Acoperişul lumii

Steguleţele de rugăciuni care flutură la 5.577 m încadrează Everestul, într-o zi senină din Parcul Naţional Sagarmatha. Foto: Andrew Peacock

Vizitatorii care ajung în Parcul Naţional Sagarmatha din Nepal pot merge până în satele izolate, pline de oameni prietenoşi, din umbra Muntelui Everest.

Prima dată când am văzut Everestul aveam şapte ani. Eram pe Creasta Singalila, în apropiere de Darjeeling. Familia mea fusese în vizită la Tenzing Norgay, iar tata ne-a luat pe mine şi pe surorile mele la o plimbare până pe această muchie ce cobora din Kanchenjunga, delimitând graniţa dintre Sikkim şi Nepal. Am privit către actualul Parc Naţional Sagarmatha, cu minunatele lui privelişti scânteietoare şi clare. Îmi amintesc că m-am gândit: „Ăştia sunt cei mai grozavi munţi de pe Pământ. Sunt mai mari decât orice altceva.”
Nu eram foarte sigur care dintre acei munţi imenşi era Everestul. M-am uitat la tata, care stătea pe creastă şi ne arăta cu mâna. A fost un moment foarte intens când s-a uitat la muntele lui şi a zis: „Uite-l. Acolo e.” Pentru băieţelul de lângă el, momentul a avut ceva magic.
De curând am fost în parc cu fiica mea şi, în loc să urmăm un traseu standard din satul Khunde în jos, spre Khumjung, ocolind apoi pe versantul Muntelui Khumbila, am luat-o direct în sus, împreună cu câţiva prieteni şerpaşi.
Pe drum am întâlnit o femeie şi un copil care adunau ienupăr pentru foc. Cărările ocolite ale iacilor ne-au condus până la câteva moviliţe de pietre, aflate la 4.700 m. Nu mai era nimic acolo în afară de noi, steguleţele noastre de rugăciuni care fluturau şi incredibilul peisaj al Himalayei. Am ridicat un mic monument, în amintirea tatălui meu.
Un alt drum, ireal, îl fac cel puţin o dată pe an, pornind din Namche Bazaar în sus, până în satul Khunde. Merg pe o veche creastă formată pe morene – bolovani uriaşi, acoperiţi de muşchi şi tufe de rododendroni în floare, mulţi dintre ei de-un galben-pal, şi de încântătoarele culori violacee ale brazilor argintii din zonă. Arată ca o minunată grădină japoneză, cu licheni care atârnă, iar eu îmi croiesc drum printre aceşti bolovani – dintre care unii au fost ciopliţi de şerpaşi. Având deasupra capetelor noastre Khumbila, muntele sfânt, mă încearcă un sentiment grozav de entuziasm, fiindcă ştiu că în curând voi putea să zăresc printre copaci, printre bolovanii uriaşi, locul spre care mă îndrept: satul Khunde.
Şi, iată, văd câteva case, dintre care multe îmi sunt cunoscute de când eram mic, apoi cobor spre câmpurile de cartofi care arată ca nişte petice însăilate şi, traversându-le, pornesc spre zâmbetele de bun-venit ale oamenilor pe care îi ştiu de-o viaţă.

Pe scurt

  • Aşezare: În centrul Nepalului, cel mai apropiat aerodrom fiind în Syangboche
  • Suprafaţă: 1.250 kmp
  • Specii sălbatice: Peste 118 specii de păsări sălbatice şi o multitudine de mamifere, între care leopardul de zăpadă, moscul pitic şi panda roşu. Fenomenele meteorologice extreme şi nivelurile scăzute de oxigen transformă Muntele Everest (Sagarmatha) într-un mediu ostil celor mai multe forme de viaţă.
  • Notabil: Vârful Everest, cel mai înalt din lume, este acoperit de zăpadă întărită. Cea mai mică altitudine din parc este la 2.845 de metri.

Text: Peter Hillary

Peter Hillary este fiul regretatului Edmund Hillary, cel care, în 1953, a cucerit Vârful Everest, împreună cu şerpaşul Tenzing Norgay. Peter a urcat el însuşi de două ori pe Everest şi este implicat în eforturile Himalayan Trust.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*