Un ţinut întins, un popor străvechi

Aborigenii îndeplinesc un ritual iniţiatic, în Ţinutul Arnhem.

În Ţinutul Arnhem, din Teritoriul de Nord al Australiei, pune harta deoparte şi lasă-te condus de cântecele aborigenilor.

Arnhem este casa mea. E locul meu de naştere. Aici trăieşte familia mea. Aici se află cultura mea. De aici provin poveştile pe care le cânt. E locul căruia simt că îi aparţin. Locul în care strămoşii mei au trăit mii de ani şi unde fiecare lucru are câte un cântec sau o poveste. Nimic nu e deconectat în Ţinutul Arnhem: copacii, stâncile, toate au un nume şi o legătură cu oamenii. Poţi călători ca un aborigen prin Ţinutul Arnhem urmărind cântecele. Ele sunt hărţile noastre. Cântecele ne spun unde ne aflăm, în a cui ţară suntem. Ele ne arată legăturile cu oamenii, cu pământul şi cu animalele.
Ştiu că Ţinutul Arnhem e luxuriant şi frumos, dar pentru că m-am născut fără vedere, nu pot să vorbesc despre aceste lucruri. Cei care vin să viziteze Ţinutul Arnhem ar trebui să încerce să închidă ochii şi să asculte. Există frumuseţe în ceea ce auzi: poveştile, cântecele, ceremoniile. Nu au mai rămas prea multe locuri în Australia unde oamenii să mai ţină atât de mult la tradiţiile lor sau unde atât de multe cunoştinţe să fie transmise prin cântec.
Sunt un bărbat gumatj, născut în nord-estul Ţinutului Arnhem; vorbesc limbile poporului gumatj şi cânt cântecele clanurilor din care se trag mama şi tatăl meu. Aici mâncăm hrană bună – ţestoase, canguri pitici, stridii, pâine coaptă în foc şi peşte.
Când eram mic, ţin minte că mergeam cu trotineta pe deal în jos, pe Insula Elcho, şi toată lumea îmi dădea indicaţii: „Ia-o la stânga! Ia-o la dreapta!” Îmi era puţin teamă. Dar comunitatea avea grijă de mine. Asta a fost prima mea amintire din Ţinutul Arnhem.
Şi îmi mai amintesc cântecele bătrânilor. Îi auzeam noaptea pe bărbaţii care cântau. Îmi plăcea tare mult să-i ascult şi să învăţ de la ei. Încă îmi place.

Cascada Jim Jim e o cădere de apă înaltă de 200 de metri, în Parcul Naţional Kakadu.

Pe scurt

  • Aşezare: Jumătatea estică a peninsulei nordice din Teritoriul de Nord, Australia
  • Suprafaţă: 95.500 kmp
  • Specii sălbatice: Peste 200 de specii de păsări, dar şi şobolani de stâncă, crocodili de apă sărată şi de apă dulce, cod barramundi, canguri pitici şi negri
  • Notabil: Aborigenii locuiesc aici de la sfârşitul Pleistocenului, după cum demonstrează ciopliturile de pe stânci. Zona a fost numită după nava lui Willem Van Colster, primul vizitator. Parcul Naţional Kakadu formează graniţa de vest a Ţinutului Arnhem.

Text: Geoffrey Gurrumul Yunupingu
Muzicianul Geoffrey Gurrumul Yunupingu cântă în limba yolngu. S-a născut pe Insula Elcho, în largul coastelor Ţinutului Arnhem din Teritoriul de Nord.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*