Singuri în Aleutine

Insulele celor Patru Munţi – un grup izolat de vulcani care îşi dezvăluie frumuseţea aspră în Arhipelagul Aleutin. Foto: Ed Bailey

Partea cea mai vestică a Statelor Unite ar putea fi şi cea mai sălbatică.

De curând, am încheiat o călătorie de zece ani cu caiacul pe mare – pe parcursul căreia am străbătut toată lumea, continent cu continent. Prima oprire a fost în Insulele Aleutine din Alaska. 30 din cele 35 de zile pe care le-am petrecut acolo cu echipa au fost cenuşii şi umede. Când, în sfârşit, a apărut şi soarele, am târât afară tot ce aveam prin corturi, ca să se usuce: saci de dormit, haine, cărţi mustind de apă. Le-am răsfirat cât am putut şi le-am fixat atenţi cu pietre, în caz că s-ar fi stârnit celebrele vânturi din regiunea în care Pacificul de Nord se întâlneşte cu Marea Bering.
Într-o după-amiază însorită, temperatura a urcat peste 15,5 grade Celsius. Ne-am despuiat în tricouri şi pantaloni scurţi, am aprins plitele şi am făcut clătite. După trei zile în care ploile ne ţinuseră blocaţi în corturi, zâmbeam acum cu toţii. Bineînţeles, vremea proastă pe care o avuseserăm de îndurat nu era o surpriză. Alesesem aceste insule singuratice tocmai pentru că îmi doream o provocare extremă. Era puţin probabil să mai fi venit cineva cu caiacul până în acest loc (Insulele celor Patru Munţi) – la 240 km sud-vest de principala aşezare din Aleutine, Unalaska – pentru că indigenii au vâslit ultima dată până aici acum vreo 200 de ani.
Ne-am petrecut zilele vâslind prin apele reci ca gheaţa, sub rafale de vânt de peste 100 km/h. Nici pe departe un loc obişnuit pentru vacanţe. Şi totuşi, spre asfinţit – în jur de 10 seara, în această zi de iunie – am ajuns să stau împreună cu fotograful şi prietenul meu, Barry Tessman, rezemaţi de un buştean adus până aici şi netezit de apele mării, hipnotizaţi de scena din faţa noastră. În trei direcţii, piscuri acoperite cu zăpezi scânteiau trandafirii, în lumina tot mai slabă, de parcă pluteau pe marea neobişnuit de liniştită. Luna plină se iţea de după coama unui munte din apropiere. „Durează atât de mult până ajungi într-un loc atât de sălbatic”, a zis Tessman. Dar în clipa asta, cu toate acestea în jur, nu există alt loc de pe glob unde aş prefera să fiu. Mi-e milă de tipii ăia de acasă care acum stau la birourile lor.” Am schimbat o privire aşa cum mai schimbaserăm şi altă dată, prin diverse locuri îndepărtate de prin toată lumea. Ştiam că, de fapt, noi suntem norocoşii.

Pe scurt

  • Aşezare: În vestul Peninsulei Alaska, zona care desparte Oceanul Pacific de Marea Bering
  • Suprafaţă: 17.600 kmp
  • Specii sălbatice: 15-30 milioane de păsări marine, între care papagali de mare, papagali pitici, fulmari, vidre marine şi foci
  • Notabil: Insulele Aleutine nu au copaci, dar, în schimb, sunt acoperite cu ierburi şi ferigi. Arhipelagul e format din 14 insule mari, 55 mici şi multe insuliţe. Aici se înalţă 40 de vulcani activi, care fac parte din Cercul de Foc al Pacificului.

Text: Jon Bowermaster
Odiseea cu caiacul a autorului Jon Bowermaster, o serie de expediţii numite Oceans 8, a inclus incursiuni pe coastele din Vietnam, Gabon şi Croaţia, prin atolurile Tuamotu din Polinezia Franceză şi de-a lungul Peninsulei Antarctice.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*