Viaţa măsurată în sequoia

Arbori de Sequoia sempervirens, lângă un minuscul semn de circulaţie în Parcul Statal Prairie Creek Redwoods, la 80 km nord de Eureka, în California. Foto: Charles O’Rear

În pădurile impunătoare din nordul Californiei, anii se transformă în secole, apoi în milenii, dar arborii de sequoia rezistă.

Arborii de sequoia domină văile tivite cu ceţuri ale Coastei de Nord a Californiei. Sunt cele mai înalte forme de viaţă de pe planetă şi printre cele mai vechi – arbori de până la 116 metri înălţime şi de aceeaşi vârstă cu Parthenonul. Când stau în pădurea de sequoia, am totdeauna sentimentul că timpul încetineşte treptat, până în punctul în care abia dacă mai are vreo înrâurire asupra vieţii omului. Dacă timpul oamenilor e un pârâiaş zglobiu, timpul arborilor de sequoia e un fluviu adânc şi visător. Într-o zi, în Prairie Creek Redwoods State Park, am ieşit de pe potecă, în căutarea unui arbore anume – un sequoia titanic, pe nume Artemis. Mergeam greu; mă aflam într-o junglă foarte deasă. Imense trun-chiuri verticale se înşirau cât puteam vedea cu ochii: giganţi fără nume.
L-am zărit pe Artemis – un sequoia vizibil mai mare şi mai bătrân decât vecinii săi, cu coaja cenuşiu-alburie (ca şi oamenii, arborii de sequoia încărunţesc la bătrâneţe). Un pârâu curgea într-o gaură, la baza arborelui, şi dispărea sub pământ. Întrebându-mă unde se ducea cursul de apă, m-am strecurat şi eu în gaură şi m-am trezit într-o peşteră cu un ochi scânteietor de apă. Peştera era vie. Artemis era deja un gigant pe vremea când vikingii descopereau Islanda – şi foarte probabil va trăi mai mult decât stră-stră-stră-stră-strănepoţii mei.
M-am căţărat pe Artemis împreună cu o echipă de cercetători care aveau permise speciale. Am urcat preţ de vreo 30 de etaje pe o funie ca un fir de aţă, până când pământul a pierit de sub noi. Nu vedeam decât crengi şi structuri avântate în spaţiu, ca nişte catedrale, pentru că pădurea de sequoia e un labirint tridimensional, suspendat între cer şi pământ. Vântul s-a înteţit şi copacii au început să se legene într-o cadenţă blândă, în consonanţă deplină cu mişcarea inexorabilă a timpului de sequoia. Puţini oameni se vor căţăra vreodată într-un arbore de sequoia, dar oricine poate să intre într-un parc de sequoia şi, pentru o vreme, să lase deoparte hărţuiala vieţii, ca să asculte şi să înţeleagă ce înseamnă timpul de sequoia.

Pe scurt

  • Aşezare: Pădurile de sequoia se întind pe coastă pe o lungime de 725 km, pe o fâşie îngustă, din sud-vestul Oregonului până în centrul Californiei, niciodată la distanţă mai mare de 80 km de mare.
  • Suprafaţă: Pădurile de sequoia protejate – nu toate vechi – acoperă 1.400 kmp.
  • Notabil: Coronamentul pădurii de sequoia conţine un ecosistem complex, în care acumulări de sol susţin alte specii de arbori sau tufişuri.

Text:  Richard Preston
Richard Preston, autorul cărţilor The Hot Zone şi The Demon in the Freezer, a explorat pădurea de sequoia în timp ce se documenta pentru o altă carte, The Wild Trees.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*