Hoinărind prin pădurea fermecată

Pieride verzi ca frunzele aterizează pe ţărmurile nisipoase ale râului Tuichi din Parcul Naţional Madidi, în Bolivia. Foto: Joel Sartore

Un spectacol al biodiversităţii care cuprinde junglă şi munţi. Parcul Naţional Madidi din Bolivia pare un tărâm supranatural, în care natura şi fantezia se întrepătrund.

Plouase săptămâni de zile la rând, iar eu călătoream singură de aproape cinci luni, hrănindu-mă în principal cu frunze de arpagic, cereale prăjite şi frunze de coca. Eram în mijlocul unor munţi pe care nu-i vedeam din cauza norilor care mă învăluiau. Am găsit un loc de campat pe o moviliţă acoperită cu iarbă, la marginea unei stânci, încropindu-mi un adăpost dintr-o folie de plastic legată de copaci şi de pietre.
Ultima dată am văzut oameni acum o săptămână. Trăiau la graniţa zăpezii, lângă lacurile glaciare vizitate de condori. Venisem să mă întâlnesc cu ei, ca să văd dacă ar fi de acord cu propunerea mea de a înfiinţa Parcul Naţional Madidi.
Pentru a ajunge în aceste comunităţi izolate, am mers prin tuneluri fantastice de muşchi şi orhidee, bromeliade, ziduri incaşe din piatră – tuneluri create de trecerea indigenilor cu secole în urmă. Am trecut pe lângă urşi cu ochelari şi am fost nevoită să gonesc păsări care parcă nici nu se temeau de oameni.
Brusc, o lumină în nuanţe de roz şi mov s-a aprins în pădure, dezvăluind formele copacilor – bambuşi şi ferigi uriaşe –, stâncile lustruite şi ceţurile plutitoare. Ca la un semn, broaştele şi păsările de noapte şi-au
început concertul.
Am început să alerg, bucuroasă, căci recunoscusem lumina licuricilor, care mi-a amintit de o excursie cu mama, când ne-a prins întunericul şi ni s-au stins lanternele, dar aceste făpturi, ca prin farmec, ne-au condus prin pădure până în satul nostru. De-a lungul anilor, m-am tot întrebat dacă aceea fusese doar o fantezie de copil.
Acesta este Madidi, un mozaic magic în care continuăm să descoperim forme de viaţă noi, aproape supranaturale. De curând, în pădurea din lunca Serere, în mijlocul lacurilor formate de meandrele râului şi pline de caimani negri, anaconda, piranha, tucunare, şi vizitate de maimuţe urlătoare, leneşi, tapiri, tot felul de feline şi sute de specii diferite de păsări, eu şi un prieten (care a trăit în pădurile din Parcul Naţional Madidi toată viaţa) am zărit o insectă cum nu mai văzuserăm până atunci.
Acestea sunt momentele de glorie ale celor care lucrează în prima linie a eforturilor de conservare, în Mozaicul Madidi, una dintre zonele protejate cu cea mai mare biodiversitate cunoscută oamenilor.

Pe scurt

  • Aşezare: În nord-vestul Boliviei
  • Suprafaţă: 19.000 kmp
  • Specii sălbatice: Peste o mie de specii de păsări, dar şi leneşi-cu-trei-degete, jaguari, caimani mari şi o mulţime de altele în pericol de dispariţie, printre care urşi cu ochelari, harpii, şinşile şi vidre uriaşe
  • Notabil: Parcul include terenuri extrem de variate, de la jungle virgine aflate la 150 m deasupra mării până la gheţari care se ridică la aproape 5.800 m. Comunitatea indigenă Quechua-Tacana administrează cabana ecologică Chalalan.

Text: Rosa Maria Ruiz
Ca fondatoare a Fundaţiei Eco Bolivia, Rosa Maria Ruiz a contribuit la delimitarea parcului şi apelează la turism pentru a proteja bazinului Amazonului.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)

Hoinărind prin pădurea fermecată


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*