Un loc cu energii secrete

Excursioniştii se bucură de priveliştea oceanului nesfârşit în apropiere de Valea Halawa, în extremitatea de est a coastei nordice, unde ţărmul Insulei Molokai se avântă dramatic în sus. Foto: Steve Casimiro

Cândva s-a bucurat de o tristă faimă, din cauza coloniei de leproşi. Acum, Insula Molokai are un aer de orăşel de provincie, dar emană o forţă spirituală nepieritoare.

Regretatul mare cântăreţ Israel „Iz” Kamakawiwoole a spus cândva: „Noi, hawaiienii, trăim în ambele lumi” – cea materială şi cea spirituală. După părerea mea, nicio altă insulă nu demonstrează mai bine acest lucru decât Insula Molokai. E un orăşel de provincie hawaiian, fără ţărmuri încărcate de monoliţii hotelurilor înalte. Aici, ritmul vieţii este la fel de calm şi de molcom ca pulsul valurilor. Dacă vii în Hawaii în căutare de restaurante şic şi curse cu adrenalină, să nu mergi la Molokai. În loc să te îmbie cu schi nautic tras de parapantă, Molokai îţi oferă plaje albe şi pustii. În loc de soufflé de ciocolată la un restaurant simandicos, aici găseşti „pâinea caldă” şi dulce de Molokai, servită la brutăria Kanemitsu. Unde altundeva decât pe Molokai ai putea găsi o atracţie turistică pământeană şi palpabilă numită Stânca Falică?
O altă dimensiune a farmecului său se dezvăluie în Peninsula Kalaupapa, locul unde cândva o colonie de leproşi a devenit celebră datorită Părintelui (acum Sfîntul) Damien. La marginea unui drumeag îngust, un sătuc liniştit se întinde la picioarele unor stânci de 600 m înălţime. Pe partea cealaltă a drumului, sute de lespezi funerare de granit stau solemn cu faţa spre ţărm, fantome ale trecutului din Kalaupapa. Hawaiienii sunt strâns legaţi de natură, iar moartea este pentru ei doar o parte firească a acelei lumi.
Locul meu preferat de pe Molokai întruchipează acest lucru. Madona Îndurerată, situată pe ţărmul cel mai de sud-est al insulei, este o bisericuţă albă din scânduri, cu acoperiş şi turlă roşie, care se ridică asemenea unei decoraţiuni de Crăciun pe fundalul munţilor verzi, acoperiţi cu vegetaţie luxuriantă. Lângă bisericuţă este un mic cimitir, iar dincolo de Autostrada 450 se află iazul Niaupala, unde vechii hawaiieni pescuiau peştele cu care se hrăneau. Dincolo de el se întinde oceanul. O pace unică domneşte. Când mă documentam pentru romanul meu, Moloka’i, îmi plăcea să vin aici şi să meditez la numele şi datele de pe morminte, la istoria acestei insule. N-aş putea spune că sunt o persoană religioasă, dar mi se pare că acest loc are o mare încărcătură spirituală, şi nu numai datorită originilor sale – biserica a fost clădită de Părintele Damien, în 1874. Ca şi la Kalaupapa, pe o parte a drumului sunt lucruri care ne amintesc că suntem muritori, iar pe cealaltă se află chiar sursa vieţii. Ambele sunt vegheate de o capelă de lemn construită de un om care şi-a pus viaţa în slujba celor pe care nimeni altcineva nu ar fi vrut să-i ajute. Hawaiienii cred că asemenea locuri ascund mana – puterea sacră. Asta cred şi eu. Molokai are mana.

Pe scurt

  • Aşezare: În Oceanul Pacific, între Maui şi Oahu
  • Suprafaţă: 673 kmp
  • Populaţie: Aproximativ 8.000, dintre care aproape jumătate sunt hawaiieni nativi.
  • Temperaturi medii: 21-26°C
  • Cel mai înalt punct: Muntele Kamakou, 1.515 m
  • Oraşul principal: Kaunakakai
  • Notabil: Legenda spune că Molokai este locul unde s-a născut dansul hula. Vizitatorii pot să-şi facă rezervări pentru un tur cu ghid al aşezării Kalaupapa, un monument istoric, unde încă trăiesc câţiva foşti pacienţi atinşi de maladia Hansen (lepră).

Text: Alan Brennert
Alan Brennert este autorul bestseller-ului istoric Moloka’i, povestea unei tinere trimise într-o colonie de leproşi izolată, în Kalaupapa.

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic Traveler, Vara 2010)



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*