Bârlogul gorilelor

Întâlnirea cu gorilele în sălbăticie, faţă în faţă, i-a emoţionat până la lacrimi pe unii turişti. Foto: Michael Poliza

În străfundurile Văii Marelui Rift, în Uganda, se află Pădurea Impenetrabilă Bwindi, unde şi-au găsit refugiu gorilele de munte.

E o pădure tropicală luxuriantă din sud-vestul Ugandei, unde trăieşte aproximativ jumătate din populaţia de gorile de munte a lumii, estimată la 700 de exemplare. Dar ceea ce face din Bwindi un loc atât de special nu este doar prezenţa acestor veri ai noştri, charismatici, superbi şi pe cale de dispariţie, cu care avem în comun 98,4% din materialul genetic, ci şi farmecul şi ospitalitatea oamenilor care împart acest fragil sit din Patrimoniul UNESCO cu uriaşii blânzi ai planetei – şi ale căror surse de trai depind într-o măsură tot mai mare de ecoturismul generat de aceste gorile.
Când am ajuns prima dată în Bwindi, ca studentă la Medicină Veterinară, în 1994, am crezut că am ajuns la capătul Pământului. În prima mea dimineaţă în Bwindi, m-am trezit şi am văzut cel mai uluitor spectacol – ceţuri care se ridicau deasupra pădurii, pante abrupte şi văi înguste, care păreau cu adevărat de nepătruns. Am fost obligată să aştept – cu nerăbdare – patru zile, înainte să dau de urma gorilelor, fiindcă aveam o răceală urâtă. În tot acel timp, m-am gândit la riscurile pe care le reprezentăm noi pentru sănătatea gorilelor. Asta mi-a modelat cariera de veterinar de animale sălbatice şi susţinător al sănătăţii comunităţilor.
Cât am stat în Bwindi, am învăţat să apreciez sunete şi mirosuri unice – chemările lansate de cuci şi turaco, printre alte specii de păsări; fuioarele de ceaţă amestecate cu aerul proaspăt; şi mirosul pătrunzător al excrementelor de gorilă. M-am îndrăgostit de acest loc care, de atunci, mi-a devenit o a doua casă.
Prima gorilă de munte pe care am văzut-o era un tânăr mascul dominant, pe nume Kacupira, adică „mână ruptă”. Era singur, mânca scoarţă de copac. M-a izbit cât de calm şi de tolerant a fost Kacupira cu grupul nostru, format din şase turişti şi trei rangeri ai parcului.
De atunci am mai văzut gorile de peste 200 de ori şi toţi membrii familiei mele, inclusiv mama, deja în vârstă, m-au însoţit aici într-un moment sau altul. De fiecare dată învăţ câte ceva nou şi întotdeauna e o întâlnire plină de emoţie (în special când trebuie să tratez gorile bolnave). Asta atrage în Bwindi vizitatori din toată lumea. Am văzut oameni care au lăcrimat când au văzut pentru prima dată gorilele de munte. N-o să uit niciodată o doamnă care a zis: „Puiul ăla de gorilă e mai drăgălaş decât nepotul meu.”

Pădurea Bwindi, pierdută în ceţuri. Foto: Rujojo Ivan Sammy

Pe scurt

  • Aşezare: În sud-vestul Ugandei
  • Suprafaţă: 320 kmp
  • Specii sălbatice: Gorile de munte, cimpanzei, maimuţele lui L’Hoest şi alte opt specii de primate, elefanţi africani şi 78 alte specii de mamifere; 23 de specii de păsări endemice, mai multe dintre ele periclitate (ciocatul-verde-african, silvia-lui-Grauer, muscarul-lui- Chaplin); şi două specii periclitate de fluturi din genul coada-rândunicii
  • Notabil: Urmărirea gorilelor – pe bază de permis – este principala atracţie a Parcului Naţional Impenetrabil Bwindi.

Text: Gladys Kalema-Zikusoka
Dr. Gladys Kalema-Zikusoka lucrează cu gorilele de munte din Bwindi de 15 ani. Este directoarea organizaţiei Conservation Through Public Health.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*