Inima neîmblânzită a Siberiei

Ţurţuri impresionanţi tivesc un ţărm al lacului siberian Baikal, unde drumeţii păşesc pe apa îngheţată, într-o zi de martie. Foto: Olivier Renck

Cel mai mare lac cu apă dulce din lume este aproape necunoscut, dar o rută ocolitoare, acum în lucru, l-ar putea transforma într-o atracţie populară.

Lacul Baikal scânteiază sub cerul serii la fel de limpede ca vodca pe care gazdele mi-o toarnă în pahar. Siberienii din jurul focului toastează pentru cei aproape 5 km de drum pe care i-am proiectat, apoi ridicăm paharele spre uriaşul lac din faţa noastră, căruia ei îi spun Marea Sacră.
Am campat pe o plajă îngustă de pe un ţărm care măsoară mai bine de 1.600 km, ca să-i ajut pe voluntarii din Asociaţia Marelui Traseu Baikal să prospecteze o porţiune a traseului pe care ei speră să-l construiască în jurul celui mai vechi, mai adânc şi mai limpede lac din lume. Cu o lungime de 640 km şi conţinând 20% din cantitatea totală de apă dulce de pe glob, se poate spune că Baikalul este şi cel mai mare lac al lumii. El formează epicentrul unui uriaş ecosistem sălbatic, aproape complet înconjurat de cinci lanţuri muntoase. Aici trăiesc samurul, foca de Nerpa, sturioni uriaşi şi alte peste 1.500 de specii – dintre care cele mai multe nu mai există nicăieri altundeva pe glob. E un mediu de o bogăţie nemăsurată.
Marele Traseu Baikal începe în apropiere de Irkutsk, unde calea ferată transsiberiană urmăreşte curbura sudică, mai dezvoltată, a lacului. Traseul îi conduce pe drumeţii cu rucsacuri în spate departe de toate acestea, spre ţinuturi complet sălbatice – cu excepţia unor sate izolate unde se ajunge pe jos şi cu barca sau traversând lacul pe gheaţă, în iernile cu temperaturi sub zero grade Celsius.
Situat la nord de Mongolia, la cinci fuse orare distanţă de Moscova, Lacul Baikal şi împrejurimile lui au ispitit oamenii să le exploateze încă din vremea cazacilor. Dar dorinţa de a aduna de aici minerale, lemn şi animale sălbatice a fost temperată de indigeni – buriaţii – care încă practică tradiţiile lor nomade ce respectă natura. Deşi dureros de subfinanţate, parcurile şi rezervaţiile naţionale din zilele noastre înconjoară totuşi o mare parte din zona lacului cu un simulacru de protecţie. De fapt, viitorul Lacului Baikal ar putea fi în mâinile siberienilor idealişti – precum cei adunaţi acum în jurul focului de tabără. El consideră că traseul la care au început să lucreze va atrage geo-turişti şi va dezvolta conştiinţa şi activismul ecologic. Pe mine ca-tegoric m-au convins. Şederea mea de trei săptămâni se apropie de sfârşit, dar în curând mă voi întoarce pentru alte patru. Un loc atât de remarcabil şi de nepângărit merită tot ajutorul meu pentru a rămâne aşa. Şi, cum la acest traseu va fi nevoie să se lucreze încă nişte decenii, vor exista o sumedenie de ocazii în care să dăm o mână de ajutor – şi să închinăm paharul în cinstea Lacului Baikal, inima neîmblânzită a Siberiei.

Devine tot mai simplu să faci o excursie pe nesfârşitul ţărm al lacului, pentru că – secţiune cu secţiune – se va construi un traseu turistic în jurul lui. Foto: Wu Jihwen

Pe scurt

  • Aşezare: În sud-estul Siberiei, la nord de Mongolia
  • Suprafaţă: 31.600 kmp (volum: 23.000 kmc)
  • Specii sălbatice: Diverse soiuri de peşti (inclusiv golomyanka, o specie endemică, ce naşte pui vii), foci şi păsări, iar în pădurile din jur: ursul, capra de munte, renul, cerbul, moscul pitic, elanul şi zimbrul
  • Notabil: Deasupra lacului, munţii ating înălţimi de peste 2.000 de metri, iar straturile sedimentare se întind până la peste 6.000 de metri sub nivelul lacului. Suprafaţa lui îngheaţă în ianuarie şi se topeşte în mai sau iunie.

Text: Robert Birkby
Expert în trasee, Robert Birkby este autorul cărţii Mountain Madness, biografia alpinistului Scott Fisher.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*