci şi o piaţă tradiţională de legume-fructe şi peşte, acum în pericol de a fi transformată într-un centru comercial modern, intenţie împotriva căreia tocmai se întocmeau liste cu semnături. Probabil că veneţienii ar semna şi împotriva turismului de masă care îi sufocă, dar este greu de refuzat o contribuţie de două miliarde de euro pe an, atât cât aduce această activitate!
„Carnevale di Venezia 2011” a avut ca temă principală „Secolul al XVIII-lea”, respectată mai mult de aristocraţii participanţi la evenimentele high-class.
În rest, costume schematice cu aspect de recuzită ieftină, kitsch-uri, măşti veneţiene „made in China”, dar şi costume impecabile (inclusiv pantofi şi accesorii) şi măşti originale scumpe.

Din spatele măştilor cu expresii fixe te privesc ochi în care poţi citi, dacă priveşti cu atenţie: mândrie, oboseală, disconfort, bucurie, poate uneori chiar frică… Nu poate fi uşor să stai ore în şir echipat de iarnă pe dedesubt, având pe deasupra o rochie incomodă, eventual cu trenă, poate pantofi cu tocuri uriaşe, respirând cu greutate şi privind marea de oameni doar prin cele două mici fante ale măştii. Dar probabil că sentimentul de a fi în centrul atenţiei măcar pentru o zi, vedeta fotografiată de sute de oameni, merită orice sacrificiu. Cu siguranţă unele doamne s-au visat toată viaţa prinţese, iar acum au ocazia… la Veneţia poţi fi orice doreşti, măcar pentru o zi – prinţ, prinţesă, doge, zeu, zeiţă, crocodil, Scufiţa Roşie, clovn sau cavaler medieval.

Text: Helmut Ignat

Vezi articolul complet in revistă.



5 Comments

  1. frumos reportajul. am fost si eu la carnaval in Feb.2006 si este o experienta unica. Carnavalul de atunci purta semnele Leului si al Dragonului. M-as intoarce oricand daca voi mai avea ocazia. Costumele, rabdarea localnicilor de a poza frumos in fata oricarui turist, atmosfera misterioasa sunt doar cateva din lucuruile ce te pot atrage la acest carnaval. Un concert de camera sau participarea la un bal poate fi un eveniment special pentru fiecare. Un articol despre Venetia este oricand bine venit.

  2. Nu stiu altii cum sunt, dar mie, cum nu imi plac baile de multime, articolul tau mi-a dat toata atmosfera carnavalului de care aveam nevoie. Caut revista sa vad mai multe poze! Acum am devenit fan Traveler..
    Felicitari si la mai multe!

  3. HELMUT IGNAT este un autentic artist aureolat de un genial simţ al proporţiilor manifestat atât în perspectivele spaţiale cât şi în inflexiunile cromatice ale peisajului căruia îi conferă o particulară vivacitate chiar şi în cadrul staticităţii fotografice. Simţul porporţiilor pe care el îl aplică magistral creează o binefăcătoare tensiune între reperele pe care le alege ceea amplifică relieful într-o imrpesionantă tonalitate vitală. Bravissimo HELMUT!

  4. Dupa ce vezi pozele de la Venetia simti intr-adevar cum te transpui in pielea fotografului.Iti bucura privirea de la prima pana la ultima fotografie!Bravo Helmut

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*