Dublin, tigrul care toarce

Casele tipice de Dublin se ridică umăr la umăr de-a lungul Râului Liffey. Foto: Derek Speirs

Capitala vibrantă a Irlandei le are pe toate – cultură, istorie, comerţ – dar şi un pitoresc care îţi dă sentimentul că eşti acasă.

Când mă gândesc la Dublin, oraşul care de patru ani mi-a devenit casă, nu mă gândesc la numeroasele lui elemente de referinţă. Nu mă gândesc la strada O’Connell, esenţială pentru Revolta de Paşte din 1916, când irlandezii şi-au revendicat dreptul la autonomie. Nu mă gândesc nici la St. Stephen’s Green, cele nouă hectare de grădini victoriene care în zilele cu soare sunt o explozie de culori şi omenire. Şi nici nu-mi vine imediat în minte zona Temple Bar, Mecca vieţii de noapte din Dublin. În schimb, mă gândesc la un păienjeniş de străduţe înguste – cum ar fi St. Kevin’s Road, care ocoleşte Portobello – şi la copiii care joacă fotbal sub panoul „Jocurile cu mingea interzise”, din Palmerston Park. Mă gândesc la Devitt’s Pub, salonul unde câţiva băieţi de-ai locului cântă muzică tradiţională. În loc de mult fotografiatul Ha’Penny Bridge de peste Râul Liffey, mă gândesc la cele două lebede care şi-au făcut cuib lângă Leeson Street Bridge.
Fără îndoială, Dublinul s-a schimbat în ultimii 20 de ani. Răgetul tigrului celtic a trezit oraşul, transformându-l dintr-o fundătură adormită într-una dintre cele mai vibrante şi mai avangardiste metropole ale Uniunii Europene. Şi, deşi răgetul s-a domolit de curând, centrul oraşului Dublin încă vibrează. Pe porţiunea pietonală din Grafton Street vezi la orice oră puhoaie de oameni, iar Trinity College e viu, plin de studenţi din toată lumea. Dublinul meu nu e atât un oraş mare, cât o serie de sate care alcătuiesc o însăilătură unică. Înseamnă Ranaglah şi Rathmines, Ballsbridge şi Ringsend, fiecare cu propria personalitate. Sigur, poţi să mergi „la oraş“ şi să-ţi faci cumpărăturile la librăria Hodge and Figgis, dar eu aş prefera să mă plimb prin satul Rathgar şi să devin clientul librăriilor de acolo.
În Dublinul meu, o aversă neaşteptată mă goneşte în Abbey Theater, unde cumpăr un bilet şi petrec două ore transportat înapoi în timp, în Irlanda rurală a dramaturgului J.M. Synge. În Dublinul meu, rândunicile se cheamă zburând dintr-un copac în altul, în Darmouth Square. Şi în Dublinul meu, o plimbare târzie pe jos, până la magazin, ca să iau un sfert de litru de lapte, mă poartă pe lângă case în stil georgian, învăluite într-o ceaţă uşoară, care îmi aminteşte cât de departe de rădăcinile mele din New Jersey am găsit locul unde sunt acasă.

Clienţii se simt ca peştele în apă la Porter House Temple Bar din Dublin, un loc foarte sociabil, cu o atrăgătoare ofertă de bere la halbă. Foto: Maurizio Rellini

Pe scurt

  • Aşezare: La jumătatea coastei de est a Irlandei
  • Suprafaţă: 118 kmp
  • Populaţie: 506.000
  • Întemeiat: 831 d.H.
  • Limba: Engleză, galeză irlandeză
  • Notabil: Cât timp s-a aflat sub cârmuirea vikingilor, între anii 813 şi 1014, Dublinul a fost una dintre cele mai importante pieţe de sclavi ale bătrânului continent. Printre scriitorii faimoşi care au trăit în Dublin se numără Jonathan Swift, Oscar Wilde, William Butler Yeats, James Joyce, George Bernard Shaw şi Samuel Beckett. Iniţial, Podul O’Connell era făcut din funii şi pe el puteau trece doar un om cu un măgar. Cândva, pe strada Montgomery se afla cel mai mare cartier „rău-famat” din Europa.

Text: Andrew McCarthy
Editor colaborator al TRAVELER, McCarthy are o casă în Dublin, unde vine frecvent în vizită.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*